DUPĂ CE au adoptat-o s-au cutremurat când i-au aflat adevărata IDENTITATE

546

Bernie și Diane iubeau să aibă o familie mare, cu cinci băieți, dar când copiii lor au crescut toți, au decis să aibă o fată – de această dată prin adopție, arata cei de la Rol.ro. Așa că cei doi au participat la un eveniment de adopție unde Diane a observat o fotografie alb-negru care fusese lipită pe un panou. Diane a fost atrasă de acea fetiță din poză și s-a gândit că asta însemna că trebuie să o adopte.

Dar cu cât Bernie și Diane făceau presiuni pentru a afla mai multe informații despre fata misterioasă din poză, cu atât asistenții sociali încercau să îi convingă să caute un alt copil, unul chiar le-a spus: ,,e ceva în neregulă cu ea”. Dar în ciuda tuturor avertismentelor, cei doi erau convinși să afle mai multe despre fetiță, dar nimic nu îi putea pregăti pentru adevăr.

f1

Cei doi au aflat în cele din urmă despre o investigație care avusese loc în anul 2007 care se referea la o poveste oribilă despre un abuz îngrozitor asupra unui copil. Copila din poză se numea Danielle, ea fusese găsită într-o casă din Florida la vârsta de 7 ani și era considerată un copil sălbatic. Până la această vârstă nu fusese niciodată afară, nu putea vorbi, nici răspunde sau comunica în orice fel. Nu putea mânca mâncare solidă. Fusese încuiată într-o cameră în care nu exista nimic altceva decât o saltea murdară. Detectivul Mark Holste a declarat despre acest caz, de care s-a ocupat: ,,Fac această meserie de 27 de ani, dar până acum acesta este cel mai rău caz de neglijență pe care l-am întâlnit”.

The Girl In The Window. Policeman Mark Holste from Florida, USA will never forgot the call he received on July 13th, 2005. A man reported seeing a mysterious, pale little girl in the window of his neighbour's house.

Mama biologică a lui Danielle și-a pierdut drepturile de părinte, apoi a fost transferată într-un azil. În acest fel ajunsese poza pe panoul evenimentului de adopții. În ciuda faptului că Danielle are tot felul de probleme de comportament și de dezvoltare, Bernie și Diane s-au grăbit să o adopte!

Ceea ce s-a întâmplat este absolut UIMITOR – o dovadă a faptului că răul nu câștigă chiar întotdeauna: Danielle și-a găsit un cămin adevărat și părinții care îi vor oferi tot sprijinul de care are nevoie pentru a se dezvolta normal de acum înainte.

g3

Iată un clip despre această poveste, aici puteți vedea imagini cu această ,,copilă sălbatică” despre care s-a realizat și un film și este cunoscută în toată lumea drept ,,Fata de la fereastră”:

Sursa Rol.ro

LĂSAȚI UN MESAJ