Romocea şi „telefonul sigur”

2195

În urmă cu circa o săptămână, Mircea Romocea, primarele de Năsăud, se afla cu treburi importante pe la judeţ. Pe lângă probleme de serviciu, Romocea, băiat întreprinzător, evident că mai avea de rezolvat şi de-ale lui personale.

Însă problemele personale, nu-i asa, trebuie ferite de ochii şi mai ales de urechile curioşilor. Nu de ale curioşilor de pe stradă, ci mai ales ale celor care „ascultă”, binecunoscuţii „băieţi cu ochi albaştri”. Prin urmare, alesul năsăudean, atent cu astfel de „detalii”, s-a dotat cu „telefoane sigure”.

Cel puţin astfel îi transmitea unei persoane cu care voreba la telefon pe când se afla la capătul Pietonalului înspre Biserica Evanghelică, într-una din zilele săptămânii trecute:

Ţi-am spus că pe ăsta (n. r . – telefonul mobil) poţi să mă suni! Ţi-am spus că ăsta e sigur!

Telefonul o fi fost sigur din cauza vreunei cartele pre-pay, şi probabil al unui aparat telefonic nou, încă neinterceptate de „ochiul şi timpanul” României, numai că neglijenţa edilului năsăudean şi fibrilaţia în care intrase din motive doar de el ştiute (probabil şi de alţii), l-au făcut să vorbească ceva mai tare. Suficient încât să fie auzit! De cine trebuie!

 

NOTĂ: Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare

 

2 COMENTARII

  1. Daca nu are nimic de ascuns si este asa precum il invata Iehova atunci la ce-i trebuie telefon sigur? De ce oare se teme? Ce are de ascuns? Cati oameni sufera din cauza lui? Si la cati o sa le mai faca rau din razbunare???

  2. In ziua de azi, datorita tehnologiei la care are acces orice copil de scoala generala, daca intri in posesia unei conversatii suficient de lungi, poti decupa si aranja cuvintele in orice mod doresti, poti modifica tonalitatea, timbrul si octava, in asa fel incat sa ”fabrici” orice conversatie doresti.

LĂSAȚI UN MESAJ