Deputatul Stelian Dolha s-a arătat indignat de modul în care preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a repartizat zilele trecute sume de bani din cota defalcată de 20% din TVA către primăriile din judeţ.

Potrivit lui Dolha, respectiva alocare de bani a anulat gestul de onoare al lui Radu Moldovan de-a îşi depune mandatul de la şefia PSD BN.

 

„Ce s-a întâmplat în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean este revoltător. Nu ai dreptul tu, preşedinte de CJ, să împarţi banii publici că vrei tu, din pixul tău. I-am mai spus-o lui Radu Moldovan că nu e moşia lui Consiliul Judeţean, chiar dacă pe la colţuri i se spune ”baron de Bistriţa-Năsăud”. Sper să nu înceapă să şi creadă lucrul ăsta, că atunci devine periculos. Dacă dorea să fie onorabil, dacă tot a făcut nişte promisiuni, din buzunarul propriu putea să le achite sumele respective primarilor. Asta da, era problema lui, dar bugetul public este cu totul şi cu totul altceva şi nu poţi ca la nişte primari care au fost docili şi au adus voturi în turul doi pentru Victor Viorel Ponta să le dai nişte bani publici. Asta nu se poate! Gestul acesta al lui Radu Moldovan a anulat gestul de onoare pe care l-a făcut când şi-a dat demisia din fruntea PSD Bistriţa-Năsăud”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, deputatul Stelian Dolha.

Liderul PNL BN a mai precizat că totuşi nu înţelege alegerea lui Radu Moldovan de a demisiona din fruntea PSD BN, dacă nu va scoate un rezultat bun pentru Victor Ponta în Bistriţa-Năsăud, în condiţiile în care el a continuat cu aceeaşi strategie aplicată şi în campania pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale.

„După ce Crin Antonescu a făcut acel gest de onoare când şi-a demisia din fruntea PNL, s-a creat un precedent. Nimeni în ţara asta care afirmă că-şi dă demisia dacă nu scoate un procent nu mai poate rămâne pe funcţia respectivă. Lucrurile sunt pornite, tăvălugul e deja pornit aşa. Nu l-am înţeles pe Radu Moldovan, dar nu acum, ci atunci, când a anunţat după primul tur că-şi dă demisia dacă Victor Ponta nu câştigă alegerile în Bistriţa-Năsăud. Pentru asta avea nevoie să schimbe strategia de campanie. Păi cum să câştigi tut turul doi al alegerilor prezidenţiale în Bistriţa-Năsăud când ân loc de un spectacol electoral pe care l-ai făcut înainte de primul tur tu faci două, când în loc de un preot-doi pe care încerci să-i angrenezi în campania electorală tu încerci să angrenezi aproape tot clerul, ferice de cei care nu te-au ascultat şi şi-au văzut de haina sfântă, când nu mai forţezi un primar sau doi ci încerci să-i constrângi pe toţi s-ţi aducă voturi pentru Ponta. Cu alte cuvinte, toată campania pe care a dus-o PSD a fost mizerabilă”, a afirmat Dolha.

„Şi a mai făcut ceva, o raportare la Victor Ponta de parcă eram în perioada comunistă când se făceau raportările la hectar. A zis aşa: nu ştiu câţi primari luaţi de la PDL şi PNL, asta împreună cu prietenul lui, Ioan Țintean, şi cu harnica activistă doamna Bob. Cu toţi ăştia a încercat să facă un lucru care nu se face într-o democraţie: să radă filiala PNL Bistriţa-Năsăud de pe harta judeţului. În acele momente, mai aveam lângă mine doar câţiva seniori şi mulţi tineri care au crezut în şansa acestui partid.

Eu îi spun lui Radu Moldovan că aşa ceva nu se face. Indiferent cât de mare e miza politică, democraţia trebuie să fie suverană şi asta nu se poate asigura decât cu putere şi opoziţie în acelaşi timp. N-ai voi să gândeşti aşa niciodată în viaţă.

Şi ca să mă înţelegeţi foarte bine, să ştiţi că nu-mi doresc ca Radu Moldovan să nu mai fie preşedinte al PSD Bistriţa-Năsăud, departe de mine gândul ăsta. Când PSD-iştii o să invoce să revină la preşedinţie, că tot se poartă telenovelele pe la ei, eu îi spun doar atât: trebuie să ţii minte un lucru, că agresivitatea asta exacerbată, că stiumularea unor instincte primare nu mai au ce căuta într-o campanie electorală civilizată, într-o ţară civilizată. Nu aşa se face campanie electorală, Emil Radu Moldovan, şi sper să înţelegi asta odată pentru totdeauna”, a mai adăugat liderul liberal bistriţean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.