Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box (FRB), Rudel Obreja, a fost reţinut, marţi, de DNA, pentru trafic de influenţă, după ce ar fi cerut un milion de euro de la o persoană judecată de instanţa supremă, pentru a interveni în favoarea acesteia la judecători, informează Mediafax.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, Obreja a pretins de la un denunţător un milion de euro. În schimbul banilor, susţin anchetatorii, fostul preşedinte al FRB „a lăsat să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului”. Hotărârea respectivă avea în vedere judecarea recursului declarat de denunţător, în calitate de inculpat în respectiva cauză penală, împotriva unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii, mai precizează DNA.

Rudel Obreja a impus ca 200.000 de euro din suma cerută să-i fie dată înainte de pronunţarea hotărârii, iar diferenţa, după obţinerea soluţiei favorabile, mai susţin procurorii anticorupţie.

„Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Obreja Rudel a susţinut că persoanele pe lângă care îşi exercita influenţa i-au transmis denunţătorului, prin intermediar, că va obţine cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a ‘noului cod’ (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare NCP şi NCPP)”, mai arată DNA.

Recursul din dosarul denunţătorului a fost soluţionat anterior datei de 1 februarie 2014 şi a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă.

DNA mai precizează că procurorii i-au prezentat lui Obreja acuzaţiile şi l-au reţinut, urmând ca acesta să fie dus la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit Realitatea TV, denunţătorul în acest caz ar fi omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.