Recent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat că statul român a încălcat prevederile referitoare la dreptul la libertate al persoanelor, prevăzut de art. 5 paragrafele 1, 4 şi 5 din Convenţia Drepturilor Omului, prin menţinerea reclamantei Sâncrăian Maria în stare de detenţie, după ce aceasta a obţinut o decizie de rejudecare a cauzei, ulterior predării sale în baza unui mandat european de arestare. Totodată, a acordat reclamantei suma de 8.000 euro cu titlul de daune morale, dar în acelaşi timp a constatat că reclamanta nu a dispus şi nu dispune nici în prezent în dreptul intern de o cale prin care să obţină repararea prejudiciului suferit.

 

Maria Sâncrăian  a fost condamnată în lipsă, de către Judecătoria Cluj-Napoca, la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, rămasă definitivă prin neapelare. După aducerea din Italia în baza unui mandat european de arestare, aceasta a înaintat o cerere de rejudecare a cauzei. Cererea a fost respinsă ca neîntemeiată de către Judecătoria Cluj-Napoca. Reclamanta a declarat apel împotriva acestei hotărâri, iar Tribunalul Cluj, după mai bine de un an de zile, a dispus admiterea apelului şi retrimiterea dosarului cauzei la prima instanţă, în vederea rejudecării cauzei.

 

Tribunalul Cluj a dispus refacerea urmăririi penale

Tribunalul Cluj a decis să restituie cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat nulitatea absolută a mandatului de executare a pedepsei închisorii şi s-a dispus punerea reclamantei în libertate. În motivarea sentinţei, instanţa a criticat modul în care a avut loc urmărirea penală, cu încălcarea dreptului la apărare al inculpatei, dispunând în mod expres refacerea întregii urmăriri penale în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea tuturor drepturilor inculpatei. În tot intervalul de timp între punerea în executare a mandatului european de arestare şi punerea în libertate, reclamanta s-a aflat în închisoare, în mai multe locaţii pe teritoriul României.

 

A cerut rejudecarea în stare de libertate

În aceste condiţii, Maria Sâncrăian a solicitat rejudecarea ei în stare de libertate, cu respectarea prevederilor art. 5 paragraful 1 al Convenţiei, arătând, că altfel s-ar produce o discriminare între cel care este judecat pentru prima dată şi cel rejudecat după o judecată cu nerespectarea gravă a condiţiilor legale. Mai exact, dacă cel care este judecat prima oară se bucură de prezumţia de nevinovăţie şi doar în mod excepţional poate fi privat de libertate, celui rejudecat ar trebui să i se aplice aceleaşi reguli. Menţinerea efectelor acestei prime hotărâri şi, în consecinţă, privarea în continuare de libertate a reclamantei, reprezintă o încălcare a dreptului la libertate a persoanei fără a se putea considera că privarea de libertate a avut loc într-un cadru legal.

 

În apărarea sa, Statul Român a invocat ideea că reclamanta nu ar fi epuizat căile de atac, mai exact nu a cerut punerea în libertate în cursul apelului sau prin declararea recursului împotriva soluţiei din apel, nu a formulat o cerere de punere în libertate bazată direct pe prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care art. 404 C.pr.pen. nu era aplicabil la acel moment, respectiv nu s-a opus executării pedepsei prin formularea unei contestaţii la executare.

Reclamanta a arătat că la momentul evenimentelor legislaţia naţională nu prevedea nimic în legătură cu starea de libertate a persoanei aflată în executarea unei pedepse pronunţate într-o cauză a cărei rejudecare s-a decis ulterior.

 

CEDO a hotărât, Staul Român nu poate aplica

Curtea afirmă că este regretabil că deşi prin decizia din apel se constată condamnarea reclamantei ca fiind ”este vădit contrară prevederilor art. 6 din Convenţie”, adică nu i –a respectat dreptul la un proces echitabil, reclamanta a rămas în detenţie după redeschiderea procedurii, iar acest lucru s-a întâmplat mai ales datorită lipsei unei baze legale care să permită tribunalului să se pronunţe asupra libertăţii persoanei în acest caz. În această situaţie nu se poate reproşa reclamantei neepuizarea căilor interne de atac, din moment ce ea nu a avut niciodată la îndemână o cale de atac efectivă.

 

În concluzie, Curtea a constatat că detenţia Mariei Sîncrăian a fost nelegală din momentul în care s-a decis rejudecarea cauzei şi până când instanţa de fond a pronunţat soluţia în cauză, Curtea arătând că prima condamnare care a avut loc în lipsa reclamantei nu este un temei legal al detenţiei acesteia. În consecinţă Curtea a constatat violarea art. 5 paragraful1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea a acordat reclamantei suma de 8.000 euro cu titlul de daune morale, dar deoarece nu rezultă din legislaţia internă şi nici din susţinerile Guvernului că reclamanta va avea la îndemână o cale prin care să pretindă statului român reparaţii, Curtea a concluzionat că există şi o violare a art. 5 paragraful 5 din Convenţie, care spune că ” Orice persoană, victimă a unei arestări sau deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol, are dreptul la reparaţii.”

 

Dreptul intern nu permite aplicare deciziilor CEDO în cazul Mateescu

Un alt caz în care deşi CEDO a dat câştig de cauză reclamantului, reparaţia în fapt nu s-a putut face deoarece legislaţia internă nu oferă cu cadrul legal pentru aceasta este cel al medicului Mircea Mateescu. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis pe 14 ianuarie 2014 că medicului Mircea Mateescu i-a fost încălcat dreptul la viaţă privată atunci când nu a fost lăsat să profeseze avocatura, în contextul în care, ca absolvent al Facultăţii de Drept, trecuse de examenul de barou, fiind practic obligat de autorităţi să aleagă între cele două profesii. Cu toate acestea, UNBR nu-i va putea acorda calitatea de avocat lui Mircea Mateescu, câtă vremea legea actuală privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat rămâne neschimbată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.