România a început cu Matia Corvin

171

O eroare de sistem (Matia) a generat „perturbaţia” (Dacia) din care s-a născut „anomalia” (România). Nici maghiarii, nici românii de astăzi (din raţiuni diferite, sigur aparent) nu au voit să audă de această ultimă diată a regelui Matia, amânată precum Dieta pe care o convocase chiar înainte să se stingă. Fusese de fapt suprema sa aroganţă: despărţise apele Răsăritului pentru a le face să curgă împreună.

 

Liviu Man: De unde interesul pentru regele Ungariei, Matia Corvin, interes care a dat naştere acestei cărţi – Al treisprezecelea apostol. Valachorum regulus – (Regişorul valahilor)?

Alexandru Simon: Interesul este dat, prima dată, chiar de numele celui care – după cum bine se ştie – nu trebuia să ajungă vreodată rege. În mod convenţional, în România s-a impus numele de Matei Corvin. Este o greşeală, o greşeală justificată pare-se de prin forma Mateiaş folosită de Stolnicul Cantacuzino, formă care are, a primit în mod sigur în ultimele secole, o valenţă de românizare. Matia, evident, nu suna foarte româneşte. Matei, în schimb da, ca la Matei Basarab.

De fapt, numele regelui în documente, „cu actele în bună regulă”, era Matia. Cine a fost Matia? A fost cel chemat să-l înlocuiască pe Iuda drept apostolo, după ce Iuda l-a trădat pe Iisus. De aici şi al treisprezecelea apostol.


L.M: Matia Corvin este considerat de maghiari cel mai mare rege al lor

A.S: Evident la concurenţă cu Sfântul Ştefan şi cu Ludovic cel Mare, dar, într-adevăr, este socotit cel mai importat rege al secolului al XV-lea, înaintea sfârşitului Ungariei prin bătălia de la Mohács şi prin apariţia Principatului Transilvaniei.


L.M.: În cartea pe care ai scris-o despre Matia Corvin ai vorbit foarte mult despre legăturile lui Matia Corvin cu mediul românesc, cu domnii Ţărilor Române. Inclusiv, tatăl regelui, Iancu de Hunedoara s-a intitulat voievod din mila lui Dumnezeu al Ţarii Româneşti, în timp ce era regent al Ungariei, şi a emis acte de donaţie ca orice voievod. Care este, după părerea ta, trăsătura dominantă în relaţia lui Matei Corvin cu mediul românesc pentru că – altfel – Matia Corvin a fost mult mai interesat de relaţia sa cu Vestul? Să nu uităm că a intrat în Viena ca şi cuceritor.

A.S.: Exact. Din acest motiv şi subtitlul cărţii – Valachorum regulus, adică „înjurătura” la adresa lui Matia, formulată pe de-o parte de unii, destui poate, membrii ai elitei maghiare, pe de altă parte de către elita germană, austriacă, din acea Vienă pe care el până la urmă a cucerit-o în 1485.

Valachorum regulus înseamnă însă mai mult. Ultimul cronicar oficial al regelui, Antonio Bonfini, a transformat „înjurătura” într-un titlu de glorie, din care a extras romanitatea regelui, valahii, românii, fiind urmaşii romanilor. Iar, după moartea lui Matia (1490), acelaşi cronicar „i-a acordat” titlul lui Ştefan cel Mare al Moldovei (1492). Astfel, de la bun început, titlul acesta – prin modul în care el a fost consemnat şi păstrat – are o altă valoare, tocmai pentru că este un titlu folosit pentru două personaje de către acelaşi autor, un autor care era profund îndatorat şi chiar îndoctrinat în spiritul şi în limitele dorinţelor şi puterilor lui Matia. Este acel rege care a donat la Cozia, locul de veci al lui Mircea cel Bătrân (1473), acel rege, de origine umilă, dar de Casa di Valacchia, după Veneţia, care a cucerit Valahia strămoşilor săi, după Curtea Franţei.


L.M.: Cum ai caracteriza astfel relaţiile dintre Ştefan al III-lea al Moldovei, Ştefan cel Mare, şi Matia Corvin? Ştefan l-a recunoscut ca suzeran pe Matia, ceea ce nu era nicio ruşine cum avem noi impresia să credem acum.

A.S.: Două aspecte mai puţin cunoscute ale acestei relaţii delicate şi sinuoase, chiar de la capătul domniei lui Matia, sunt de amintit aici. Înainte de a-i da lui Ştefan domenii în Transilvania (1489), Matia a reconvocat „parlamentul Transilvaniei” (1488), pentru prima oară – după 20 de ani – de la rebeliunea de la 1467. In al doilea rând, la Putna, în centrul lui Ştefan cel Mare, Matia a fost singurul neortodox, singurul personaj nelegat oficial de familia lui Ştefan, fie prin sânge, fie prin alianţă, a cărui memorie a fost pomenită de călugării lui Ştefan.


L.M.: Şi care ar fi explicaţia, după părerea ta, acestui lucru că este singurul suveran care nu este al Moldovei, nici nu este ortodox, ci este catolic după cum bine ştim şi care este pomenit de către călugării ortodocşi ai Moldovei?

A.S.: Explicaţia, singura care ne-o permite deocamdată istoria, este cea dată de către acei călugări: Matia l-a dăruit pe Ştefan în Ţara Ardealului, aşa cum Ştefan mai apoi l-a dăruit pe cuscrul său, Bartolomeu Dragffy, voievodul Ţării Ardealului, fostul paharnic al lui Matia. La Putna, în cele mai vechi cronici pe care le avem noi din Moldova acelor vremuri, restul fiind copii târzii, nu se vorbea de Bizanţ, nu se vorbea de alte ambiţii, se vorbea despre Ţara Ardealului. Este de reţinut că aceşti călugări, la 1498, la un an de la bătălia de la Codrii Cosminului, au şters din cronică trădarea făptuită de latini prin Unirea de la Florenţa (1439). Ea dispare. Memoria lui Matia rămâne. Iar la 1498, pentru regii Spaniei, pentru Casa de Habsburg, Ştefan domnea peste jumătate din Ungaria. La Putna, sigur acolo, Matia îi lăsase Ardealul lui Ştefan, numit contele Transilvaniei de Viena, Veneţia şi Bavaria (1494-1496), după ce Dragffy devenise voievodul Transilvaniei (1493).


L.M.: În carte ai accentuat faptul că Ştefan cel Mare a ajuns unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri, atât la nivelul Transilvaniei, cât şi la nivelul Regatului Ungariei.

A.S.: Da, în Transilvania era sigur în „top trei”, poate chiar pe locul întâi. La nivelul Ungariei, era sigur în „top zece”. Sunt date cunoscute atât în Ungaria, cât şi în România din anii 1890.

La fel ar fi trebuit să fie şi regele Daciei care apare prima oară la 1489 în cifrul folosit de Matia şi Ducatul Milanului, unicul fiu, nelegitim, Ioan, al lui Matia fiind căsătorit cu nepoata ducelui Ludovico il Moro Sforza.


L.M.: Tu aici susţii ipoteza că este vorba despre Ştefan cel Mare

A.S.: Este singura variantă. Nu poate fi vorba de Danemarca (numită Dania sau chiar Dacia în Evul Mediu) pentru că cifrul aşează această Dacie lângă Ungaria şi Polonia, nu în zona vestică a Europei. Regele Daciei nu era nici Ioan Corvin, care figura separat în cifru.

Mai sunt şi cruciaţii daci care trebuiau sa pornească împotriva Imperiului Otoman, alături de cruciaţii ungari si polonezi, la moartea lui Matia (1490). Dar, poate cel mai important element „uitat” este formula Hungaria, Polonia, Dacia et Crouatia (Ioan Corvin reuşise să se impună drept duce al Croatiei), care – din primăvara anului 1496 – a marcat vreme de peste trei decenii, până după Mohacs, registrele secrete ale Veneţiei.

Sunt date care alcătuiesc cea poate mai importantă moştenire a lui Matia peste timp: Dacia. O Dacie care premerge căderea Ungariei medievale (1526-1541) şi care este cu un secol anterioară Daciei lui Sigismund Bathory şi Mihai Viteazul. O eroare de sistem (Matia) a generat „perturbaţia” (Dacia) din care s-a născut „anomalia” (România).


L.M. Are vreun loc Matei Corvin în istoriografia românească?

A.S.: Din punctul acesta de vedere, dacă este să ne uităm la început, hai să zicem la ideea de Dacia, ea începe cu Matia. Sub el, Dacia apare, este acceptată şi prin el – şi prin Ştefan – supravieţuieşte. Din acest punct de vedere, Matia este – măcar – la fel de mult al românilor cum este al maghiarilor.

Liviu Man

LĂSAȚI UN MESAJ