Primăria municipiului Bistriţa are în derulare lucrarea „Sistem informaţional specific domeniului imobiliar edilitar şi de constituire a băncilor de date urbane în municipiul Bistriţa (GIS)”, pe suprafaţa de intravilan de 1266,97 ha.

Suprafaţa pe care se efectuează lucrarea este inclusă în Planul Urbanistic General aprobat prin HCL nr.136/2013, iar lucrarea se va executa de către reprezentanţii SC RAMBOLL SOUTH EAST EUROPE în baza Contractul de prestări servicii nr.127/L/99723 din 10.12.2014.

„În perioada 02 martie 2015 – 30 aprilie 2015 vor fi vizitate imobilele situate în intravilanul localităţilor componente Sigmir, Viişoara şi Bistriţa zona amplasată între limita intravilanului localităţii Sigmir, Pădurea Schullerwald, Calea Clujului şi limita intravilanului localităţii componente Viişoara, iar pentru culegerea informaţiilor necesare realizării lucrării, solicităm deţinătorilor de imobile, persoane fizice/juridice, să permită, accesul în incintă şi să prezinte documentele solicitate de reprezentanţii SC RAMBOLL SOUTH EAST EUROPE respectiv acte de identitate, acte de proprietate/ posesie asupra imobilului.
Precizăm că reprezentanţii SC RAMBOLL SOUTH EAST EUROPE deţin delegaţii emise de Primarul municipiului Bistriţa” precizează municipalitatea.

Pe Site-ul Primăriei municipiului Bistriţa accesând portalul instituției: www.primariabistrita.ro/Anunturi si informatii/Cadastru puteţi vizualiza Extrasul Ortofotoplanului unde este marcată zona din intravilan unde se va efectua lucrarea de GIS, Anunţul publicitar, Delegaţiile reprezentanţilor executantului care vor participa în teren,delegaţii care deţin identificarea fotografică a persoanelor, numele şi prenumele.

Primăria municipiului Bistriţa are în derulare lucrarea „Sistem informaţional specific domeniului imobiliar edilitar şi de constituire a băncilor de date urbane în municipiul Bistriţa (GIS)”, pe suprafaţa de intravilan de 1266,97 ha.”Numai cu sprijinul dumneavoastră şi în colaborare cu executantul lucrării Primăria municipiului Bistriţa v-a duce la bun sfârşit această lucrare necesară realizării unui suport pentru fundamentarea strategiei de dezvoltare durabilă a localităţilor şi eficientizarea procesului de luare a deciziilora”, mai adaugă municipalitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.