Ca la noi, la nimeni! Administraţia judeţeană nu s-a grăbit deloc să atribuie contractile de deszăpezire pentru cele cinci loturi ale judeţului, şi iată că am ajuns aproape la final de iarnă. Teoretic, din acest sezon rece a mai rămas aproximativ o lună. Putem spune că o iarnă a zburat din contractul prevăzut pentru patru astfel de sezoane, însă pare că nimeni nu plânge pentru o atare situaţie, în condiţiile în care cele două firme care au depus oferte pentru obţinerea contractului pentru prestarea serviciilor de deszăpezire până în iarna 2020-2021, au asigurate veniturile şi acum.

 

Prima licitaţie a fost lansată în luna septembrie a anului trecut, administraţia judeţeană estimând valoarea contractului pentru următorii patru ani între un minim de 10,5 milioane lei şi un maxim de 20,7 milioane lei fără TVA pentru deszăpezirea celor aproximativ 640 km de drumuri judeţene din Bistriţa-Năsăud.

Au depus oferte SC LDP SA, firma al cărui acţionar unic este Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, şi SC Dimex 2000 Company SRL.

Licitaţia pentru deszăpezirea drumurilor judeţene din Bistriţa-Năsăud a fost anulată după ce, cei doi ofertanţi nu au venit cu completările cerute de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Aste este cel puţin versiunea oficială, deşi este cam greu de crezut în condiţiile în care ambele companii au fost omniprezente an de an la licitaţiile de acest fel. Nu mai vorbim de alte licitaţii organizate de Consiliul Judeţean.

 

Licitaţie pe final de an

 

La finele lunii decembrie 2017, administraţia judeţeană a lansat cea de a două rundă de licitaţie pentru serviciile de deszăpezire.

Interesant este faptul că, deşi ar fi putut intra în cursă şi alte companii, au depus oferte tot cele două care s-au înscris şi la prima rundă, adică LDP SA şi Dimex 2000 Company SRL.

Există însă o mică deosebire. Dacă la prima procedură, ambele au depus oferte pentru toate cele cinci loturi, la cea în curs firma din subordinea CJ BN a intrat practic în cursă doar pentru două loturi – 1 Bistriţa şi 2 Beclean – care ce-i drept sunt cele mai bănoase.

În schimb, Dimex-ul a rămas consecvent şi a intrat în cursă pentru toate cele cinci loturi.

 

Sume puse la bătaie de CJ BN

 

Contractele vor fi valabile pentru patru ierni, inclusiv aceasta, până în iarna 2020-2021. Drept urmare, suma totală pusă la bătaie este una mult mai mare, faţă de anii anteriori. Potrivit informaţiilor existente pe SEAP, administraţia judeţeană a estimat că aceste contracte ar putea avea o valoare totală cuprinsă între 10.526.870 lei şi 20.704.045 lei. Practic însă, se va încheia un Acord-cadru pentru o perioadă de 4 ani pe fiecare lot în parte, cu câte patru contracte subsecvente, unul pentru fiecare an, respectiv: 2017-2018, 2018-2019, 2019-2020 şi 2020-2021.

Astfel, pentru lotul I Bistriţa, cu 126,775 km, valoarea minimă a contractului este estimată la 2.486.174 lei şi un maxim de 4.783.560 lei.

Contractul pentru lotul 2 Beclean, cu 192,246 km, este estimat la un minim de 2.538.174 lei şi un maxim 4.961.823 lei.

Pentru lotul 3 Năsăud, cu 84,249 km, administraţia judeţeană a estimat valori cuprinse între minim 1.678.894 lei şi maxim 3.308.171 lei, în timp ce pentru lotul 4 Şieu, cu 115,574 km contractul este estimat la valori cuprinse între minim 1.907.774 lei şi 3.817.065 lei, maxim. Cel de-al cincilea lot, cel de la Lechinţa, cu 118,037 km, administraţia judeţeană a estimat valori cuprinse între 1.915.854 lei şi 3.833.426 lei.

 

Se lucrează cu firmele de casă

 

Până se va decide în final câştigătorul, sau câştigătoarele, CJ BN a decis ca lucrările de deszăpezire să fie efectuate de firma care a câştigat anul trecut contractul – LDP SA, şi de… Dimex 2000 Company SRL.

„Am luat decizia să scoatem la licitaţie publică un contract pe patru ani și la deszăpeziri, ca să nu mai tot avem problema contestaţiilor și licitaţiilor. În vară am dat drumul la licitaţie, s-au prezentat două companii și care, în perioada evaluării, au fost eliminate deoarece nu au completat clarificările, procedura fiind anulată.

În momentul de faţă, documentaţia pentru organizarea unei noi licitaţii se află în evaluare la ANAP”,declara la finele anului trecut Radu Moldovan, președintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

În acest context, vicepreşedintele CJ BN Ioan Ţintean a precizat atunci că pentrusituaţia dată s-a cerut acordul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud pentru depunerea de comenzi pentru firmele de profil din judeţ care să presteze aceste servicii până la atribuirea contractului pe următorii patru ani.

„Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în baza legii serviciilor publice, a fost de acord să procedăm la depunerea de comenzi până la achiziţionarea prin licitaţie a serviciilor de la firmele care au avut contract anul trecut. Am solicitat prin scrisoare de intenţie, firmele au răspuns. Este vorba de LDP şi Dimex, iar la această oră avem comenzi depuse. Avem acoperire în această iarnă. Din fericire firmele au răspuns pozitiv şi şi-au împărţit cele cinci zone de intervenţie, deci lucrurile funcţionează”, declara Ţintean.

 

Omniprezente la banul public

 

An de an, atât Dimex 2000 Company SRL, cât şi LDP SA au fost prezente la licitaţiile organizate de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Astfel, pentru iarna 2014 – 2015, contractul pentru deszăpezirea drumurilor judeţene a fost estimat la peste 2,1 milioane lei fără TVA, iar în cursă au intrat trei companii, toate abonate la banii publici ai judeţului Bistriţa-Năsăud – SC Dimex 2000 Company SRL, SC Frasinul SRL şi SC LDP SA. Licitaţia a fost împărţită în cinci loturi, cel mai bănos fiind lotul 2, pentru zona Beclean, cu o valoare estimată de 623.027 lei, fără TVA. Astfel lotul 1 Bistriţa a fost estimat la 422.384 lei, fără TVA, lotul 3 Năsăud – 304.732 lei, fără TVA, lotul 4 Şieu –368.234 lei, fără TVA, şi lotul 5 Lechinţa – 390.535 lei, fără TVA.

Patru din cele cinci loturi au fost adjudecate de SC Dimex 2000 Company SRL, motiv pentru care în conturi i-au intrat nu mai puţin de 1,5 milioane lei. SC Frasinul SRL şi-a adjudecat un singur lot, pentru care a încasat circa 300.000 lei fără TVA.

Pentru sezonul 2015-2016, au intrat în cursă doar SC LDP SA şi SC Dimex 2000 Company SRL, care şi-au adjudecat fără emoţii contractele.

Astfel, SC LDP SA Bistriţa a depus oferte pentru toate cele cinci loturi, în timp ce SC Dimex 2000 Company SRL a depus oferte doar pentru două loturi, şi anume lotul 3 şi lotul 5, pe care, evident le-a şi obţinut. Prin urmare, se înţelege de la sine că firma subordonată CJ BN a rămas cu restul loturilor, adică 1, 2 şi 4.

SC Dimex 2000 Company SRL a câştigat lotul 3 Năsăud cu o ofertă de 295.695,78 lei fără TVA, iar lotul 5 Lechinţa şi l-a adjudecat cu o ofertă în valoare 362.112,86 lei fără TVA.

SC LDP SA a câştigat lotul 1 Bistriţa cu o ofertă de 414.382,89 lei fără TVA, lotul 2 Beclean cu 578.419,42 lei fără TVA şi lotul 4 Şieu cu 354.944,88 lei fără TVA.

Pentru iarna 2016-2017 a depus oferte pentru toate cele cinci loturi numai firma din subordinea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, adică LDP SA. CJ BN a pus la bătaie 2.242.625 lei fără TVA pentru deszăpezirea a aproximativ 641 km de drumuri judeţene, iar oferta LDP SA s-a ridicat, pentru toate cele cinci loturi, la o sumă totală de 2.228.448,8 lei fără TVA, mai puţin cu circa 14.000 lei faţă de estimări.

2 COMENTARII

  1. Da… ptr ce ? Nu vedeti ca iarna a trecut ?! La ce sa mai finantzeze niste pu.tu.rosi care sa ia doar banii fara sa faca ceva … ca tot aia-i, ori face contract cu ei, ori ba…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.