Mihaela Burnel, sora jandarmului anchetat de superiori pentru lovirea manifestanţilor din Piaţa Universităţii, a fost cercetată şi condamnată penal pentru purtare abuzivă, după ce a lovit un elev de clasa a VI-a în timpul orei de geografie. Mihaela Burnel este nora liderului PSD Padina.

Profesoara Mihaela Burnel avea atunci 25 de ani, preda geografia la Şcoala din localitatea buzoiană Padina, anul şcolar 2014-2015 fiind cel de-al doilea an în care se afla la catedră.

În timpul unei ore, i-a aplicat o corecţie fizică, în faţa celorlaţi copii, unui elev care se plimba prin clasă. După ce au aflat ce i s-a întâmplat fiului lor, părinţii au mers la unitatea de învăţământ pentru a vorbi cu cadrul didactic, însă acesta plecase.

Părinţii copilului au sunat la 112, în ziua următoare, pentru a solicita o ambulanţă, întrucât copilul se simţea rău. După vizita la spital de unde au obţinut şi un certificat medico-legal, părinţii au mers la Poliţie şi au depus o plângere împotriva profesoarei Mihaela Burnel, sora jandarmului anchetat de superiori pentru comportament abuziv în timpul protestelor care au avut loc la Bucureşti pe 20 ianuarie.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele a trimis-o în judecată pe profesoară, iar instanţa a condamnat-o, pe 28 septembrie 2016, la 6 luni închisoare cu suspendarea executării şi un termen de supraveghere de doi ani în luna septembrie a anului 2016, pentru purtare abuzivă.    Hotărârea a rămas definitivă pe 25 noiembrie 2016, când Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul Mihaelei Burnel. Cu toate acestea, profesoara a continuat să predea la şcoala din Padina.

”În baza disp.art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul BURNEL MIHAELA, împotriva sentinţei penale nr.89/28 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Pogoanele. În temeiul disp.art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelanta – inculpată la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Dispune plata sumei de 195 lei, onorariu avocat din oficiu pentru intimata – persoană vătămată Bălan Daniel Iulian, din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 25 noiembrie 2016.”

Mihaela Burnel este nora şefului PSD Padina, Frăţilă Burnel, un important proprietar de terenuri agricole din zona Bărăganului.

Informaţiile sunt confirmate de primarul comunei Padina, care spune însă că, în continuare, are o părere bună despre jandarmul care a ajuns în mijlocul unui scandal imens, după ce a fost filmat bătând protestatari. ”A fost un elev bun, la fel şi sora lui, au muncit, au avut ambiţie şi ajuns la facultate”, spune Ionel Chiriţă, primarul din Padina, potrivit adevarul.ro

3 COMENTARII

  1. Ma, nu mai tot urlati ca bezmeticii si intelegeti ca Jandarmeria de aia-i pusa si platita de noi toti care constituim spcietatea civila , sa mentina ordinea si securitatea publica, s-o restabileasca atunci cand ea este tulburata grav si cand publicul ( sa nu le zic altfel ) incalca legile si trebuie sa fie ferma si prin orice mijloc procedural, sa anihileze orice agresiune indreptata impotriva institutiilor statului de drept, sau impotriva unei anumite persoane publice ori private, sau asupra unui anumit bun .
    Nu jandarmul s-a dus la „x”… sa-i dea cu pumnii ori cu parmele peste ” moaca ori peste scafarlie ” … ci efectiv, dispozitivul de jandarmi a fost atacat, s-a incercat cu orice pret „spargerea” acestui dispozitiv si in invalmaseala produsa, jandarmeria, este indreptatita de lege, sa foloseasca mijloacele pe care le are in „dotare ” impotriva violentilor . Nu l-a lovit decat cu pumnii sau cu palmile… si nu l-a „omorat”… ci l-a indepartat , sau l-a oprit din actiunile lui ostile, in prim rand, fata de dispozitivul de jandarmi.
    DA… Jandarmeria este indreptatita si obligata de lege sa intervina astfel si cine nu se supune, risca astfel de „patzanii”… Din videofilmare, nicidecum nu s-a vazut ca jandarmul sa fi sarit peste gardul de protectie si sa-l ia la bataie pe cineva anume ci efectiv si-a facut datoria dupa principiul ” pe aici nu se trece ” si cu asta BASTA !
    Nu mai tot urlati ca pro.stii in drum si nu mai tot faceti acuzatii de prost gust la adresa acestei institutii, care nu-si face decat datoria si a actionat foarte bine cum a actionat, ca de aia sunt platiti .
    Daca nu va mai place Jandarmeria, n-aveti decat s-o inlocuiti cu „civilii de la PNL sau URS „… ca nu va opreste nimeni, dar s-o faceti legal si constitutional . No… priceput-ati ?
    Jandarmul in cauza n-a incalcat absolut nici o lege si din contra trebuie felicitat ca a actionat ferm pentru apararea unui interes legal, acela al ordinii si securitatii publice . Protestatarii, n-aveau decat sa respecte legea de ordine publica in zona si la evenimentul respectiv si cu asta basta !
    Eu sper ca ofiterii insarcinati cu cercetarea evenimentului in cauza, au minte si pregatirea juridica necesara pentru o solutionare corecta si legala .

  2. Ce are de a face „sora jandarmului „… cu frate-so… ca nu-i una si aceiasi persoana ?!
    Pe semne ca sunt o fire mai bataioasa si nu se lasa cu una cu doua si acolo unde sunt pusi sa faca treaba, si-o fac ferm, neinfricati si cu sarguintza … Ce-i rau in asta ? De astia trebuie in „trupele ” de forta publica ( armata, jandarmerie, politie, sri, sie, spp… etc. etc. ) nu niste momalai care tot „fac pe ei ” de spaima la cea mai mica „galceava ” … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.