Sancţiuni drastice pentru transportul de masă lemnoasă fără documente, adoptate de deputaţi! Vezi până la cât se ridică amenzile

317

Deputaţii au adoptat, marţi, mai multe modificări la legea privind contravenţiile silvice, urmând ca transportul fără avize de însoţire a materialelor lemnoase să se sancţioneze cu amendă de până la 15.000 de lei şi confiscarea lemnelor, acestea urmând să fie donate instituţiilor publice, informează Mediafax.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 175 de voturi „pentru”, 27 „împotrivă” şi 47 de abţineri.

 

 

“Următoarele fapte constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 6000 lei până la 15.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză: (…) expedierea, transportul, primirea, depozitarea materialelor lemnoase fără avize de însoţire a materialelor lemnoase sau cu avize de însoţire din care nu rezultă provenienţa legală, aşa cum sunt prevăzute de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, cu excepţia situaţiilor prevăzute de aceste norme”, potrivit proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

De asemenea, potrivit legii adoptate, constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei neasigurarea de către administratorii drumurilor şi ai căilor ferate forestiere a întreţinerii şi reparării acestora.

Neîmpădurirea de către ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, în termenul prevăzut de lege constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei.

De asemenea, în forma adoptată, trecerea animalelor domestice însoţite sau neînsoţite prin fondul forestier, fără aprobare legală, constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei următoarele fapte, sancţiunea aplicându-se însoţitorului turmei, dacă animalele sunt însoţite, sau proprietarului, dacă animalele sunt neînsoţite.

Camera Deputaţilor este for decizional.

 

 

1 COMENTARIU

  1. Trei prevederi mai trebuie, ca sa fie complete aceste masuri de prevenire a taierilor si furtului ilegal de lemne din padurile tzarii :
    1/. Daca nu-i si cu confiscarea mijlocului de transport… nu prea are valoare ;
    2/. Toate Ocoalele Silvice de stat ori particulare, sa fie obligate sa isi faca depozit de desfacere pentru lemne catre populatie in mod legal, de unde oamenii sa aiba posibilitatea nonstop, sa si le cumpere in mod legal si permanent…
    3/. Totodata, sa fie obligati ( silvicultorii ) sa aiba un plan LUNAR de recoltare de material lemnos pentru consumul populatiei, pentru aprovizionarea depozitelor astfel facute .
    altfel, de unde vreti sa-si cumpere oamenii lemnele de care au nevoie , ca la „cofetarii ” si/sau ” baruri sau fagadaie…” … nu sunt … ? !

LĂSAȚI UN MESAJ