Fără statistici oficiale, putem afirma cu mâna pe inimă că în ultimii ani, de când au fost concentraţi în Viişoara beneficiarii de locuinţe sociale, această zonă şi-a dublat sau poate chiar triplat numărul de infracţiuni. Primăria Bistriţa a relocat mai multe echipaje de Poliţie Locală în această zonă, iar poliţia, ambulanţa şi jandarmii par să fie o prezenţă obişnuită acolo.

 

Intenţionând să cureţe centrul istoric al Bistriţei de „buzunăreli” şi de cerşetori, primarul Ovidiu Creţu a început marele „exod” al romilor care se instalaseră în această zonă imediat după Revoluţie. Pentru a-i determina să părăsească centrul istoric, Primăria Bistriţa le-a pus la dispoziţie acestor oameni locuinţe sociale.

Aşa se face că în ultimii ani s-a construit fără încetare. Cele două zone unde au fost amenajate locuinţe sociale au fost Subcetate, unde au fost ridicate şi câteva blocuri ANL şi Viişoara, în spatele fostului târg de vite.

Cele 10 blocuri ridicate şi date în folosinţă în Viişoara adună deja câteva sute de persoane. Mulţi dintre chiriaşii din blocurile sociale, care au fost dotate cu centrale termice, chiuvete, instalaţii sanitare şi tot ce trebuie, nu par să fi apreciat „darul” de la Primăria Bistriţa.

Anii trecuţi, la ochii presei au ajuns practicile chiriaşilor din Viişoara – cei care au rămas fără căldură şi apă pentru neplată, s-au apucat să demonteze instalaţiile şi centralele termice şi să le vândă la fier vechi.

Unul dintre chiriaşi, care are grave probleme psihice şi pe care familia refuză să-l interneze într-un centru de specialitate pentru că riscă să piardă ajutorul de însoţitor, a distrus pur şi simplu camera în care îşi ducea zilele.

Acesta a împroşcat pereţii cu mâncare şi fecale, a demontat parchetul, a spart geamurile apartamentului şi chiar a dat foc la polistirenul cu care fusese izolat blocul.

bloc 2 viisoara

Câţiva copii lăsaţi de izbelişte de părinţi au dat foc unui etaj întreg

Unul dintre cele mai grave incidente petrecute la blocurile sociale din Viişoara a avut loc la finalul anului 2015, chiar de Crăciun. Incendiul a izbucnit la blocul 8 şi a afectat aproximativ 1.000 de metri pătraţi.

Două sute de persoane au fost evacuate din imobil. Focul a cuprins acoperişul şi locuinţele de la mansarda blocului. Ultimul etaj a fost pur şi simplu ras de flăcări. Totul a pornit de o lumânare aprinsă şi lăsată nesupravegheată într-un apartament de la mansarda blocului.

Acolo locuiau trei copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. Aceştia locuiau singuri, după ce mama lor i-a lăsat baltă şi a plecat în Spania. Apartamentul în cauză a fost debranşat de la apă, electricitate şi gaz, datoriile acumulate depăşind 10.000 de lei.

Cei trei copii trăiau acolo în frig, fără apă, folosindu-se de lumânări pentru a lumina încăperile apartamentului. Se pare că mai multe persoane de pe stradă şi-au găsit adăpost în apartamentul în care locuiau cei trei fraţi, fiind găsite mai multe saltele în locuinţa în cauză.

Se pare că nici bunica celor trei copii nu prea se interesa de aceştia. Pe lângă faptul că nu frecventau şcoala, erau nevoiţi să caute prin ghenele de gunoi mâncare şi să cerşească. Cel mai mare dintre copii se droga cu aurolac.

Ancheta în acest caz a rămas în aer, iar Primăria Bistriţa a refăcut pe banii săi întreg etajul şi l-a redat chiriaşilor. Cei trei copii au ajuns, în ceasul al 12-lea pe mâna asistenţilor sociali.

Blocurile sociale din Viişoara nu adăpostesc numai cerşetori şi persoane fără adăpost, ci şi indivizi cu antecedente penale. Surse Gazeta de Bistriţa susţin că nu exista bloc social în Viişoara în care să nu existe măcar un recidivist.

La începutul anului 2016, în blocurile sociale de la Viişoara doi indivizi erau arestaţi la domiciliu. Marius Varga, un tânăr de 20 de ani care a mai fost închis, era arestat la domiciliu în blocurile sociale, după ce în 2015 furase un lanţ de aur de la o familie. Un complice de-al său era şi el arestat la domiciliu, în blocul paralel.

bloc 3 viisoara

Locuitorii de la sociale, specializaţi în furturi, spargeri şi agresiuni cu violenţă

Minorii de la blocurile sociale din Viişoara nu s-au specializat doar în cerşit, ci şi în furturi mărunte şi distrugeri. În luna noiembrie a anului 2016, poliţia bistriţeană identifica 5 minori cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani, toţi de la blocurile sociale din Viişoara, bănuiţi de distrugere.

În 8 noiembrie, cei 5 minori ar fi distrus mai multe uşi de acces din incinta unui complex de agrement situat pe raza municipiului Bistriţa.

Anul acesta, în luna martie,  un tânăr de 28 de ani tot de la blocurile sociale din Viişoara era arestat după ce a furat bunuri în valoare de 16.000 de lei din două vile din zonă. Acesta a furat accesorii pentru pescuit şi unelte electrice.

„Totodată, în sarcina acestuia au fost reţinute şi două infracţiuni de furt calificat şi una de furt, comise în perioada mai-decembrie 2015. Astfel, tânărul este bănuit că ar fi sustras dintr-o geantă, aflată în vestiarul unui magazin din Bistriţa, un portmoneu în care se aflau acte de identitate, carduri şi o sumă de bani şi că ar fi sustras un motofierăstrău di magazia unui imobil situat în Viişoara. De asemenea, în decembrie 2015, acesta ar fi sustras o borsetă, lăsată nesupravegheatp într-o magazin din Bistriţa, în care se aflau acte, înscrisuri şi sume de bani în lei şi valută”, precizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean, într-un comunicat de presă.

În 30 iunie 2015, anchetatorii luau la puricat mai multe locuinţe din Viişoara, locatarii fiind bănuiţi de o tâlhărie şi o tentativă de omor petrecute în anul 2012 în Nuşeni.

Atunci, anchetatorii au descoperit mai multe decât căutau în blocurile sociale din Viişoara. Au ieşit la iveală probe care îi leagă pe cei cinci suspecţi de tâlhăria şi tentativa de omor de la Nuşeni, dar care susţin şi implicarea acestora în traficul şi deţinerea de ţigări de contrabandă şi încălcarea regimului armelor şi muniţiilor.

Cei 5, cu vârste cuprinse între 20 şi 56 de ani, ar fi pătruns în locuinţa unui bărbat de 33 de ani din Nuşeni şi i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri, cu diferite obiecte contondente, care i-au cauzat acestuia leziuni ce au necesitat 65-70 de zile pentru vindecare.

Persoana vătămată a primit şi o lovitură în cap, cu tăişul unei securi. Cei cinci au dat dovadă de sânge rece şi, cu aceeaşi secure, au lovit în zona feţei o fetiţă de doar doi ani, care a avut nevoie de mai bine de două luni şi jumătate de îngrijiri medicale.

Andreea Moldovan

6 COMENTARII

  1. Pai, sa nu credem noi ca „azvalind periodic cate un coltz de pita ” unora care n-au nici un venit, n=au nici o calificare si nici un loc de munca sau pur si simplu, dandu-le cate un „apartament” la blocurile ANL… s-a rezolvat „problema ” lor sociala … !
    Ca si-n domeniul silvic, unde furturile din padure nu se vor termina, atata vreme cat prin lege, ocoalele silvice nu vor fi obligate sa-si faca depozite de lemne de consum pentru populatie, cu caracter permanent si la preturi „decente ” … la fel va fi si cu acesti „prapaditi ai soartei”… care ar trebui inventariati si pentru care statul ar trebui sa le creeze „sectoare ” unde acestia sa fie incadrati in „campia muncii” cu preponderenta, atat cu caracter obligatoriu, cat si cu caracter de exceptie ( asanari de terenuri, igienizari de santuri, viroage, lucrari de arta, cai de comunicatii, domenii publice… etc. etc. constructii civile… activitati utilitar-gospodarecti si cate altele , sub directa coordonare si protectie a statului ) .La fel va fi si cu „prostituatele „… si va fi un vesnic Joc de-a ” soarecele cu pisica ” dintre stat si acesti „prapadiiti ai soartei ” …
    Sa nu credeti Dvs ca neaparat asa sunt ei , prin felul lor de a fi si exista … si ca daca statul le-ar „intinde o mana din capat in capat ” si nu doar „partial „… n-ar exista o calea de indreptare a acestei stari de fapt … Doar vointa politica trebuie .

  2. Stimate „cititor 2 ” … oriunde ai „muta ” acesti ” prapaditi ai soartei ” … va fi acelasi lucru si acelasi „conflict” cu colocatarii ori vecinii acestora . De „eutanasiat” … nu pot fi „eutanasiati ” , nici pe ei nu poti da cu „flit” ca pe paduchi … si nici sa-i omori rand pe rand unul … nu este legal, uman si crestin .
    Ce sa faca societatea sau primarul, daca asa este lasat de la Dumnezeu si este scris in Sfanta Biblie, ca-s „urmasii lui Seth ” ( copilul urmas al lui Abel , care l-a ucis pe fratele sau Cain … si a fost pedepsit de catre Dumnezeu ptr acest lucru si blestemul merge a nu stiu cata generatie … incolo… ) , ca dorm prin bordeie , ca pastoresc vitele, canta in instrumente si/sau practica anumite mestesuguri ( simple ) … , ca toata lumea-i alunga si-i „bate” cu pietre, dar ca nimeni n-are voie sa-i ucida … ?!
    Daca erati in locul primarului , unde credeti Dvs ca era cel mai bine sa fie „instalati ” ? Ceausescu, de aceia nu i-a „adunat ” niciodata laolalta, ci a incercat sa-i educe si civilizeze, integrandu-i printre ceilalti colocatari , repartizandu-i in blocurile de locuinte impreuna cu cei educati si civilizati, numai ca efectul a fost exact invers , ca si povestea cu „vaca cuf.fu.rita porintre celelalte vite din cireada ” , pe care o ” c.aca” si o face „murdara” ca si ea . Alta era soarta lor, daca era lasat de la Dumnezeu si de la „Lege” , ca atunci cand nu se integreaza in societatea in care au fost repartizati, sa poata fi „batuti cu pietre ” si/sau ucisi … ca atunci… macar „frica”-i constientiza s-o faca … dar, este interzis acest lucru .
    Atunci va intreb pe Dvs ce idei si ce „solutii” propuneti de urmat , ca este simplu sa tot aruncati cu noroi si sa tot „ocarati primarul” … , ca nu el a hotarat in mod unilateral acest lucru , ci s-a hotarat in Consilul Municipal – care tine de „puterea politica locala ” si nu de Institutia primarului ? „Primarul ” este „autoritatea administrativa, care are sarcina ( doar ) sa organizeze si sa puna in executare hotararile Consiliului Local si legile nationale, cu aplicare la domeniul sau de competenta materiale si teritoriala” si nicidecum de ” decizie politica ” .

  3. Urat .. când eram mai mică îmi era mai mare dragul sa mă plimb pe aici și stăteam seara pana târziu afara . Curățenie liniște tot ce vrei acum dacă vrei sa mergi cu copilul in parc e plin de ei 😉 nu se pot juca copii in liniște , nu poți sa pui nimic in grădina ca te lasă fără nu poți sa faci nimic .. ce sa mai zic de transportul cu autobusul .. plin de ei , ieri mai aveam puțin si dădeam in hepatita . Rusine !!!! Ați distrus un loc frumos cu oameni Dinastia care nu merita ! 😉 mai zic ca sunt discriminați , mai fraților cum sa nu fiți dacă va spălați odată la 3 luni și nu știți altceva decât sa înjurați și sa furați sau sa cersiti ! Sa le fie rusine celor care i au adus aici !!!! Tocmai datorită lor o sa mă mut de aici !

  4. Eu zic ca trebuiau împărțiți nu toți la un Loc cu ce am greșit noi cei din Viisoara de ni i au adus pe toți aici ! Nu merita sa le faci un bine ca nu știu aprecia .. ce au rezolvat ca le au dat locuințe ? Au distrus tot pana și parchetul și l au vândut ce sa mai zic de țevi , vana , centrală .. etc 🙂 tot aia care nu știu aprecia primesc iar cei ce chiar ar avea nevoie sunt lăsați deoparte

  5. Eu zic sa fie mutati in Siria, Iran, Irak, Pakistan… sau Egipt… de unde se trag , ca acolo le este ”
    locul ” si doar acolo daca se vor putea integra … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.