Şapte şoferi au rămas azi-noapte fără permis de conducere, după ce au fost prinşi, de poliţiştii din Sîngeorz Băi, la volan sub influenţa alcoolului. Dintre aceştia, trei s-au ales cu dosar penal din cauza unei alcoolemii mai mari de 0,4 la mie în aerul expirat.

Totodată, oamenii legii au aplicat amenzi la regimul circulaţiei, în valoare de peste 3.000 lei.

 

Potrivit IPJ BN, în noaptea de 20/21 ianuarie a.c., polițiștii sîngeorzeni au acționat pe raza de competență atât pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență, cât și a celor la regimul circulației.

Cu ocazia activităților desfășurate au fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier (conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului). Potrivit IPJ BN, în urma testării cu etilotestul, cei trei au avut o alcoolemie de 0,74 la mie în aerul expirat.

Totodată, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, majoritatea conform OUG 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 3.045 lei.

De asemenea, față de alți 4 conducători auto care au consumat alcool la volan,  a fost luată măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

 

Astfel, în noaptea de 20/21 ianuarie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au depistat în trafic un tânăr, de 22 ani, din Ilva Mare, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În aceeași noapte, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au identificat în trafic un tânăr, de 21 ani, din Măgura Ilvei, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența alcoolului.

Tot în noaptea de 20/21 ianuarie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au depistat în trafic cel de-al treilea tânăr, de 23 ani, din Maieru, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului.

Cei trei tineri au fost conduși la spital, unde le-au fost prelevate câte două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În toate cele trei cauze, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.