Mulţi dintre şefii instituţiilor deconcentrate din Bistriţa au primit decizie de eliberare din funcţie. Cei vizaţi de ordonanţa dată de Guvern au păreri împărţite în ceea ce priveşte această decizie.
În Bistriţa-Năsăud, patru ministere au destituit pe unii şefi de instituţii aflate în subordinea lor.

Şefii instituţiilor deconcentrate din Bistriţa-Năsăud, aflaţi în subordinea Ministerului Muncii, Ministerului Economiei, Ministerului Tineretului şi Sportului şi ai Ministerului Mediului au primit decizii de demitere. Parte din aceştia vor să dea în judecată Guvernul pentru această decizie.

Păgubiţii

Directorii care au de suferit pe urma Ordonanţei de Urgenţă sunt cei ai Direcţiei Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei – Valeria Tămăşoi (PNL), şefa Agenţiei pentru Prestaţii Sociale – Maria Olteanu, Sergiu Rus, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Ioan Fechete, şeful Casei Judeţene de Pensii (CJP) şi Doris Moldovan, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), Mihai Mureşan (ISJ), Cosmin Wechter (RAR). Parte dintre ei au fost nevoiţi să părăsească posturile, parte să se prezinte pentru a doua oară la concursul pentru obţinerea funcţiei de conducere.

Unora dintre păgubiţi, de fapt cei care fac parte din Partidul Naţional Liberal, nu li se pare normală decizia, dar sunt conştienţi de faptul că trebuie să se supună ei.
Astfel stând lucrurile, inspectori sau directori, aceştia trebuie să se pregătească să predea şefia instituţiilor în fruntea cărora au fost ei până în acest moment.
Odată cu schimbarea Guvernului, era de aşteptat ca noii veniţi să-şi pună oamenii lor în fruntea instituţiilor pentru atingerea obiectivelor după susţinerea unui concurs, la care pot participa şi foştii directori, în cazul în care aceştia pot face faţă.

Ordonanţa nu se aplică peste tot

În ceea ce priveşte numărul celor afectaţi de ordonanţă, părerile sunt împărţite: unii vorbesc de 2.500, alţii de 15.000.
În Bistriţa-Năsăud, PSD şi PD-L şi-au împărţit frăţeşte instituţiile deconcertate în baza unui protocol. Ulterior însă, PSD l-a denunţat unilateral, susţinând că nu va mai respecta nici o înţelegere făcută deoarece primarii social-democraţi nu au primit destui bani la buget din partea Consiliului Judeţean, condus de PD-L.
Social-democraţii şi-au revendicat astfel 80% din instituţii şi au recurs la înlocuirea unor directori, chiar dacă aceştia erau susţinuţi de PD-L, unul din cazuri fiind cel de la Direcţia Silvică Bistriţa.

Mihai Mureşan a dat în judecată Guvernul

Fostul inspectorul şcolar general Mihai Mureşan a dat în judecată Guvernul României pentru destituirea sa din funcţie. Acesta a declarat pentru Gazeta de Bistriţa faptul că este susţinut de către avocatul Dan Molnar şi că deocamdată se fac demersuri în acest sens, iar declaraţii mai multe legate de acest subiect nu dă deocamdată – avocatul Dan Molnar acordă consultanţă juridică gratuită.

Membrii Biroului Politic Central al PNL s-au întrunit pentru a stabili cum vor acţiona pentru a contracara efectele punerii în practică a prevederilor OUG nr. 37/2009.
Pe lângă decizia de a sesiza Comisia Europeană, liderii PNL au convenit ca fiecare filială să se implice în acordarea asistenţei juridice tuturor persoanelor care au fost afectate de normativul respectiv.

Dan Molnar – avocatul celor ştirbiţi de drepturi

Ioan Turc, preşedintele organizaţiei judeţene PNL Bistriţa-Năsăud, a confirmat în cadrul unei conferinţe de presă, că a avut o întâlnire cu avocatul Dan Molnar cu care a discutat pe marginea acestui act normativ considerat ca fiind o eroare legislativă.

Molnar va oferi consultanţă juridică gratuită tuturor celor care sunt afectaţi de prevederile Ordonanţei nr. 37 şi doresc acest lucru pentru apărarea drepturilor lor în instanţă. De altfel şi avocatul dan Molnar a confirmat pentru Gazeta de Bistriţa că actele tuturor celor nouă foşti şefi de deconcentrate, liberali, aşteaptă doar să fie depuse la instanţă.

Valeria Tămăşoi şi Cosmin Wechter ar putea părăsi partidul

În ultimul timp, aşa cum ordinea lucrurilor actuale a cerut, PSD şi PD-L au împărţit deconcentratele din judeţ.

În acest context, liberalii aupierdut câteva instituţii la care aveau şefi, iar PNL – iştii care doresc să-şi păstreze funcţiile ar putea trăda partidul care i-a promovat până în acest moment.
Astfel stând lucrurile, directorii liberali au fost demişi, iar pe posturile vacante urmează a fi numiţi simpatizanţi PSD sau PD-L, prin concurs.
Demiterea liberalilor din funcţiile de conducere este privită de către peneliştii bistriţeni ca pe o măsură abuzivă, pe care aceştia au decis să o atace la Curtea Constituţională.
Este posibil ca Valeria Tămăşoi (Direcţia Muncii) şi Cosmin Wechter (RAR) să părăsească partidul din care fac parte, pentru păstrarea funcţiei.
În acest moment, liberalii sunt în preaviz, iar instituţiile pe care le conduceau urmează a fi revendicate de PSD şi PDL – rămâne de văzut dacă se va face acest lucru după legea junglei sau a coexistenţei politice.

Ion Burcuşel aşteaptă decizia Curţii de Apel

Contactat de redacţia Gazeta de Bistriţa, Ion Burcuşel, director al Direcţia pentru Cultură Bistriţa-Năsăud (PSD) a transmis faptul că şi el a dat în judecată Guvernul României şi este planificat pentru o întrevedere pe data de 9 iunie 2009.
În continuare, persoanele care au şanse să ajungă viitori directori de pe listele întocmite de Partidul Democrat – Liberal şi de Partidul Social Democrat, ard de nerăbdare să înceapă procesul de schimbare, dar cu toate acestea şefii partidelor trag de timp, şi trag bine. Declaraţiile privind acest proces de schimbare precum şi darea în judecată a Guvernului României sunt făcute cu reţinere de către cei în cauză.

Mihnea Cetaş

3 COMENTARII

  1. doamne, cum nu va vedeti cat de penibili sunteti!!!!!
    Un om cu adevarata coloana vertebrala , nu se pretaza la asa ceva , ceea ce ma duce cu gandul ca toti santeti manjiti, murdari , prosti corupti si nu mai stiu
    Mi-e sile de ce se intampla in tara mea.Ma ingrijoreaza ca ceea ce facti voi devine model pentru tinerii de azi.Nu le dati nici o sansa la o viata curata .
    Dumnezeu sa ne ajute pe toti!

  2. Da Wester de la RAR a parasit partidul care la propulsat in functia de mare SEF .Dar s-ai amintim copilului RAU ca aceste functii sunt trecatoare SA NU UITI WESTWR* Asta trebuia sa-ti spuna POPA IRIMIES IUDO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.