Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud (CJ BN) a obţinut, în parteneriat cu 30 de primării din judeţ, aproximativ 13 milioane lei pentru implementarea proiectului „Gestiunea în sistem informatic a Registrului Agricol şi a altor servicii publice destinate cetăţenilor în cadrul unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Bistriţa-Năsăud. Administraţia judeţeană îşi anunţa, anul trecut, prin intermediul a două anunţuri (existând de fapt două proiecte similare) postate pe SEAP, intenţia de a achiziţiona sisteme informatice ale registrului agricol în judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru care era estimată o sumă totală cu puţin peste 10 milioane lei, fără TVA.

 

În luna aprilie 2013 pe site-ul Ministerului pentru Societatea Informaţională apărea un anunţ cu privire la lansarea Ghidului solicitantului pentru achiziţionarea sistemului informatic destinat gestiunii Registrului Agricol în format electronic, iar termenul limită pentru înregistrarea on-line a propunerilor de proiecte era până pe 5 iunie 2013. Bugetul total al proiectului este de 50 milioane de euro şi are ca dată de finalizare anul 2015. Beneficiarii proiectului sunt Consiliile Judeţene ca lideri de proiect, în parteneriat cu alte unităţi administrativ-teritoriale, din judeţul respectiv.

Registrul Agricol al României conţine o cantitate vastă de informaţii despre fiecare gospodărie din cuprinsul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, precum: numărul membrilor gospodăriei, suprafeţe, tipuri de culturi, şeptel, maşini, instalaţii, unelte. Noul proiect de Registru Agricol electronic are în vedere depăşirea simplei digitalizări a documentelor. Numai că, de la teorie până la fapte mai sunt foarte mulţi paşi de făcut.

 

Aleşii judeţeni şi-au dat acordul

Consilierii judeţeni bistriţeni au aprobat, în luna mai 2013, două proiecte de hotărâre intitulate „Gestiunea în sistem informatic a Registrului Agricol şi a altor servicii publice destinate cetăţenilor în cadrul unor unităţi administrativ – teritoriale din judeţul Bistriţa – Năsăud”. Valoarea fiecărui proiect în parte era de 6.734.605 lei, inclusiv TVA, în timp ce contribuţia proprie la cheltuielile eligibile care revine Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi partenerilor – reprezentând cota de 2% – este de 134.692,10 lei. Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud se obliga totodată să asigure resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale. În plus, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud se mai angaja să suporte cheltuielile neeligibile ocazionate de implementarea proiectului, dacă va fi cazul.

 

Intenţie anunţată în iulie 2013

În cazul achiziţiei unui sistem informatic pentru „Gestiunea în sistem informatic a Registrului Agricol şi a altor servicii publice destinate cetăţenilor în cadrul unor unităţi administrativ – teritoriale din judeţul Bistriţa – Năsăud” – proiect 1 -, suma estimată, fără TVA, este de 5.180.228,22 lei, conform datelor existente pe SEAP. În schimbul acestei sume, vor trebui prestate servicii precum analiza cerinţelor, proiectare, implementare, testare, configurarea echipamentelor hardware şi realizare reţea LAN, instruire pentru folosirea şi menţinerea sistemului informatic, dar şi livrarea echipamentelor hardware pentru realizarea infrastructurii de susţinere a sistemului informatic.

În ceea ce priveşte achiziţia unui sistem informatic pentru „Gestiunea în sistem informatic a Registrului Agricol şi a altor servicii publice destinate cetăţenilor în cadrul unor unităţi administrativ – teritoriale din judeţul Bistriţa – Năsăud” – proiect 2, suma estimată, fără TVA, este de 5.125.528,22 lei. Ca şi în cazul proiectului 1, vor trebui prestate servicii precum analiza cerinţelor, proiectare, implementare, testare, configurarea echipamentelor hardware şi realizare reţea LAN, instruire pentru folosirea şi menţinerea sistemului informatic, dar şi livrarea echipamentelor hardware pentru realizarea infrastructurii de susţinere a sistemului informatic integrat.

 

13 milioane lei pentru două proiecte similare

În decembrie, CJ BN a primit undă verde pentru implementarea varianta 2 a proiectului de gestiune informatică a registrului agricol, în care are ca partenere 15 primării bistriţene, valoarea finanţării ridicându-se la 6.734.605 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 6.599.912,90 lei( 98%). Prin proiect se vor achiziţiona echipamente şi dotări (hardware) necesare (6 servere, 123 UPS, 15 calculatoare, 15 imprimante multifuncţionale, 15 drivere pentru SO, alte componente specifice);aplicaţii informatice şi licenţele specifice; serviciile de mentenanţă a aplicaţiei pe perioada implementării proiectului şi cinci ani post-implementare, servicii de conectare la infrastructura broadband, plus instruirea personalului. O lună mai târziu, la finele lui ianuarie, a fost semnat şi contractul pentru varianta 1 a proiectului, în care CJ BN are partenere alte 15 primării din judeţul Bistriţa-Năsăud.

 

Sistem informatic semi-funcţional

În 2010, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud implementa un proiect asemănător, „Sistem informatic integrat la nivelul Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud”, prin Programul Sectorial Regional, finanţarea nerambursabilă acordată fiind de circa 3,56 milioane lei. Prin intermediul acestui proiect, toate cele 62 de primării bistriţene au fost dotate cu echipament IT care să permită accesarea portalului judeţului, iar 140 de funcţionari publici au fost instruiţi cu bani europeni pentru a implementa acest sistem informatic la nivelul fiecărei unităţi teritorial-administrative.

Sistemul informatic integrat ar trebui să ofere informaţii utile legate de administraţia publică locală şi judeţeană, iar cetăţenii să poată interacţiona prin intermediul Internet-ului cu autorităţile, depunând formulare, cereri de avize, reclamaţii, contestaţii şi chiar să îşi plătească taxele online. La trei ani de la implementarea proiectului, sistemul funcţionează încă greoi. Mai mult decât atât, secţiunea dedicată administraţiilor locale este aproape inexistentă, fiindcă nu există informaţii despre activitatea acestora şi nici măcar numele primarilor, care au câştigat mandatele încă din 2012, nu sunt actualizate. În 2010, sistemul informatic integrat la nivelul Consiliului Judeţean a fost realizat de SC Brinel SA, firma care şi-a adjudecat contractul cu o ofertă de peste 2,8 milioane lei, fără TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.