Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Societatea de Concerte Bistrița organizează în data de 29 mai, de la ora 19:00, la Sinagoga Bistrița comedia „MENAGE A TROIS” după Neil Simon.

Comedia regizată de Sorin Misirianțu, este jucată de Ioan Isaiu, Sandu Pop și Anca Lăcusteanu.

Scrisă de comediograful american Neil Simon în 1927 „Ménage à trois” este o comedie spumoasă, care nu are cum să nu prindă la public, indiferent unde ar fi jucată. Pe scurt, doi ziarişti faliți (actori – Sandu Pop şi Ioan Isaiu) vor să vândă un ziar cu un nume care ar putea fi chiar cel al destinului lor financiar – Colaps. Unul dintre ei iese cu doamna în vârstă care le închiriază apartamentul, pentru a scuti banii de chirie. În apartamentul de vizavi se mută o tânără superbă (actriţa Anca Lăcusteanu). Din acest moment, lucrurile scapă de sub control, iar viaţa celor doi prieteni şi colegi de ziar ia o întorsătură neprevăzută, care le zdruncină puternic prietenia şi pune în pericol existenţa viitoare a ziarului, dar care în final îi face în mod surprinzător să rămână împreună.

11329961_480496898776093_5283066665196879602_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.