Sunetul pur și cristalin al viorilor a strâns un public numeros la Bistrița, cu ocazia turneului internațional „Duelul Viorilor”.
Evenimentul a avut loc la Sinagoga Bistrița, iar artiștii au cântat pe vioara Stradivarius, respectiv Guarneri, numită și Catedrala, a lui George Enescu.

DUELUL VIORILOR 2

„Doamnelor, domnișoarelor și domnilor avem ocazia și răsfățul să fin gazde ale unora dintre cei mai strălucitori muzicieni din Europa în momentul de față. Mărefer la domnul Gabriel Croitoru, Liviu Prunaru și domnul Horia Mihail, care au avut bunăvoința să poposească și la Bistrița pentru a ne oferi un concert cu totul și cu totul special”, a precizat directorul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Gavril Țărmure.

Publicul a umplut până la refuz sală și i-a primit pe artişti cu brațele deschise.

vioara 2Provocarea a fost de fapt repertoriul dens, atractiv, spectaculos şi dificil: de la Ceaikovski până la Nicolo Paganini, de la vals pănă la dans spaniol. Atunci când arcuşurile s-au încrucişat, rezultatul a fost unul atât de frumos şi melodios, încât, practic iubitorii muzicii de calitate au fost cei mai câștigați.

Cel care a acompaniat viorile, la pian a fost maestrul Horia Mihail, unul dintre cei mai apreciaţi pianişti români ai generaţiei sale.În calitatea sa de solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, susţine numeroase concerte şi recitaluri pe scena Sălii Radio din Bucureşti și este totodată solist al Filarmonicii din Braşov. De-a lungul timpului a susţinut peste 2000 de recitaluri şi concerte în 18 ţări, pe patru continente. În ultimii ani, Horia Mihail a susţinut mai multe proiecte naţionale de anvergură muzicale, solistice sau de muzică de cameră, cu impact cultural dar şi social precum „Pianul călător, Flautul de aur, Vioara lui George Enescu la sate şi, bineînţeles Duelul viorilor”.

Provocarea a fost de fapt repertoriul dens, atractiv, spectaculos şi dificil: de la Ceaikovski până la Nicolo Paganini, de la vals pănă la dans spaniol. Atunci când arcuşurile s-au încrucişat, rezultatul a fost unul atât de frumos şi melodios, încât, practic iubitorii muzicii de calitate au fost cei mai câștigați.

Liviu Prunaru este un violonist român,
care a obținut numeroase premii și distincții la cele mai pretigioase concursuri și competiții interenaționale de vioară, între care, în 1991, Premiul I la concursul „Lipizer” din Gorizia (Italia) și concursul „Molinari” din Elveția, în 1993 este distins cu Premiul II la concursul „Regina Elisabeta” din Bruxelles și obține de asemenea premiul „Eugène Ysaÿe”; în 1997 obține medalia de aur la concursul „Dong-A” din Coreea de Sud și în 1998 medalia de argint la Concursul internațional din Indianapolis (USA). În 1999 obține premiile I la concursurile „Julliard-Mendelssohn” și „Nakamichi-Wieniawski”, ambele desfășurate în USA. În același an își face debutul la „Lincoln Center’s Tully Hall” din New York cu Julliard Symphony Orchestra. În New York a urmat cursuri de perfecționare cu profesoara Dorothy DeLay și cu violonistul Itzhak Perlman.

Prunaru a cântat ca solist cu orchestre importante (Royal Philarmonic Orchestra, Londra; London Symphony Orchestra; Belgium National Orchestra, sub conducera unor prestigioși șefi de orchestră, ca Yehudi Menuhin, Yuri Simonov, Andrew Litton, Georges Octors, Sabin Pautza, Cristian Mandeal, Lukas Vis, Mario Benzecry ș.a. Apare și în recitaluri de muzică de cameră și ar multiple înregistrări cu ansamblul „Camerata Lysy”. A înregistrat toate cele trei concerte pentru vioară de Camille Saint-Saëns acompaniat de Ensemble Orchestral de Paris sub bagheta lui Lawrence Foster. În februarie 2005 a avut loc lansarea a patru CD cu integrala sonatelor pentru vioară de Ludwig van Beethoven în compania pianistei Dana Protopopescu (Editura Casa Radio din București).

Liviu Prunaru este în prezent Konzertmeister în orchestra „Concertgebouw” din Amsterdam și, în același timp, profesor de vioară la „Academia Menuhin” din Gstaad (Elveția). Cântă pe o vioară „Guarneri” din 1676, care a apaținut cândva virtuosului violonist Jan Kubelik.

Cu peste o mie de apariţii scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o bogată prezenţă în viaţa muzicală: solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii din Ploieşti şi prim violonist al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii din Cluj-Napoca.

Gabriel Croitoru a evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, Bulgaria, S.U.A. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).vioara 3

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.