A început cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional „Nunta Zamfirei”.
Evenimentul a fost deschis cu spectacolul intitulat „De la Nunta lui Figaro la Nunta Zamfirei”, susţinut de Opera Română din Craiova şi ansamblurile „Cununa de pe Someş” şi „Balada”.

„De 20 de ani, în Bistriţa există un festival internaţional. Acest festival este unul dintre brandurile municipiului nostru. În afară de clădiri frumoase, parcuri şi alei, avem nevoie şi de o viaţă activă, de o viaţă culturală. Doresc să lansez o provocare, în primul rând pentru Dorel Cosma, dar nu numai. Acest festival trebuie să se transforme în festival-concurs, precum cel de la Dijon. Este excelent ce avem acum, dar pasul superior, etapa următoare, este festivalul-concurs dotat cu premii”, a precizat primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu.

Prima zi a festivalului s-a încheiat cu un show de sunet şi lumină, apreciat de publicul numeros. Nu au lipsit nici artificiile în anumite momente ale spectacolului.

Programul festivalului, în continuare este:

LUNI, 27 iulie:

Ora 11.00:
Animaţie în diferite puncte din Bistriţa (Decebal – Israel, Prefectură – Spania, „Măgura” – Polonia, „Big” – Algeria);

Ora 12.30:
Vernisaj expoziţie de artă populară internaţională şi expoziţie filatelică („Casa cu lei”);

Ora 20.00:
Spectacol cu formaţiile din Ucraina, Franţa, Belarus, Italia şi Serbia (pietonalul Liviu Rebreanu).

MARŢI, 28 iulie:

Ora 11.00:
Animaţie în diferite puncte din Bistriţa (Decebal – Franţa, Prefectură – Belarus, „Măgura” – Italia, „Lamă” – Serbia);

Ora 12.30:
„Nunta Zamfirei 1991-2015” („Casa cu lei”);

Ora 20.00:
Spectacol cu formaţiile din Algeria, Polonia, Israel, Bulgaria şi Spania (pietonalul Liviu Rebreanu).

MIERCURI, 29 iulie:

Ora 9.00:
Participare la ceremonialul prilejuit de Ziua Imnului Naţional;

Ora 11.00:
Primirea oficială a invitaţilor la Primăria municipiului Bistriţa;

Ora 20.00:
Concert de gală desfăşurat sub genericul „Doar o dată în viaţă la Nunta Zamfirei”, cu participarea artiştilor Aurel Tămaş, Sava Negrean-Brudaşcu, Cristian Pomohaci, Alexandru Pugna, Mirela Petruş, Anuţa Motofelea, Marcel Avram, Cornelia Ardelean Archiudean, Mărioara Sigheartău, Petre Petruse, Nelu Şopterean. Prezintă: Iuliana Tudor (prezentatoarea emisiunii „O dată-n viaţă”).

5 6

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.