Proiectul de lege privind pensiile militare de stat a fost introdus la data de 22 aprilie pe agenda ședinței Guvernului și va fi transmis Parlamentului, unde va intra în procedura de dezbatere și adoptare.

Noile reguli aprobate de Guvern fac posibilă revenirea la situația de dinaintea intrarii în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, act normativ care a abrogat la 1 ianuarie 2011 Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat. Prin urmare, sistemul pensiilor militare de stat va include pensia de serviciu, pensia de invaliditate și pensia de urmaș.

„Proiectul de lege privind pensiile militare de stat instituie reglementări prin care se revine, în principal, la regulile care caracterizează sistemul pensiilor ocupaționale. Categoriile de pensii care vor compune sistemul pensiilor militare de stat vor include pensia de serviciu, pensia de invaliditate și pensia de urmaș. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească militarii, polițiștii și funcționarii cu statut special, pentru a beneficia de pensie militară de serviciu, sunt cele legate de vârstă și vechime în serviciu. Vârsta de pensionare este prevăzută de legislația actuală și va crește gradual la 60 de ani, până în anul 2030”, este explicat în comunicatul MAI, potrivit avocatnet.ro.

De asemenea, prevederile proiectului fac posibilă reducerea vârstei de pensionare, în funcție de condițiile de muncă, cel mult până la vârsta de 45 de ani.

În cazul în care pensiile vor fi recalculate și noul cuantum va fi mai mic decât cel actual, beneficiarii își vor păstra cuantumul pe care-l primesc deja, iar pensiile aflate în plată, care au fost stabilite în baza Legii nr. 263/2010, pentru cadrele militare trecute în rezervă, între 1 ianuarie 2011 și data intrârii în vigoare a legii propuse vor fi recalculate.

Prevederile proiectului de lege NU se aplică momentan, acesta trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.