Ştefan Todea a mai câştigat o luptă din războiul pe care îl duce cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, de când aleşii judeţeni au luat act, în 2014, de încetarea mandatului său de consilier judeţean. Instanţa de contencios administrativ a Tribunalului Bistriţa-Năsăud a anulat hotărârea prin care i-a încetat lui Todea mandatul. Sentinţa nu este însă definitivă şi poate fi atacată în recurs în termen de 15 zile. Anul trecut, Ştefan Todea a mai obţinut în instanţă anularea unei hotărâri de încetare a mandatului din 2013.

 

Ştefan Todea şi-a câştigat mandatul de ales judeţean în 2012, el candidând pe lista de consilieri judeţeni ai PP-DD, partid în fruntea căruia se afla de altfel la nivel de organizaţie judeţeană.

Din cauza ordinelor ciudate primite de la centru, de a pendula între susţinerea opoziţiei din CJ BN, adică a PDL, când spre putere, respectiv susţinerea USL-ului, Todea a decis la un moment dat de unul singur de partea cui rămâne. Rezultatul a fost decizia de excludere din PP-DD, venită pe nepusă masă de la conducerea centrală, şi încetarea mandatului de consilier judeţean. Excluderea nu a fost însă una statutară, astfel că Ştefan Todea a purtat un al doilea război, cel împotriva PP-DD. Pe acest plan, ex-consilierul judeţean a repurtat victorii mult mai rapide, el reuşind să demonstreze în faţa judecătorilor că a fost dat afară din partid în baza unui statut al PP-DD care nu era legal, recunoscut în instanţă şi înscris în registrul partidelor politice. Mai mult, el reuşeşte să demonstreze că decizia luată în cadrul Comisiei de Etică şi Litigii a PP-DD, care i-a respins contestaţia privind excluderea sa, nu a fost una legală, întrucât i s-a refuzat dreptul la apărare.

 

A anulat prima hotărâre

Aşa cum am precizat, în plan paralel, Ştefan Todea s-a judecat şi cu Consiliul Judeţean. Un primă etapă din războiul dus cu Consiliul Judeţean s-a consumat anul trecut, când instanţa de contencios administrativ i-a dat câştig de cauză lui Ştefan Todea prin anularea primei hotărâri a legislativului judeţean privind încetarea mandatului său de consilier, hotărâre adoptată în martie 2013.

„Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta CMM cu privire la primul capăt al cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Todea Ştefan şi, în consecinţă, respinge, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect să se constate că pârâţii CMM, LNG, PV şi SA nu au dobândit calitatea de consilieri judeţeni prin validare în data de 6 martie 2013, formulată în contradictoriu cu pârâţii menţionaţi şi cu pârâtul CJBN. Admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Todea Ştefan în contradictoriu cu pârâtul CJBN în sensul că anulează Hotărârea C.J.Bistriţa-Năsăud nr. 31 din 06.03.2013.Obligă reclamantul să plătească pârâtei CMM suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, este sentinţa dată de instanţa de contencios administrativ a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pe data de 1 iulie 2013.

Evident, Consiliul Judeţean a înaintat recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel Cluj, însă şi aici sorţii de izbândă au fost de partea lui Todea, fiindcă magistraţii clujeni au respins recursul, menţinând sentinţa pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

„Respinge ca inadmisibil recursul declarat de CJ Bistriţa împotriva sentinţei civile nr. 1440 din 1.07.2013, pronunţată în dosarul nr. 2873/112/2013 al Tribunalului Bistriţa pe care o menţine în întregime. Decizia este definitivă”, este sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Cluj.

 

L-au dat afară şi a doua oară

Cu o sentinţă definitivă, Ştefan Todea s-a prezentat la Consiliul Judeţean şi a solicitat punerea ei în aplicare, însă a avut o surpriză foarte neplăcută – consilierii judeţenei au mai luat o dată act de încetarea mandatului său. Asul din mâneca preşedintelui CJ BN, Radu Moldovan, a fost la acea vreme faptul că nu era încă pe deplin lămurit dacă Ştefan Todea era sau nu membru al PP-DD.

Însă, consilierul judeţean Monica Săsărman i-a atras atenţia preşedintelui CJ BN, Radu Moldovan, asupra faptului că nu există o decizie definitivă de excludere a lui Ştefan Todea din PP-DD, ci doar o hotărâre de birou (n. r. – Biroul Naţional de Coordonare). Mai mult decât atât, în decembrie 2013, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional articolul 16 din Legea partidelor politice, articol care face vorbire de excluderea membrilor unui partid politic şi care statua că aceasta este supusă numai jurisdicţiei interne a formaţiunii politice, celor excluşi fiindu-le astfel îngrădit dreptul de a se adresa în justiţie. În baza acestei decizii, Ştefan Todea a acţionat PP-DD în instanţă pe 17 februarie 2014, solicitând anularea actului administrativ, faţă de care instanţa încă nu se pronunţase.

„Raportându-ne la Statutul PP-DD, ăla pe care dumneavoastră l-aţi depus la dosar la Curtea de Apel Cluj (moment la care respectivul statut nu figura încă înscris în Registrul partidelor politice), la articolul 12, alineatul 4 se spune că «excluderea se produce în condiţiile şi cu respectarea prevederilor prezentului Statut, excluderea producându-şi efectele de la data rămânerii definitive a Deciziei de excludere». Unu: nu aveţi o decizie de excludere, aveţi o hotărâre de birou, care nu echivalează cu o decizie, conform statutului, şi doi: ceea ce aveţi dumneavoastră în mapă nu are caracter definitiv atâta vreme cât pe rolul Tribunalului există o acţiune în contencios cu privire la excludere şi alte câteva chestiuni”, a atras atenţia Monica Săsărman.

Cu toate acestea Executivul şi consilierii puterii nu au ţinut seamă de aspectele puse pe tapet de Monica Săsărman şi au votat, încă o dată, încetarea mandatului de consilier a lui Ştefan Todea.

 

Nu s-a lăsat şi a câştigat din nou

Acesta nu s-a dat bătut cu una cu două şi a acţionat încă o dată în contencios Consiliul Judeţean, cerând anularea şi a celei de doua hotărâri de încetare a mandatului de ales judeţean. Zilele trecute, judecătorii Tribunalului Bistriţa-Năsăud au pronunţat şi sentinţa prin care au anulat actul administrativ adoptat de Consiliul Judeţean.

„Admite acţiunea formulată de reclamantul Todea Ştefan împotriva pârâtului Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi în consecinţă: – anulează Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 31/26.03.2014 privind încetarea de drept a mandatului de consilier judeţean al reclamantului. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 20.02.2015, în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod pr. Civilă”, este sentinţa pronunţată de instanţa de contencios.

Deşi judecătorii Tribunalului Bistriţa-Năsăud au dat drept de recurs părţii adverse, respectiv Consiliului Judeţean, drept de care de altfel se va şi uza după cum a fost anunţat în mod oficial de preşedintele Radu Moldovan, este foarte probabil ca magistraţii Curţii de Apel Cluj să îl respingă, în baza art. 9, alin 4 din Legea 393/2004, aşa cum a procedat şi anul trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.