Sabie cu rubine şi pietre preţioase, colecţie de monede şi bijuterii! Noul comandant al Bg. 81 Mecanizată, colonelul Gologan, o duce bine

819

Colonelul Mircea Gologan, noul comandant al Brigăzii 81 Mecanizate o duce bine de tot. Acesta are un venit anual de 32.000 de euro doar de la armată, iar averea sa este compusă dintr-o casă şi un teren în Bucureşti, dar şi bijuterii, o colecţie de monede şi chiar o sabie cu diamante.

 

În luna august a acestui an, Brigada 81 Mecanizată a fost preluată de colonelul Mircea Gologan. Acesta a absolvit Şcoala Militară de ofiţeri ca şef de promoţie în anul 1990. În 2001, acesta a absolvit Academia de Înalte Studii Militare tot şef de promoţie.

Mircea Gologan a continuat specializarea, finalizând în anul 2016 Cursul de Nivel Înalt al Colegiului de Securitate şi Apărare din Bruxelles. De-a lungul celor mai bine de 25 de ani, acesta a îndeplinit funcţii de comandă şi conducere pe linie de stat major, în diferite structuri ale Ministerului Apărării Naţionale.

De asemenea, acesta a îndeplinit funcţii de conducere în cadrul NATO, coordonând inclusiv misiuni în Afganistan.

Cariera fructuoasă în cadrul Armatei Române se vede şi în declaraţia de avere a colonelului. Acesta a adunat ceva avere în ultimii ani, fiind unul dintre cei mai bogaţi comandanţi din România.

 

Bijuterii, sabie cu diamante şi colecţie de monede

Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, Gologan deţine un teren de 337 de metri pătraţi în Bucureşti, intravilan, cumpărat în anul 2010.

De asemenea acesta deţine o casă de locuit, care are 316 metri pătraţi şi a fost ridicată tot în anul 2010. Colonelul conduce un Hyundai Elantra din 2005.

Cea mai de preţ avere a colonelului se află însă în bănci şi sub formă de obiecte preţioase. Acesta deţine o colecţie de monede şi bancnote, în valoare e 3.500 de euro. Militarul a început această colecţie în 1995.

Colonelul Gologan deţine bijuterii din aur şi pietre preţioase în valoare de 11.000 de euro. Acestea sunt achiziţionate începând cu anul 2001.

La aceste obiecte se adaugă şi un pistol Carpaţi, primit în 1990 de la Şcoala Militară de Ofiţeri Activi, pentru că a fost şef de promoţie şi o sabie din 1895 cu rubine şi dragon, primită de la Academia de Înalt Studii Militare, unde, de asemenea, a fost şef de promoţie.

Când vine vorba despre depozitele bancare, colonelul deţine 6 depozite şi conturi, la două bănci. Într-un depozit bancar deschis la ING Bucureşti în 2001, Gologan are aproape 170.000 de lei, iar în contul curent de la aceeaşi bancă are 30.083 de lei.

În 2012, colonelul a mai deschis un cont la Raiffeisen Bank, în care are 18.207 euro şi un cont curent cu 1.326 de euro. La acestea se adaugă un depozit bancar deschis la ING Belgia, în care are 93.970 de euro şi un cont curent de 8.682 de euro. În total, în conturi, Mirea Gologan are mai bine de 164.000 de euro.

 

Datorii de 250.000 de dolari şi venituri lunare de mii de euro

Nu lipsesc nici datoriile. Mircea Gologan s-a împrumutat cu 250.000 de dolari. Culmea, o persoană fizică i-a dat colonelului această sumă consistentă. În declaraţia de avere nu apare şi o dată scadentă, până la care Gologan trebuie să returneze uriaşa sumă.

Ultima declaraţie de avere depusă de Gologan scoate în evidenţă şi veniturile consistente ale acestuia. Astfel, colonelul a declarat venituri totale de 32.100 de euro în ultimul an.

Asta înseamnă că lună de lună, colonelul a mers acasă cu 2.600 de euro, doar de la NATO. La această sumă se adaugă şi norma de hrană, 400 de lei lunar şi norma de echipament 300 de lei.

Anul trecut, mama militarului, care locuieşte cu acesta i-a făcut o donaţie de 7.000 de lei. Gologan deţine şi 1.050 de acţiuni în valoare de 1.050 de lei la SIF Muntenia Bucureşti şi 21 de părţi sociale, în valoare de 6.300 de lei la SC SIMCO Bucureşti.

iulian berdila

Declaraţia de avere a fostului comandant – suspect de „albă”

Dacă Gologan stă foarte bine la capitolul avere, fostul comandat, colonelul Iulian Berdilă, care a condus Brigada 81 Mecanizată în perioada 2015-2017, are o declaraţie de avere suspect de albă.

Potrivit ultimei declaraţii de avere, Berdilă deţine doar un apartament de 48 de metri pătraţi, cumpărat împreună cu soţia în 2012. La acesta se adaugă o Skoda Octavia din 2007.

Berdilă nu are nici datorii şi nici depozite bancare, cel puţin asta spune ultima declaraţie de avere făcută publică înainte de a prelua Brigada din Bistriţa. Veniturile sale lunare ajungeau la 5.000 de lei, de două ori mai mult decât soţia, asistent medical principal.

Noul şef al Brigăzii a stat departe de probleme, spre deosebire de predecesorul său Berdilă. După cum a arătat Gazeta de Bistriţa anul trecut, acesta s-a ales cu plângere penală pentru abuz în serviciu.

Plângerea a fost formulată de consilierul juridic şef, locotenent-colonel Sorin Eugen Mihaiu. Acesta l-a acuzat pe Berdilă de lipsire de libertate în mod ilegal, furt, tortură, purtare abuzivă, abuz în serviciu, fals intelectual şi abuz de autoritate.

Juristul a îndrăznit să pună întrebări, la urechea acestuia ajungând informaţia că superiorul său ar fi făcut mai multe drumuri în Capitală, în scop personal, cu maşina unităţii militare.

Berdilă nu a reacţionat tocmai frumos la aceste suspiciuni şi a revenit din concediu special pentru a rezolva această problemă. Cum a înţeles fostul comandant să rezolve problema? L-a interogat pe jurist preţ de două ore.

Juristului i s-a făcut rău, însă Berdilă nu i-ar fi permis acestuia să fie văzut de un medic, continuând interogatoriul. După două ore de interogatoriu, în cele din urmă acesta a ajuns cu o ambulanţă la spital, unde a primit îngrijiri medicale.

Sorin Eugen Mihaiu a depus o plângere penală pentru abuz în serviciu şi lipsire de libertate, la Parchetul Militar.

Fostul comandant a scăpat, însă, de latura penală a problemei, procurorii militari renunţând la urmărirea penală, rezoluţie confirmată de Tribunalul Militar Cluj-Napoca, pe data de 6 iunie anul în curs. Se pare că în acest caz a fost deschisă şi o anchetă internă, pe linie disciplinară.

Între timp, Berdilă la doar câteva luni după ce Tribunalul Militar a confirmat renunţarea la urmărire penală a fost schimbat din fruntea Brigăzii 81 Mecanizate, unde se afla din anul 2015.

Andreea Moldovan

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ