Bugetul local al municipiului Bistriţa este contestat de Asociaţia Bistriţa Civică. Deocamdată a ajuns la municipalitate doar plângerea prealabilă pe această temă, însă Adrian Florin Chereji – preşedintele Asociaţiei Bistriţa Civică şi totodată consilier local PNL, este convins că se va ajunge în instanţă.

Motivul acestei acţiuni este faptul că banii alocaţi anul acesta de municipalitate pentru o serie de investiţii de la bugetul local, buget aprobat de majoritatea din Consiliul local, sunt nefundamentate.

 

Imediat după ce a fost supus dezbaterii publice, bugetul de cheltuieli a municipiului Bistriţa a fost contestat de Asociaţia Bistriţa Civică, contestaţie care a ajuns pe masa consilierilor locali în ziua în care a fost supus aprobării respectivul buget. Evident însă că majoritatea din legislativul local care are aceeaşi culoare politică cu primarul Ovidiu Creţu a respins contestaţia.

„Tocmai s-a aprobat bugetul local pentru 2017. Contestaţia depusă de mine împreună cu colegii din Asociaţia Bistriţa Civică Silivan Crăciun şi Marius Bălan a fost respinsă de către majoritatea din Consiliul Local. Noi am contestat poziţiile fanteziste din buget (Aquaparc, Alpine Coaster, Poarta Lemnelor, etc.) iar cu suma disponibilizată (peste 10 milioane de lei) să fie suplimentat capitolul modernizări străzi. Aşa că vom avea, în continuare, străzi de pământ sau cu multe gropi dar şi pârtie pe noroi, Aquaparc (cu bilet de intrare 50 lei), veveriţe captive, struţi, mere şi alte elemente decorative stilizate care urmează să fie achiziţionate anul acesta”, scria pe Facebook, la acea vreme,Adrian Chereji.

Al doilea pas pe carel-a făcut asociaţia civică condusă de Adrian Cherejia fost plângerea prealabilă împotriva hotărârii de consiliu local prin care s-a aprobat bugetul de anul acesta, depusă la primărie la începutul acestei luni. Documentul va fi supus atenţiei aleşilor locali bistriţeni, săptămâna aceasta în cadrul şedinţei ordinare a legislativului local. Asociaţia solicită anularea hotărârii mai sus amintite întrucât „a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legale”. În cadrul documentul amintit sunt indicate şi nelegalităţile comise de municipalitate.

 

Proiect supus dezbaterii publice fără note de fundamentare a cheltuielilor pentru investiţii

În primul rând semnatarii plângerii prealabile face referire la modul în care proiectul de buget a fost suspus dezbaterii publice.

Aceştia arată că, „proiectul bugetului pentru anul 2017 a fost făcut public, însă fără a se respecta prevederile art.45 al (1) şi art.46 al(3) din Legea nr.273/2006 actualizată (la anexa proiectului de buget privind investiţiile publice locale, afişat la sediul şi pe websiteul primăriei, nu există note de fundamentare ale cheltuielilor de investiţii).

Varianta supusă dezbaterii Consiliului local a anexei la proiectul bugetului privind investiţiile publice pentru anul 2017 cuprinde o rubrică „Fundamentare” dar care este doar de formă. Nu se respectă prevederile Legii nr.273/2006 privind conţinutul documentaţiei privind investiţiile publice, respectiv art.42 al(2)(3) şi (4)”.

Contestatarii mai arată că la majoritatea poziţiilor de la capitolul investiţii nu există analize cost-beneficiu, costuri de funcţionare şi de întreţinere după punerea în funcţiune, strategia în domeniul investiţiilor, care va cuprinde în mod obligatoriu priorităţile investiţionale şi legătura dintre diferite proiecte, criteriile de analiză care determină introducerea în programul de investiţii a obiectivelor noi, în detrimentul celor în derulare.

„Sunt cuprinse obiective în programul de investiţii fără o documentaţie minimală privind eficienţa investiţiei. La poziţia „Alpine Coaster” cheltuielile pentru anul 2017 sunt prevăzute la 1.100.000 lei pentru studii, avize, proiectare şi începerea execuţiei, fără a se specifica valoarea totală a investiţiei, termenul de finalizare, analiza cost-beneficiu, etc. Sfidarea legii şi a cetăţenilor este dovedită de următorul conţinut din rubrica fundamentare a acestei poziţii de investiţie: „Pentru atragerea turiştilor în perioada extrasezon utilizării pârtiei de schi se propune realizarea unui carusel „Derdeluş pe şine”. Prin realizarea caruselului, telescaunul va fi utilizat şi în perioada în care nu se va schia. Lungime traseu aproximativ 1300 m. Propus 2017 suma de 1.100 mii lei pentru elaborarea fazelor de proiectare, avize/acorduri, procedura pentru dirigenţie şantier şi începere execuţie”, se mai menţionează în plângerea prealabilă.

 

Investiţii cu SF-uri confuze

Semnatarii documentului mai precizează că sunt câteva poziţii pentru care, din start, documentaţia dovedeşte că investiţia va fi nerentabilă şi că va aduce pierderi bugetului local după punerea în funcţiune.

Aceştia dau ca exemplu „Complex de agrement acvatic Aqua Park” , al cărui studiul de fezabilitate, spun ei, este confuz.

„A fost elaborat cu o analiză cost-beneficiu cu recuperarea investiţiei în 30 de ani (în octombrie 2016), cu calculul eficienţei pentru tarif de acces de 50 lei. În ziua şedinţei CL de aprobare a SF s-a adus altă analiză cost-beneficiu cu recuperarea investiţiei în 15 ani, pe baza tarifului de acces de 53 lei/vizitator; în timpul şedinţei CL domnul primar a afirmat că nu se va angaja credit bancar pentru finanţarea proiectului, cu toate că ambele variante ale analizei cost-beneficiu se bazau pe finanţarea cu 75-80% a proiectului din credit bancar(a mai afirmat primarul că documentaţia va fi depusă şi la Ministerul Dezvoltării pentru finanţare din PNDL, dar cu ocazia vizitei ministrului de resort la Bistriţa s-a lămurit, fără echivoc, faptul că astfel de investiţii nu vor fi finanţate din PNDL); nu există nici un studiu de piaţă privind numărul de vizitatori luat în calculul analizei cost-beneficiu (prima variantă lua în calcul un număr de 54.000 vizitatori/an pe când a doua variantă ia în calcul 113.000 vizitatori/an – fără nici o fundamentare a acestei cifre) şi nici a gradului de suportabilitate a acestor tarife (apreciem că sunt foarte mari în comparaţie cu tarifele de la alte obiective similare, care sunt de 15-20 lei/zi/vizitator)” se precizează în plângerea prealabilă.

 

Documentaţii incomplete, variante costisitoare

O altă investiţie pentru care municipalitatea a alocat o sumă importantă de bani, circa un milion de euro, de la bugetul local, este construirea unui sens giratoriu la intersecţia străzii Tărpiului cu Drumul Cetăţii şi str. Livezi. Potrivit semnatarilor plângerii prealabile documentaţia tehnico-economică este incompletă deoarece nu prezintă mai multe variante de realizare a obiectivului şi, în plus, s-a ales cea mai proastă variantă în condiţiile în care costurile pentru relocarea utilităţilor sunt imense.

„Sensul giratoriu, în sine costă 21.000 Euro, iar relocarea utilităţilor costă peste 600.000 Euro. În cadrul şedinţei CL în care s-a dezbătut SF pentru această investiţie au fost făcute propuneri care rezolvă fluidizarea traficului în zona respective cu costuri ale investiţiei mult mai mici, fără a fi necesară relocarea unor reţele de utilităţi”, se precizează în document.

 

Paşca a votat pentru firma angajatoare

Un alt punct din plângerea prealabilă este votul acordat aceluiaşi buget de consilierul local Marius Paşca, unui proiect de hotărâre care vizează firma al cărui angajat este – Supercom SA, operatorul care se ocupă de colectarea deşeurilor menajere de pe raza municipiului, dar şi din judeţ. Pe lângă motivul de nelegalitate invocat de semnatarii plângerii prealabile pe marginea votul dat de Paşca, acesta frizează şi conflictul de interese, întrucât în conţinutul bugetului de cheltuieli a fost aprobată şi suma pe care Supercom SA o va primi drept subvenţie la tariful pe care bistriţenii trebuie să îl plătească pentru colectarea gunoiului menajer. Valoarea subvenţiei este de aproape 2,4 milioane lei (3,3 lei subvenţie din totalul tarifului de 9,9 lei pe persoană), sumă calculată pentru 60.000 de persoane.

„HCL este lovită de nulitate şi datorită faptului că la dezbateri a participat şi a votat această hotărâre a consiliului local consilierul local Paşca Marius Vasile care este angajat al SC SUPERCOM SA Bucureşti PL Bistriţa, societate comercială care este beneficiară a unei subvenţii de 2.376 mii lei de la bugetul local al municipiului Bistriţa din 2017”, se precizează în document.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.