Patronul restaurantului Rapsodia, Traian Ogâgău, are probleme cu vecinii, locatari ai unui bloc din imediata vecinătate, care se tem că omul de afaceri i-ar lăsa fără terenul de lângă imobilul în care locuiesc. Numai că terenul respectiv nu este în proprietatea lor, ci a Primăriei Bistriţa.

La finele săptămânii trecute, omul de afaceri bistriţean intenţiona să demareze o serie de lucrări de amenajare a unei terase poziţionată în spatele restaurantului, în curtea interioară şi să schimbe gardul împrejmuitor cu unul care să scoată în evidenţă imobilul. Vecinii însă, fără să ştie că Traian Ogâgău acţiona în baza unor documente în toată regula, eliberate chiar de Primăria Bistriţa, au anunţat disperaţi municipalitatea că acolo s-ar petrece ilegalităţi.

 

Temerile locatarilor din blocul aflat în imediata vecinătate a restaurantului lui Traian Ogâgău au pornit în urma unei adrese înaintată Primăriei Bistriţa de omul de afaceri, în luna noiembrie 2013. Prin intermediul documentului respectiv patronul restaurantului „Rapsodia” solicita să îi fie concesionat sau închiriat terenul aferent blocului vecin, în suprafaţă de 580 metri pătraţi, în ideea de a amenaja acolo un părculeţ care să fie utilizat pentru relaxare de toţi bistriţenii, dar care ar da un plus de valoare zonei, inclusiv localului.

Terenul cu pricina este însă în acest moment împrejmuit de locatarii blocului.

 

Voia să amenajeze o zonă specială care să bucure ochiul tuturor bistriţenilor

Lucrările propuse, la acea vreme, de omul de afaceri constau în plantarea de noi arbori, amenajarea spaţiului verde, pavarea aleilor cu piatră naturală şi piatră cubică precum şi expunerea de statuete şi operă de artă. Locaţia respectivă ar fi urmat să fie amenajată şi întreţinută pe cheltuiala lui Traian Ogâgău.

Răspunsul municipalităţii a fost unul foarte sec. „Amenajarea spaţiului verde pe terenul de 580 de metri pătraţi este posibilă numai dacă aceasta va avea un caracter public”, scrie arhitectul şef al primăriei, Monica Pop.

 

Luat în seamă doar la „Diverse”

Totodată, intenţia omului de afaceri bistriţean a fost adusă şi în atenţia consilierilor locali în luna ianuarie anul acesta, însă nu sub forma unui proiect de hotărâre normal, ci a fost discutat la capitolul „Diverse”, ca şi cum nu ar fi ceva foarte important de luat în seamă. Cum la „Diverse” atenţia aleşilor locali nu este maximă şi plictiseala e cam mare, aceştia au amânat discuţia legată de solicitarea lui Traian Ogâgău pentru o altă şedinţă de consiliu. Vreo discuţie pe această temă nu a mai avut însă loc.

 

L-au reclamat la primărie

Omul de afaceri avea depusă încă din anul trecut o cerere către Primăria Bistriţa pentru obţinerea documentaţiei necesare amenajării terasei pe care o avea deja în plan, situată în spatele restaurantului, dar şi pentru refacerea şi amenajarea gardului împrejmuitor al imobilului, fiindcă cel existent nu cadrează deloc cu aspectul localului. Astfel că el a obţinut de la municipalitate, autorizaţia de construire necesară, iar fiindcă sezonul cald nu este departe, la finele săptămânii trecute a intenţionat să demareze lucrările de amenajare a terasei şi de înlocuire a gardului împrejmuitor.

Numai că vecinii, speriaţi că vor rămâne fără gard şi fără teren, crezând că pe suprafaţa aferentă blocului va fi amenajată terasa cu pricina, au sărit ca arşi şi l-au reclamat pe Traian Ogâgău la primărie. Drept urmare, la faţa locului s-a prezentat o echipă de control din partea municipalităţii pentru a vedea ce se întâmplă mai exact. Numai că au constatat că toate lucrurile erau în bună regulă.

 

Vecinii spun că ei au închiriat terenul

Vecinii lui Ogâgău au avut şi ei reprezentanţii lor la locul faptei, care i-au spus acestuia că, dacă vrea gard, nu are decât să mai facă unul pe lângă cel existent. Asta fără să ţină cont că de fapt nu sunt proprietarii de drept ai terenului respectiv, ci primăria care nu are nimic împotriva demolării gardului şi înlocuire cu unul nou. Argumentul suprem invocat de locatarii blocului vecin cu restaurantul deţinut de Ogâgău este un presupus contract de închiriere a terenului de 590 metri pătraţi pe care l-ar fi încheiat cu municipalitatea prin 2004. Numai dacă acesta ar fi existat, arhitectul şef al municipiului, Monica Pop, nu ar fi menţionat în răspunsul dat în ianuarie lui Traian Ogâgău că amenajarea terenului respectiv poate fi făcută dacă se respectă CARACTERUL PUBLIC, adică poate fi folosit de oricine.

 

În bloc, cei mai mulţi locatari sunt „foşti”

Potrivit surselor Gazetei de Bistriţa, în blocul care se învecinează cu restaurantul „Rapsodia” locuiesc o serie nume mai importante ale municipiului şi judeţului, foste şi actuale, foşti angajaţi ai unor instituţii ale statului, dar şi foşti activişti de partid, care şi acum se folosesc de funcţii. De altfel, chiar şi reprezentantul locatarilor venit să vadă cum şi ce constată angajaţii primăriei în urma reclamaţiei lor, este un fost angajat al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. În acelaşi imobil, spun sursele noastre, inclusiv fostul primar al Bistriţei, Vasile Moldovan, ar deţine un apartament.

terasa rapsodiaautorizatia rapsodia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.