Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud va deschide „Depozitul legal de carte”, pe la sfârșitul lunii februarie.

Majoritatea editurilor și instituțiilor care editează carte, pe raza județului, au transmis către „Depozitul legal”, documentele editate (cărți, pliante, ziare, reviste, albume, CD-uri, DVD-uri, etc.).

Depozitul se dorește o arhivă vie a identității culturale a locului.

„Facem un apel către autorii de Monografii sătești, comunale, orășenești, pentru ca lucrările de această natura să se regăsească, așa cum este firesc și legal, în „Depozitul legal” al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, de a transmite, un exemplar al lucrării, cu mențiunea „Pentru Depozitul legal județean”, la adresa: Biblioteca Județeană George Coșbuc, Bistrița-Năsăud, Bistrița, Str. Alexandru Odobescu, Nr. 11, 420043:, a precizat Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.