Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-a achitat pe fostul deputat Sebastian Ghiţă, în dosarul în care este judecat alături de foşti şefi din poliţie şi parchete din Prahova. Decizia magistraţilor nu este definitivă.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au achitat, joi, pe fostul deputat Sebastian Ghiţă pentru toate capetele de acuzare imputate în acest dosar, respectiv folosire de informaţii nedestinate publicităţii, dare de mită, cumpărare de influenţă, conducere fără permis, şantaj şi spălare de bani.

Achitările au fost date de magistraţii instanţei supreme fie pe motiv că faptele nu există, fie pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revocatul mandatul de arest preventiv emis pe numele lui Sebastian Ghiţă şi în baza căruia a fost cerută extrădarea din Serbia.

Magistraţii au dispus şi revocarea sechestrului asupra bunurilor fostului deputat şi restituirea cauţiunii.

În acelaşi dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca şi ceilalţi inculpaţi să fie achitaţi, pe motiv că faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală, fiind vorba de Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru, fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas, ofiţer de poliţie, şi Aurelian Constantin Mihăilă, fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Decizia instanţei supreme nu este definitivă.

La ultimul termen, procurorii au cerut închisoare cu executare pentru fostul parlamentar.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost trimis, în 2016, în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi conducerea unei maşini fără permis. Alături de Sebastian Ghiţă au mai fost trimişi în judecată Liviu Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, sub acuzaţiile de luare de mită şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, Viorel Dosaru la data faptelor şef al IPJ Prahova, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, favorizarea făptuitorului, trafic de influenţă şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, Constantin Ispas, ofiţer de poliţie şi Aurelian Constantin, la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

În rechizitoriul procurorilor se arăta că “în perioada iunie 2013 – primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate au obţinut informaţii confidenţiale pe mai multe căi, printre beneficiarii acestor informaţii nedestinate publicităţii fiind şi Ghiţă Sebastian Aurelian”.

Informaţiile confidenţiale priveau obiectul unor cercetări asupra unor persoane fizice sau juridice, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărire penală.

“Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian i-a capacitat pe inculpaţii Tudose Liviu Mihail şi pe Dosaru Viorel să-i furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală”, mai arată rechizitoriul DNA.

Sursa: mediafax

1 COMENTARIU

  1. Domnilor PSD-ALDE – isti , acuma ca tot sunteti la butoane, desfiintzati domnilor inamovibilitatea magistratilor ( mai ales procurori ) si reincriminati denuntul calomnios ca infractiune, inapoi, cum a fost pe vremea „mitraliatului ” Ceau !
    Este inadmisibil ce puteri au astazi domnii procurori. Astia, daca vor muschii lor, efectiv vin, te aresteaza, te baga la zdup si-ti mananca zilele si nervii, pana reusesti tu sa ” scapi de la mititica ” … sa constate ca de fapt, trebuie sa-si dea drumul, ca n-au ce-ti face legal, dar ei SA NU RASPUNDA PENAL NICI PENTRU ABUZURILE SI NICI PENTRU NEGLIJENTA IN SERVICIU …
    O adevarata bataie de joc ! De ce-i lasati asa ? Este inadmisibil … !!! Ma… asa cum este astazi legea de ca.cat, se pot aresta si ei intre ei, pot aresta orice judecator… indiferent de la ce nivel…
    Maaa… stau si va intreb, daca noi poporul roman, suntem sau nu normali la cap … , dar NUUUUUU … EI NU SUNT „STAT PARALEL ” … CI INAMOVIBILI , adica fac ce vor muschii lor si nu dau socoteala nimanui , in nici un fel ! ! !
    N-am nimic personal cu aceasta categorie profesionala, pentru ca sunt ” cainii satului ” totusi … si inca unii ” de rasa ” si foarte bine ” dresati ” … ce in marea lor majoritate sunt oameni cu mult bun simtz si foarte buni profesionisti, corecti si nu incalca legea, dar nu mi se pare corect sa-ti sara la gat cand tu le dai de mancare din banii publici totusi… asa… pur si simplu, ca ei sunt „suverani si inamovibili ” !
    Modificati dr.acului legea asta ! Ne miram de ce prin Italia , America … ( si prin alte tzari de acest tip mafiot ) sunt impuscati unii dintre ei … si astfel , polatesc cu viatza si cei cinstiti si cumsecade care nu fac abuzuri in raport cu populatia .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.