Simpozion „Liviu Rebreanu — contemporanul nostru”

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Bibliotecă Publică Municipală „B.P. Hașdeu” din Chișinău, organizează, în perioada 23-24 noiembrie 2015, simpozionul „Liviu Rebreanu — contemporanul nostru”.
Evenimentul se va desfășura în incinta bibliotecii municipale, începând cu ora 10.00, a zilei de 23 noiembrie.
La lucrările simpozionului participă scriitori și cercetători ai operei lui Liviu Rebreanu printre care amintim pe academiciaul Mihai Cimpoi, Vladimir Beșleagă, Alexandru Burlacu, Ioan Cristescu, Ioan Groșan, Andrei Moldovan, Ioan Pintea, Zanfir Ilie și acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chisinău. În acelasi cadru vor fi lansate ultimele apariții de studii critice privind operele rebreniene.

Simpozionul marchează celebrarea a 130 de ani de la nașterea marelui prozator Liviu Rebreanu, prilej propice pentru readucerea în actualitate a operei autorului „Pădurii spânzuraților” și a lui „Ion”. De asemenea, manifestarea își poropune promovarea noilor abordări de interpretare a romanelor lui Rebreanu și încurajarea generației tinere de critici literari pentru a redescoperi personalitatea proteică a creatorului romanului modern românesc.

Liviu Rebreanu a fost un prozator și dramaturg român, membru al Academiei Române.

La 1 noiembrie 1908 a debutat în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) și Nevasta (16 iunie 1911).

Înainte de a scrie și de a-și publica romanele, scriitorul și-a desăvârșit talentul de prozator scriind povestiri și nuvele. Cea mai cunoscută nuvelă a sa este de bună seamă Ițic Ștrul Dezertor. Ciuleandra, nuvela sa psihologică cea mai cunoscută, va apărea ceva mai târziu.

Romancierul a început să scrie romane realiste, în care acțiunea avea loc în decorul unui sat din Transilvania, Liviu Rebreanu a readus problematica țărănească în centrul atenției lumii literare, prin romanul setei de pământ, Ion. Subtitlul acestuia era „Glasul pământului, Glasul iubirii” și anunța principalul conflict din text, și a dat unul dintre primele noastre capodopere ale analizei psihologice.

După această experiență literară, autorul a scris, mai apoi, romanul Răscoala, supranumit de G. Călinescu „roman al gloatei”. El poate fi considerat o capodoperă a romanului românesc din toate timpurile.

Un al treilea roman, Pădurea spânzuraților, a fost inspirat de un incident autobiografic, fratele său, locotenent în Armata Austro-Ungară, fiind condamnat la moarte și executat pentru o tentativă de a dezerta pe front, din Armata Austro-Ungară, și a trece în tranșeele românilor în timpul Primului Război Mondial. Tema fusese schițată, inițial, în nuvela Catastrofa.

Spre sfârșitul vieții, prozatorul a scris mai multe romane, polițiste sau cu subiecte care țin de zona paraliteraturii, cum ar fi Adam și Eva, bazat pe tema metempsihozei. Un cuplu se reîncarnează în șapte momente istorice diferite, iar textul e închis într-o povestire cu ramă.

Alte două romane, Gorila și Jar, care descriau mediul intelectual și redacțiile unor ziare interbelice, deși s-au bucurat de succes de public au fost veritabile căderi la critică, iar Crăișorul, o biografia romanțată a lui Horia, care fusese poreclit de locuitorii munților Apuseni „Crăișorul munților”, a însemnat un alt mare eșec literar. După Răscoala , Rebreanu nu a mai dat nici o capodoperă, toate romanele scrise ulterior fiind caracterizate de criticul G. Călinescu drept inegale.

Liviu Rebreanu, a fost unul dintre puțini autori români care s-a bucurat de succes de librărie și a avut o situație stabilă din punctul de vedere financiar, s-a bucurat și de onoruri publice și de recunoașterea valorii sale, atât din partea publicului cititor, cât și a criticii literare, încă din timpul vieții. Postum, această recunoaștere avea să se transforme într-un veritabil cult, lui Liviu Rebreanu, recunoscut drept un clasic al literaturii române, i s-au consacrat poate zeci sau sute de studii și comentarii.