Maestrul Gabriel Croitoru, prezent la Bistrița pentru susținerea concertului „Duelul Viorilor”, a încântat auzul publicului mânuind arcușul pe  vioara Guarnieri – cunoscută și sub numele de „Catedrala”,.

Aceasta  datează din 1731 si poartă semnătura lui Giuseppe Antonio Guarnieri (del Gesu), unul dintre cei mai notorii lutieri cremonezi.

Această origine îi justifică valoarea, comparabilă doar cu instrumentele realizate de Stradivari.
Vioara a fost cumpărată de George Enescu, din fonduri proprii, marele compozitor și violonist român preferând instrumentul Guarnieri unui Stradivarius, cumpărat în 1898 de Ministerul Instrucțiunii Publice.

După moartea lui Enescu, soția sa, Maria Cantacuzino Enescu, a donat statului român atât Palatul Cantacuzino, cât și obiectele personale care au aparținut maestrului, și care pot fi văzute la muzeul de pe Calea Victoriei. Printre acestea se numără și cele cinci instrumente cu corzi, dintre care cea mai valoroasă este vioara Guarnieri. Trei dintre cele cinci viori, au atât o valoare deosebită ca instrumente de excepție, cât și o valoare istorică, recunoscută, și reprezintă bunuri ale patrimoniului național. În chip de omagiu simbolic, toate aceste instrumente au fost donate de către soția muzicianului, Maria Cantacuzino Enescu, odată cu înființarea muzeului „George Enescu”, în 1956.

De la moartea lui George Enescu, niciun alt violonist nu a mai cântat la vioara Guarnieri, aceasta fiind păstrată în condiții de siguranță, la București, până în anul 2008 când magnificul instrument, „Catedrala”, a revenit în circuitul concertistic, fiind dată în folosință, violonistului Gabriel Croitoru.
Evenimentul a avut loc în urma unui concurs al Ministerului Culturii și Cultelor, organizat împreună cu Muzeul Național „George Enescu”.
Organizatorii au înteles importanța valorificarii Viorii Guarnieri, lăsând-o să-și continue destinul nobil pentru care a fost proiectată.

Înainte de a fi intrat în circuitul artistic si în posesia lui Gabriel Croitoru, vioara Guarnieri a fost reparată la Cluj, de lutierul Pavel Onoaie, care a atestat că instrumentul nu și-a pierdut niciuna din calitățile inițiale. Totodată, evaluatorul agreat de Ministerul Culturii, Cezar Marin, a estimat valoarea viorii la două milioane de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.