Peste 200 de scriitori din toată lumea se întâlnesc în Ourense / Galiția (Spania), în perioada 26 septembrie – 2 octombrie, la a 82-a ediție a Congresului PEN Internațional, anunță reteaualiterara.ning.com, citând un comunicat al pen-international.org. Printre scriitorii și jurnaliștii participanți se numără scriitorul ruso-american Masha Gessen, jurnalistul turc Can Dundar, alături de scriitori galițieni Manuel Rivas și Xosé Luís Méndez Ferrín, Almudena Grandes, Nelida Piñon, Claudia Pinero, Ma Thida, Andrei Kurkov, Beatrice Lamwaka și mulți alții. Din partea PEN România a fost desemnat scriitorul Gelu Vlașin.

 

Participanții la evenimentele literare și atelierele de lucru organizate cu acest prilej au posibilitatea de a-și împărtăși experiența în apărarea și promovarea libertății de exprimare. Într-un gest important al solidarității internaționale, delegații vor vorbi în numele scriitorilor care sunt reduși la tăcere în diverse țări, precum Turcia, Egipt, China și Israel.

„Așa cum spunea fostul președinte PEN, Arthur Miller, `când oamenii politici vor înceta represiunea și violențele, PEN va putea fi dat uitării. Până atunci, rămâne o mișcare de solidaritate animată de speranța că lucrarea pe care încearcă și de multe ori reușește să o facă nu va mai fi necesară`. Adevărul este că, în 2016, activitatea noastră este la fel de importantă ca acum aproape 100 de ani, la înființare. La această întâlnire a comunității noastre globale în orașul Ourense, avem oportunitatea de a reînnoi angajamentul nostru față de dreptul fundamental al exprimării libere și să spunem într-o singură voce că ne vom continua munca, indiferent cât de dificil ar fi, până când nu va mai fi necesară”, spune Jennifer Clement, președintele PEN International.

În a treia zi a Congresului, miercuri, 28 septembrie, scriitorul român Gelu Vlaşin va susține un recital de poezie, la Centro Cultural Márcos Varcálcel din Ourense. „Întotdeauna am considerat literatura ca pe o activitate profesională și nu doar ca pe un hobby”, a declarat el pentru publicația online romaniaexpres.com.

Gelu Vlașin este membru al PEN România și al Uniunii Scriitorilor din România, autor a numeroase cărți traduse în mai multe limbi de circulație internațională (engleză, franceză, germană, spaniolă). Opera sa a fost publicată în zeci de antologii fiind remarcată de critica românească și internațională. Gelu Vlașin a debutat în revista România Literară, în anul 1999, iar primul volum de versuri, intitulat “Tratat la Psihiatrie”, a apărut la Editura Vinea, obținând premiul pentru debut al ASB și nominalizarea la premiile Uniunii Scriitorilor din România din anul 2000. Este autorul Manifestului Deprimist.

În anul 2012, la propunerea Ministrului Culturii, a primit din partea Administrației Prezidențiale decorația Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler. În același an a devenit Cetățean de Onoare al localității natale Telciu, din județul Bistrița–Năsăud. În anul 2015 a fost recompensat la Madrid cu titlul de Președinte de Onoare al Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania – ASARS. Gelu Vlașin participă la Congresul Internațional PEN cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Comunitate diversă și unică de scriitori, PEN Internațional este cea mai importantă organizație din lume în domeniul literaturii, care protejează și apără drepturile umane și libertatea de expresie. Membrii PEN se adună în fiecare an pentru a face schimb de idei, a discuta despre campanii și inițiative noi, și de a evidenția problemele emergente și provocările globale cu privire la libertatea de exprimare în întreaga lume. Asociația PEN Internațional a fost înființată în anul 1921 la Londra și are în prezent 149 de centre, în peste 100 de țări din întreaga lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.