Cei trei foști șefi de stat, Traian Băsescu, Ion Iliescu și Emil Constantinescu primesc de la stat pensii moderate. În ciuda faptului că banii primiți de aceștia echivalează cu un salariu mediu în România, cei trei foști conducători ai țării mai primesc și câte o indemnizație aproape dublă în raport cu pensie, potrivit Capital.ro.

Venitul total de pensionar al lui Traian Basescu ajunge la 8.283 de lei. Respectiv – pensia in urma functiilor deţinute (2.583 lei) si indemnizatia de fost sef al statului, stabilita prin lege (5.700 lei).

Veniturile fostului preşedinte Ion Iliescu sunt mai mari decât cele ale lui Traian Băsescu. Pe lângă pensia de 3.916 lei lunar, acesta încasează indemnizaţia pentru funcţia supremă, de 5.331 de lei. În total, acesta primeşte lunar circa 9.200 de lei pe lună.

La rândul lui, fostul preşedinte Emil Constantinescu realizează, prin aplicarea cumului de pensii, venituri totale de circa 8.000 de lei pe lună: respectiv o pensie lunară de 3.000 de lei pentru activitatea sa de profesor universitar şi rector al Universităţii Bucureşti, la care se adaugă indemnizaţia pentru mandatul de la Cotroceni, 5.060 luna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.