Omul de afaceri Stefan Vuza are din nou probleme în cadrul companiilor pe care le deţine în cadrul Serviciilor Comerciale Române (SCR). SIF Moldova solicită atragerea răspunderii patrimoniale pentru administratorii Iasitex (firmă din cadrul SCR) pentru că au autorizat cumpărarea unui pachet important de acţiuni la Chimcomplex, companie care a cumpărat majoritatea activelor Oltchim. Cu alte cuvinte, o parte din banii pe care Vuza ar trebui să îi plătească statului pentru Oltchim, nu sunt ai lui. Astfel, există posibilitatea ca şi această privatizare a Oltchim să se finalizeze, ca şi precedenta, într-un fiasco.

 

SIF Moldova a cerut atragerea răspunderii patrimoniale împotriva administratorilor Iasitex, companie aflată în ”suveica” Serviciilor Comerciale Române (SCR) afacere în spatele căreia se află cel mai bogat clujean, omul de afaceri Stefan Vuza.

Astfel, la mijlocul lunii viitoare în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor se va supune la vot atragerea răspunderii patrimoniale împotriva administratorilor Iasitex care au aprobat cumpărarea a 3,46 de milioane de acţiuni Chimcomplex Borzeşti de la A2 Impex. Tranzacţia s-a făcut pe un preţ mediu de 1,49 de lei per acţiune, adică un total de peste cinci milioane de lei pentru întreg pachetul. Chimcomplex şi Iaşitex au ca acţionar majoritar A2 Impex, companie deţinută de Stefan Vuza.

Membrii consiliului de administraţie au hotărât să facă această tranzacţie la sfârşitul lunii noiembrie 2017.

”Aprobarea introducerii acţiunii de răspundere împotriva administratorilor, pentru prejudiciul cauzat societăţii ca urmare a tranzacţiei din data de 29.11.2017 privind cumpărarea a 3.468.793 de acţiuni ale emitentului Chimcomplex Borzeşti SA Oneşti la preţul de 1,49 ron/acţiune. Desemnarea acţionarului SIF Moldova pentru a exercita acţiunea în răspundere împotriva administratorilor”, arată solicitarea aflată pe ordinea de zi a AGA.

În a doua jumătate a anului trecut, pachetul de acţiuni cumpărat de Iasitex de la Chimcomplex a fost cea mai mare tranzacţie, majoritatea celorlalte tranzacţii însumând cel mult 20.000 de acţiuni.

A2 Impex deţine un pachet de 63% din acţiunile producătorului de textile Iaşitex. Celălalt acţionar important în companie este SIF II Moldova (29% din acţiuni). De asemenea, A2 Impex este acţionar majoritar în cadrul Chimcomplex, având 84,5% din acţiuni.

 

Termen până în aprilie să plătească pentru Oltchim

Chimcomplex trebuie să se achite de plata obligaţiilor contractuale până la jumătatea anului 2018.

”Plata preţului este legată de îndeplinirea unor  condiţii suspensive a căror îndeplinire/soluţionare este atât în sarcina cumpărătorului cât şi a vânzătorului. Estimăm că finalizarea tranzacţiei să fie pe la jumătatea anului în curs”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Mircea Deaconu, partener în cadrul societăţii de insolvenţă Rominsolv, care s-a ocupat de licitaţia Oltchim.

În toamna anului trecut, conducerea Oltchim a anunţat că a încheiat acorduri cu trei companii pentru vânzarea Oltchim pe active, respectiv Chimcomplex S.A. Borzesti, Dynamic Selling Group SRL şi White Tiger Wealth Management Ltd. Ulterior, Oltchim a semnat cu Chimcomplex un contract de vânzare de active, White Tiger Wealth Management s-a retras, iar câştigătorul altui activ, Dynamic Selling Group, l-a cedat ulterior Chimcomplex.

Potrivit firmei de avocatură Maravela&asociaţii, conform contractului, pachetele achiziţionate de Chimcomplex sunt Pachetul Clorosodice, Pachetul Oxi-alcooli, Pachetul PO/Polioli, Pachetul Servicii pe Teren, Pachetul Vagoane şi parţial Pachetul VCM/PVC.

Privatizarea combinatului, de care s-a ocupat BDO Business Restructuring SPRL, Rominsolv SPRL şi Stanescu Bogdan, cel din urmă cunoscut ca ”bugetarul cu 25 de joburi la stat”, s-a făcut practic ca la piaţă. În această vară, adunarea creditorilor a hotărât ca Oltchim să fie vândut pe active pentru ca viitorii proprietari să nu poată fi obligaţi să returneze ajutoarele de stat considerate ilegale de către Uniunea Europeană.

Chiar dacă intenţiile de ştergere a datoriilor Oltchim au fost anunţate de mai mult timp, anul trecut, Comisia Europeană a anunţat a deschis o investigaţie prin care verifică dacă anularea datoriilor de către statul român şi continuarea aprovizionării Oltchim de către întreprinderi de stat, în pofida deteriorării situaţiei financiare a acestuia, au respectat normele UE privind ajutoarele de stat.

 

Vuza vrea să elimine statul din Chimcomplex

Potrivit ultimelor deciziilor AGA de la Chimcomplex se urmăreşte majorarea capitalului. Acţionarii au mai decis anularea deciziei AGA din 6 ianuarie 2014, privind majorarea capitalului de la 162,87 milioane de lei, la maxim 342,87 milioane de lei şi au aprobat o nouă majorare a capitalului, de la 162,87 milioane de lei, la 303,87 milioane de lei, prin aport în numerar, la preţul de 1,26 lei/acţiune, în termenul de preempţiune. Acţiunile rămase nesubscrise de către acţionarii existenţi vor fi vândute printr-o ofertă publică primară, adresată exclusiv unor investitori calificaţi, intermediată de Estinvest Focşani. Preţul la care vor fi oferite acţiunile urmează să fie stabilit în urma unei evaluări.

Însă, Vuza urmăreşte prin această majorare de capital diminuarea acţiunilor pe care statul român le deţine la Chimcomplex în situaţia în care Guvernul nu va aproba alocarea acestor bani. Mai ales în situaţia în care conducerea Chimcomplex nu a prezentat nici până acum raportul trimestrului IV din  2015 şi nu a oferit dividente acţionarilor.


Statul rămâne cu datoriile Oltchim

Conform Planului de Reorganizare propus de Consorţiul Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL şi aprobat de Tribunalul Vâlcea, valorificarea patrimoniului Oltchim către un investitor interesat de continuarea activităţii acestui combinat se va face prin intermediul persoanei juridice Oltchim SPV SRL, aceasta având o personalitate juridică distinctă de Oltchim S.A.

Oltchim SPV a fost departajat de Oltchim SA astfel că investitorii au cumpărat activele combinatului vâlcean, trecute pe Oltchim SPV, iar statul a rămas cu datoriile acumulate.

”În cazul Oltchim, nu vorbim despre privatizare, ci de reorganizare judiciară în vederea salvării combinatului. Acest proces al reorganizării judiciare este controlat de creditori, nu de statul român şi, cu votul creditorilor, activele bune ale Oltchim sunt trecute pe un SPV (special purpose vehicle) pentru a fi vândute investitorilor interesaţi”, explică avocatul Gheorghe Piperea, fost administrator judiciar al Oltchim


Cum a mutat Vuza pionii pentru cinci milioane de lei

Înainte ca această tranzacţie să fie parafată, Dorina Papuc şi Kalamar Sînziana, în calitate de reprezentanţi ai Consiliului de administraţie al Iasitex l-au demis pe fostul şef al CA-ului, Laurenţiu Ciobotărică şi, ulterior, l-au numit pe clujeanul Nicolae Lăzăroae. Primul gest în funcţia de şef al CA al Iasitex pe care Lăzăroae l-a făcut a făcut a fost să autorizeze tranzacţia contestată şi pentru care administratorilor le-ar putea fi atrasă răspunderea patrimonială pentru prejudicii aduse societăţii.

Dorina Papuc este unul dintre oamenii de încredere al lui Stefan Vuza, fiind obişnuită să jongleze cu cartofii fierbinţi pe care Vuza îi pasează. Ea a făcut parte şi din CA-ul Sinterom, altă societate aflată în patrimoniul lui Vuza. De asemenea, şi Kalamar face parte din camarila lui Stefan Vuza, fiind numită în mai multe posturi de conducere în cadrul companiilor aflate sub umbrela SCR.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.