Norica Nicolai, Mircea Diaconu și eurodeputații socialiști români, au înaintat către chestorul Parlamentului European o solicitare prin care cer înlocuirea televiziunii acreditate Realitatea Tv cu Antena 3.

„Eurodeputații PNL nu au fost consultați, fiind înștiințați de acest demers de către biroul chestorului.
România are dreptul la doar douâ televiziuni acreditate, una fiind TVR, iar cealaltă Realitatea Tv”, informează se artată intr-un comunicat.

Vicepreședintele PPE, Marian Jean Marinescu și liderul delegației PNL, Theodor Stolojan au luat imediat atitudine.

„Un asemenea demers nu se poate face fără consultarea tuturor eurodeputaților români. Fiecare acționează în funcție de nivelul de educație politică pe care îl are. Am trimis imediat o solicitare chestorului în care am cerut oprirea acestei proceduri. O astfel de decizie nu poate fi luată fără acordul PPE. Noi nu am fost întrebați. Momentan procedura a fost suspendată, urmând ca luni să depunem documente oficiale prin care vom cere ca lucrurile să rămână exact așa cum sunt acum”, a declarat eurodeputatul PNL Marian Jean Marinescu.

Theodor Stolojan a declarat că Realitatea TV este o televiziune de stiri neutră.

„Antena 3 are afinități politice declarate. De aceea, consider demersul colegilor deputați socialiști lipsit de fair play. I-am explicat acest lucru și domnului chestor”, a adaugat și Theodor Stolojan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.