Vineri, 16 mai, în jurul orelor 22.00, într-un local public din Bistrita, s-a finalizat o operatiune specifica, sub coordonarea unui procuror al DIICOT Bistrita-Nasaud, la care a participat Serviciul de Combatere al Crimei Organizate si Antidrog Bistrita-Nasaud (CCOA BN) si Serviciul Secret al MIRA. În urma actiunii au fost retinute doua persoane, Laurentiu-Viorel U. si Cornel R., sub acuzatia de santaj si simularea de calitati oficiale.

Cei doi, desi mai au si alte probleme cu legea, în urma prezentarii acestora instantei Tribunalului Bistrita-Nasaud, s-a decis cercetarea lor în stare de libertate.

În luna noiembrie, 2004, acestia au fost retinuti, de asemenea în baza unui flagrant, pentru savârsirea infractiunilor de constituire într-un grup organizat, complicitate la detinerea unor instrumente electronice de plata falsificate si efectuarea de operatiuni financiare în mod fraudulos.

Si patron si infractor

În asemenea "afaceri", atât Laurentiu-Viorel, cât si Cornel se pot considera pioneri, deschizatori de drumuri, deoarece faptele comise de ei, la acea data, erau o noutate pentru România. Din cauza ciudateniilor justitiei românesti, cazul lor nu este finalizat nici acum. În urma unei reglementari europene, ei au fost pusi în libertate. Dar, având "jocul" în sânge, cei doi, nu au stat linistiti.

"Afacerea", în care sunt implicati în prezent, a debutat în urma cu circa o luna de zile. Laurentiu-Viorel U. detine un magazin, în care a avut angajata pe o tânara bistriteanca. Respectiva persoana i-a trezit anumite pasiuni patronului, sens în care a acesta i-ar fi facut anumite avansuri. Reactia tinerei nu a fost, însa, cea scontata de catre Laurentiu, asa ca acesta s-a gândit sa se razbune într-un anumit fel. Asa ca, prin anumite manevre în actele contabile ale firmei patronul i-a creat angajatei sale o paguba de circa 2.000 de dolari, respectiv 4.000 lei, în moneda nationala. Dar, Laurentiu-Viorel U. a avut nesansa ca scenariul sau sa ajunga, prin metode specifice, la urechile autoritatilor. Nu vom intra în în culisele acestei spete, ele tin de bucataria fiecarui caz în parte, de metodele si procedeele specifice folosite. A urmat, însa, un joc de-a soarecele si pisica, o adevarata lupta a inteligentelor, care au dus în final ca, la locul si momentul potrivit, alese de anchetatori, latul sa se strânga, iar cei doi santajisti sa cada în plasa.

I-a ajuns bratul legii

Dupa crearea asa-zisei pagube, Laurentiu-Sorin U., a început sa exercite anumite presiuni asupra fostei sale angajate, chipurile sa recupereze prejudiciul "creat" de aceasta. Pentru a fi mai convingator, conform scenariului elaborat, a intrat în scena un personaj nou, un ofiter de politie, care de fapt era prietenul la catarama al lui Laurentiu – Cornel R.. Rolul jucat de acesta a fost convingator o anumita perioada de timp. Cornel a avut mai multe aparitii în scena, prezentat persoanei santajate ofiter de politie, el atribuindu-si gradul profesional de inspector de politie. Nesansa celor doi a constat în faptul ca scenariul elaborat si derulat de ei, facea parte dintr-un scenariu mai amplu, regia fiind asigurata de DIICOT.

În prima faza a operatiunii, lucrurile pareau ca sunt în favoarea lor si ca vor reusi sa scoata de la o femeie speriata, 4.000 de lei. Sub control total, "eroii" nostri au reusit sa "recupereze" din datorie, circa jumatate, adica 2.000 lei. Rolul falsului politist jucat de catre Cornel R. a fost de a o "sensibiliza" pe angajata lui laurentiu-Viorel U., pentru ca aceasta sa devina mai maleabila si întelegatoare si în final sa "plateasca" suma pe care ar fi datorat-o sefului sau. "Baietii rai" au fost, într-un fel, prevazatori, desi credeau ca piesa pusa în scena de ei nu are nici un cusur si ca se va desfasura de la cap la coada fara nici o sincopa. Aspect hazliu al povestii rezulta din faptul ca cei doi au prevazut în scenariul lor si posibilitatea ca pe fir sa intre cine “nu trebuie”. Atât la prima plata efectuata, cât si la a doua, cei doi au detinut un dispozitiv cu infrarosii, pentru a depista eventualele bacnote inscriptionate, cu deja celebrul "santaj". De fiecare data au fost foarte satisfacuti pentru ca pe bancnotele primite nu a fost depistata nicio inscriptionare suspecta. Dar la a doua plata, fericirea a fost de foarte scurta durata, cei doi fiind prinsi în flagrant, iar bancnotele aveau seriile înregistrate de catre procurorii DIICOT.

Dupa cum am aratat în debutul materialului, Laurentiu-Sorin U. si Cornel R. au fost prezentati unui complet de judecatori ai Tribunalului Bistrita-Nasaud, care au decis ca acestia nu prezinta pericol social si pot fi cercetati în stare de libertate.

Ovidiu Tudoran

Ultima ora

Surse apropiate anchetei în curs de derulare ne-au comunicat faptul ca, unul dintre santajisti, Cornel R., împreuna cu un complice au fost retinuti miercuri dupa-amiaza de DIICOT Mures si de politistii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, Mures, sub aspectul comiterii infractiunii de constituire într-un grup organizat, complicitate la detinerea unor instrumente electronice de plata falsificate si efectuarea de operatiuni financiare în mod fraudulos. Asupra întregii afaceri, vom reveni cu amanunte în numarul viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.