Spitalele care vor trimite bolnavii să-şi cumpere medicamente şi totodată vor solicita caselor de asigurări de sănătate decontarea tratamentelor, deşi nu au fost administrate, vor fi sancţionate din 2014, a anunţat, luni, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi, informează Mediafax.

 

„În 2014 vom fi mult mai stricţi în ceea ce priveşte achiziţia de medicamente şi materiale sanitare şi vom institui sancţiuni pentru cei care trimit pacienţii să-şi cumpere medicamente şi materiale sanitare, deşi aceste produse sunt decontate de către casele de asigurări de sănătate. Dar, mai întâi, voi avea o discuţie cu managerii spitalelor”, a spus Buşoi, conform sursei citate.

Preşedintele CNAS a precizat că vor fi exceptate de la sancţiuni doar acele spitale unde apar cazuri accidentale, unde nu este un obicei să fie trimişi pacienţii să-şi cumpere medicamente sau diverse materiale sanitare.

Potrivit preşedintelui CNAS, cele mai mari cheltuieli în cazul unui spital sunt cele de personal, dar şi  cele cu serviciile externalizate şi cele privind internările pe termen lung nejustificate.

„Managerii spitalelor trebui să oprească angajările nejustificate, să renunţe la achiziţiile nepotrivite. Există spitale, în general în ţară, unde cheltuielile de personal sunt de 85-90, chiar 95 la sută din buget”, a mai spus Cristian Buşoi, condorm Mediafax.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.