Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud este în pericol de implozie din cauza unui scandal legat de sărbătorirea zilei Poliției Române. Șeful sindicatului Sed Lex a polițiștilor bistrițeni, subcomisarul Adrian Crăciunescu este acuzat de șeful IPJ Bistrița-Năsăud, comisarul șef Ioan Ovidiu Mureșan de anumite nereguli financiare comise în legătură cu organizarea evenimentului respectiv.

 

Într-o încercare de aplanare a conflictului, în urmă cu două săptămâni la Bistrița s-a deplasat însuși liderul național al Sed Lex, Florin Valnei. În legătură cu aceeași situație, dar nu numai, joi și vineri la Bistrița a fost prezentă o echipă a Direcției de Control Intern, a șefului Poliției Române. Ziua Poliției Române se sărbătorește în fiecare an la data de 25 martie, stabilită prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române. În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).

 

Factura și cardul cu bucluc

Alături de alte evenimente legate de sărbătorirea zilei Poliției Române din acest an, sindicatul Sed Lex al polițiștilor bistrițeni, respectiv șeful acestuia, subcomisarul Adrian Crăciunescu au organizat o masă festivă la restaurantul “Giulia” din Bistrița. În acest sens, cine a participat la această masă festivă a trebuit să plătească suma de 80 de lei.

Lucrurile sunt încă învăluite în ceață. Șeful IPJ BN, comisarul șef Ioan Ovidiu Mureșan, îl acuză pe șeful sindicatului Sed Lex al Polițiștilor bistrițeni, pe subcomisarul Adrian Crăciunescu, de neachitarea unor facturi legate de costul evenimentului respectiv.

Lucrurile devin ciudate după ce surse din rândul polițiștilor bistrițeni, membrii de sindicat, arată că persoana care se ocupa cu segmentul financiar al Sed Lex Bistrița-Năsăud, este chiar soția comisarului șef Ioan Ovidiu Mureșan, care este șefa de birou la Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului Bistrița-Năsăud. Mai mult, acest lucru l-ar face pe lângă lege, câștigurile realizate pentru prestarea acestei activități nefiind raportate în vederea impozitării legale.

Aceleași surse au mai dezvăluit “Gazetei de Bistrița” că este posibil ca întregul scandal să fi pornit și din cauza distribuirii de către sindicatul Sed Lex a unor carduri emise de către firma Rimini, care le-ar permite posesorilor de asemenea carduri să achiziționeze produse de la Rimini cu un anumit discount, iar la distribuirea acelor carduri membrilor de sindicat, șeful Poliției bistrițene, comisarul șef Ioan Ovidiu Mureșan, a fost sărit din schemă. Lucrurile se pare că sunt extrem de încurcate, iar în lipsa unor informări oficiale din partea IPJ BN pe piață apar tot felul de supoziții și teorii.

Sigur, deviza înscrisă cu litere mari pe un banner agățat pe frontispiciul sediului IPJ Bistrița-Năsăud, este de salutat. “Solicitudine, Echidistanta, Parteneriat”. Sună bine, dar parca ceva lipsește, cuvântul ”Transparență”.

 

L-au ochit șefii

De mai mult timp, sit-ul IPJ BN care oferea zilnic informații despre activitate polițiștilor bistrițeni, cazuri de mici infracțiuni, accidente auto etc., numerele de contact ale diverselor servici și birouri din cadrul IPJ BN a dispărut. Accesarea acestui site te duce instantaneu la site-ul IGPR. Probabil că strategia de comunicare a Poliției și de apropiere a acesteia de cetățeni, asta însemna,  lipsa de “transparență”, secretomanie și opacitate totală, în contradicție cu unele declarații publice a unor oficiali ai MAI și Poliției Române, spre deschidere și comunicare.

Revenind la scandalul care macină Poliția bistrițeană, alături de altele, cel cu achitarea facturile de la ziua Poliției din 25 martie 2014 și cu cardurile emise de firma Rimini și distribuite membrilor sindicatului Sed Lex, acesta a fost declanșat de seful Poliției bistrițene. Inițial acesta a spus ca el nu știa nimic de inițiativele subcomisarului Adrian Crăciunescu, lucru greu de crezut în condițiile în care șotia lui se ocupa de partea financiară a sindicatului Sed Lex.

Comisarul șef Ioan Ovidiu Mureșan a inițiat o cercetare administrative cu intenția de transformare a acesteia într-un dosar penal la adresa subcomisarului Adrian Crăciunescu.

Acțiunea șefului Poliției bistrițene pare mai mult o adevărată reglare de conturi cu șeful sindicatului polițiștilor bistrițeni. Adrian Crăciunescu, în calitatea de reprezentant al colegilor polițiștii se pare că în multe situații l-a deranjat pe șeful poliției bistrițene.

Nici subcomisarul Adrian Crăciunescu nu pare a fi ușă de biserică. De numele acestuia se leagă o serie de scandaluri de mai mică intensitate care au făcut valuri în rândul opiniei publice.

Nu mai departe decât legat tot de sărbătorirea zilei Poliției Române, la inițiativa sindicatului Sed Lex a fost organizat un campionat de table la pensiunea unor oameni de afaceri cercetați penal de către DIICOT și cei de la “Crima Organizată”. Proprietarii pensiunii, soții Moraru, au fost cercetați de DIICOT pentru păgubirea CEC cu aproape trei milioane de lei.

 

Vacanțe penale

Astfel cupa Pro Lex la table  a avut loc la pensiunea soților Morar  trimiși în judecată. Patronii Maria și Eugen Moraru au fost judecați pentru că la construirea „Pensiunii Mya”, au contractat în nume propriu și pe numele unor angajați credite false în valoare de 2.500.000 de lei.

La vremea respectivă, explicația pentru organizarea concursului în acel loc a fost că “acțiunea polițiștilor a fost una de socializare, iar organizatorii au considerat că jocul de table este cel mai atractiv pentru polițiști”.

Cu toate acestea, a fost aleasă pensiunea soților Morar, care la timpul respectiv erau cercetați de către DIICOT.

Adrian Crăciunescu, într-o luare de poziție, motiva că pensiunea a fost aleasă de polițiști pe criteriul prețurilor mai mici și a spațiului adecvat pentru organizarea unui campionat de table.

„Nu știam că sunt cercetați penal. Sau știam, dar foarte vag și nu m-a interesat. Pe mine m-a interesat cum e, cum arată sala și dacă e în regulă. Nu ne-a făcut nici o facilitate, noi ne plătim serviciile. În alte parți era chiar mai scump, dar aici ne-a convenit și conformația sălii și prețul rezonabil. Noi am avut sponsori care au plătit cheltuielile și avem factura. Poate totuși nu ne-am orientat destul de bine”, a recunoscut Crăciunescu la vremea respectivă.

Subcomisarul Adrian Crăciunescu este un tip plin de inițiativă, inventiv, prin acțiunile lui în calitate de lider de sindicat al polițiștilor bistrițeni a încercat să aducă mai aproape de comunitate activitatea acestora. Mai multe inițiative ale acestuia au stârnit controverse, dar până la urmă au fost apreciate.

La prima apariție a unui calendar foto în anul 2008, și a faptul că mai multe polițiste din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au pozat în uniformă a atras după sine o anchetă din partea Ministerului de Interne.

 

Calendar cu polițiste

Primul calendar a fost folosit pentru atragerea de fonduri în scop umanitar, banii fiind destinați pentru a o ajuta pe sora uneia dintre polițistele-model, care suferea de insuficiență renală cronică.

Cel de-al doilea calendar a conținut mesaje preventive și a fost dedicat unei polițiste din Bistrița care a decedat, în urma unui grav accident rutier produs în localitatea Rupea din județul Brașov.

Adrian Crăciunescu a “recidivat. ”Mascații” din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean  Bistrița-Năsăud au apărut în calendarul pentru anul 2011. Cu ocazia respectivă, Adrian Crăciunescu, a declarat că la ședința foto, care a avut loc în poligonul Garnizoanei Bistrița, au participat cei 12 angajați ai Detașamentului de Protecție și Intervenție Rapidă din cadrul IPJ, care au simulat diverse intervenții, folosindu-se de armamentul și mașinile din dotare.

Forțarea transformării unui dosar de cercetare administrativă într-unul penal, care îl vizează pe subcomisarul Adrian Crăciunescu, a impus deplasarea urgentă la Bistrița a șefului sindicatului național al polițiștilor, Florin Valnei.

Cercetarea și rezultatele acesteia, în buna tradiție a conducerii actuale a Poliției bistrițene, s-a desfășurat în spatele ușilor închise. Nimic nu a răzbătut până acuma la urechile opiniei publice, top secret.

Se pare că lucrurile nu au fost clarificate, având în vedere faptul că joi și vineri la sediul IPJ BN a fost necesară prezența unei echipe a Direcției Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Vom reveni.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.