Şase ani în care firmele din bistriţa au ”cotizat” prin sponsorizări la ISU BN

1155

După materialul prin care Gazeta de Bistriţa prezenta firmele ce au făcut sponsorizări la secţiile de poliţie şi implicit la Inspectoratul Judeţean de Poliţie din Bistriţa-Năsăud, am continuat cercetările la cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Concluzia este una clară: şase ani de sponsorizări interpretabile.

 

 

Pentru început prezentăm Legislaţia României în ceea ce priveşte modul prin care o instituţie publică din departamentul Ministerului Afacerilor Interne are voie să accepte sponsorizări, dar şi situaţiile în care este nevoită să refuze o astfel de colaborare. Conform legii, cei de la ISU Bistriţa-Năsăud pot să îşi completeze resursele bugetare din bugetul Consiliului Judeţean, a Primăriilor şi cu venituri extrabugetare, donaţii, sponsorizări şi alte surse.

Însă nu oricine ar putea să facă donaţii către ISU. În perioada 2010-2016 cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă BN au încheiat peste 30 de contracte de sponsorizare în baza cărora au beneficiat de materiale de construcţii, piese auto, scule electrice, mobilier şi chiar aparatură electrocasnică.

Cele mai mari trei contracte s-au încheiat cu Fundaţia pentru SMURD (două) şi Asociaţia Sportivă a Pompierilor din România – Sucursala Bistriţa. De la aceştia s-au primit, în 2014, materiale de construcţie, un sistem de supraveghere şi echipamente specifice activităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă în valoare totală de peste 107.000 lei.

Însă nu criticăm deloc aceste donaţii ce intră în sfera legală, ci doar cele ce ar afecta imparţialitatea instituţiei.

 

Nu toate donaţiile trebuie acceptate

Există anumite regulile prin care unităţile Ministerului Afacerilor Interne pot primi fonduri băneşti sau bunuri, cu titlu de donaţie, dar manual, comodat sau sponsorizare. Propunerile iau în calcul prevederile noului Cod Civil şi condiţiile concrete pentru acceptarea sau respingerea ofertelor de donaţie, dar manual, comodat sau sponsorizare, reguli privind integritatea şi transparenţa şi pentru aplicare unitară la nivelul structurilor MAI.

“Legislaţia naţională de nivel superior în materie civilă cuprinde reglementări importante în materia donaţiilor, darurilor manuale, comodatelor şi sponsorizărilor, relevante şi pentru activitatea structurilor MAI, ca potenţial beneficiar al bunurilor materiale sau fondurilor băneşti oferite de persoane fizice sau juridice. Aceste mecanisme au fost utilizate de structurile MAI, de regulă, pentru asigurarea unor dotări necesare, pentru susţinerea unor activităţi culturale, sportive sau chiar umanitare, ori pentru finanţarea unor proiecte importante privind eficientizarea activităţii structurilor MAI. În egală măsură, donaţiile, darurile manuale, comodatele şi sponsorizările trebuie să fie accesate într-un cadru de reglementare adecvat, în măsură să asigure integritatea, imparţialitatea şi independenţa profesională a beneficiarilor, dar şi transparenţa informaţiilor care privesc acest subiect”, se arată în referatul de aprobare al ordinului MAI.

În document se arată că “darul manual este o formă a donaţiei constând în predarea materială a unui bun mobil corporal, a cărui valoare nu depăşeşte 25.000 lei”, ofertantul fiind atât persoană fizică, cât şi persoană juridică.

Unităţile beneficiarenu pot accepta donaţia, darul manual, comodatul sau sponsorizarea, în situaţia în care acceptarea ofertei ar afecta independenţa şi imparţialitatea în luarea deciziilor, ori îndeplinirea la timp şi cu obiectivitate a îndatoririlor care revin personalului MAI. De asemenea dacă acceptarea ofertei ar conduce la crearea unor avantaje personale sau la folosirea în interesul propriu al personalului MAI, a fondurilor băneşti ori a bunurilor oferite contractul de donaţie nu poate fi realizat.

Cele mai dure prevederi legale cu privire la situaţiile în care instituţia este obligată să NU încheie contractul de donaţie sunt atunci când: oferta este făcută cu scopul evident de a obţine un avantaj economic pentru ofertant, de natură să-l favorizeze în raport cu alte persoane fizice sau persoane juridice şi când oferta are ca obiect bunuri care, în mod evident, nu respectă normele de calitate şi siguranţă prevăzute de reglementările în vigoare.

Cu alte cuvinte unităţile beneficiare (precum şi în cazul ISU Bistriţa-Năsăud) nu pot accepta donaţia indirectă, deghizată şi nici cea care are ca obiect bunuri grevate de sarcini sau bunuri a căror procurare sau deţinere este interzisă de lege, se mai arată în proiect.

De asemenea, unităţile beneficiare nu pot accepta fonduri băneşti sau bunuri oferite cu titlul de împrumut de consumaţie.

Indiferent de obiect şi valoare, donaţia, darul manual, comodatul sau sponsorizarea se încheie valabil de unităţile beneficiare numai prin înscris. Înscrisurile privind donaţia şi sponsorizarea trebuie să respecte condiţiile de fond şi de formă cerute de lege pentru validitatea acestui act juridic.

Constantin Florea

Ilegalele

Printre societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului Bistriţa Năsăud, şi care potrivit legislaţiei nu ar fi avut voie să încheie se numără  nelipsitul Frasinul SRL, Iproeb SA, Fenster SRL, Rombat şi o donaţie substanţială de la DEDEMAN în valoare de 8.000 de lei.

Desigur toate aceste peste 30 de contracte de sponsorizări nu au însemnat contribuţii financiare, ci dotări cu mobilier şi aparatură, piese auto şi materiale de reparaţii şi construcţii.

Spre exemplu, de la Traian Larionesi, prin firma Frasinul SRL, cei de la ISU au primit scule electrice. Cei de la DEDEMAN au contribuit cu piese autor, materiale de construcţie, echipamente şi unelte electrice. Rombat le-a dat acestora acumulatori în valoare de peste 2.200 lei. SC Iproeb SA Bistriţa, societate comercială care produce o gamă largă de produse electrotehnice, a încheiat un contract de sponsorizare cu materiale de construcţii.

Alte contracte mai micuţe constau în uşi şi geamuri termopan de la Fenster, ţevi şi mufe de la Politub,  sau imprimante de la Smart System SRL.

Tote aceste donaţii trebuiau refuzate de cei de la ISU pe motivul compromiterii desfăşurării activităţii. Cu alte cuvinte, firmele aveau nevoie de ştampila ISU BN pentru a funcţiona(ştampilă aplicată pe avizul emis de ISU ce conţine şi planul de evacuare a fiecărei instituţii ori sediu comercial), iar cei din urmă aveau nevoie de anumite materiale pe care le-au obţinut prin donaţie de la societăţile comerciale pe care ei periodic trebuie să le verifice şi în caz  de nerespectare a legii să le sancţioneze (vestitele controale ISU).

 

Conducerea ISU BN: Nu ne-au afectat imparţialitatea. I-am sancţionat când au încălcat legea

Contactat pentru a lămuri de ce s-au acceptat acele contracte de sponsorizare, inspectorul şef al ISU BN, Constantin Florea, susţine că demersurile au fost legale şi că nu a fost afectată imparţialitatea instituţiei.

„Până la urmă pe domeniul acesta orice firmă poate fi controlată. Dânşii, firmele respective, au vrut să acorde un sprijin pentru îmbunătăţirea serviciilor ISU. Ei au făcut solicitări pentru a sprijini activitatea instituţiei. Mai departe, în funcţie de ce au oferit ei s-a luat decizia de a accepta sponsorizările. Noi am respectat prevederile legale. Noi respectăm şi acum prevederile legale. Sunt îndeplinite toate criteriile. Consider că nu a fost afectată imparţialitatea angajaţilor ISU BN. Fiecare îşi face treaba conform fişei postul. La unele dintre firmele ce ne-au sponsorizat le-am dat sancţiuni pentru încălcarea legii. Nu am luat că anterior ne-au făcut donaţii”, a explicat pentru Gazeta de Bistriţa şeful ISU BN, Constantin Florea.

 

2 COMENTARII

  1. Pai, intr-o „vreme” erau la moda. Este de notorietate publica faptul ca ” nasul ” trebuie ” respectat ” supa aia… ! Clar… , nu ?! Ar trebui interzise cu desavarsire absolut toate aceste foprme de ” sponsorizare ” .
    Cine doreste scutirea de anumite taxe fiscale , pentru astfel de „gesturi „… donatiile si sponsorizarile sa se faca in numele ” fiscului si nu al beneficiarului ” , iar beneficiarii donatiilor sa fie numiti … tot prin lege , astfel incat sa nu se stie cine si cui anume doneaza .
    Ce ziceti, astfel va mai dona ori sponsoriza cineva , pe alt cineva … din autoritatile statului ?! Eu cred ca BA !

LĂSAȚI UN MESAJ