Dănuţ Resvanţă a ajuns după gratii pentru 30 de zile după ce a timp de circa o săptămână a jucat rolul victimei. După ce au descoperit că de fapt el este cel care a înscenat totul, procurorii i-au pus în cârcă mai multe acuzaţii grave, de la tentativă de omor calificat, la înşelăciune privind asigurările şi până la deţinere de arme fără drept.

În acelaşi dosar sunt inculpate soţia lui Dănuţ Resvanţă – Mihaela Agripina Resvanţă, împreună cu care are trei copii, şi Mariana Angelica Ianiş, amanta lui, şi mama celui de-al patrulea copil. Toţi cei şapte locuiau în acelaşi imobil din Tureac.

 

Dosarul este unul mult mai complex, procurorii vorbind şi de dare şi luare de mită, în cauză fiind cercetate mai multe persoane, inclusiv un angajat al ISU. Ancheta a pornit de la incendiul care a avut loc în urmă cu 3 ani, când lui Resvanţă i-a ars o pensiune, după care a încasat nu mai puţin de 300.000 de euro.

 

„În cursul anului 2013, inculpatul Resvanţă Dănuţ Dumitru a reuşit să îşi asigure, prin manopere frauduloase, pentru suma de 300.000 de euro, un imobil din satul Piatra Fântânele, comuna Tiha Bârgăului care, în realitate, era rudimentar amenajat. Ulterior încheierii poliţiei de asigurare la societatea Astra, imobilul a fost incendiat. În vara anului 2013, inculpatul a încercat să ofere mită un autoturism unui ofiţer din cadrul ISU Bistriţa pentru ca acesta să stabilească drept cauză a incendiului o sursă naturală. Întrucât aceste demersuri ale inculpatului nu au fost cunoscute la acel moment, respectiv în 2013, doar urmare a declanşării unei judecăţi civile, societatea de asigurare a fost obligată să achite inculpatului suma de 300.000 de euro, sumă încasată la începutul anului 2016. În aceste condiţii, inculpatul s-a hotărât să repete manoperele frauduloase, astfel că, în cursul anului 2016, după primirea sumei de bani menţionate, a renovat o altă casă situată pe Valea Ursului în satul Tureac unde locuia împreună cu soţia şi cei trei copii şi, de asemenea, cu concubina sa cu un alt copil, pentru care a obţinut o poliţă de asigurare de 350.000 de euro de la societatea Allianz Ţiriac, deşi valoarea asigurată nu putea depăşi 40.000 de euro”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, prim-procuror adjunct Angela Sîngeorzan.

Potrivit acesteia, poliţa de asigurare la Allianz Ţiriac a fost încheiată la data de 18 mai 2016, deci cu trei săptămâni înainte de incendiu.

„În continuare, în 3/4 iunie, inculpatul a incendiat și acest imobil, cu știință și în timp ce atât soția, cât și concubina și cei patru copii se aflau în imobilul respectiv. În aceeaşi noapte, de 3/4 iunie 2016, Resvanţă a tras cu o armă deţinută fără drept şapte focuri asupra imobilului şi a autovehiculului său cu numărul BN 70 DAN, simulând astfel că o altă persoană ar fi urmărit să-l agreseze şi să îi incendieze casa, având în vedere pe de-o parte că era candidat la Tiha Bârgăului pentru postul de primar şi totodată candidat pentru Consiliul Local Tiha Bârgăului. Ulterior şi-a urcat familia, pe soţie, concubină şi cei patru copii minori în maşină, au plecat toţi spre centrul localităţii şi inculpatul, personal, a sesizat 112 cu privire la comiterea, în dauna sa, a două infracţiuni: distrugere şi infracţiunea de tentativă de omor”, a mai precizat Angela Sîngeorzan.

În baza probelor administrate, în sarcina lui Danuţ Resvanţă, a soţiei sale şi a concubinei acestuia, s-a reţinut tentativă la omor calificat şi complicitate la tentativa de omor calificat „întrucât inculpatul a incendiat, iar soţia şi concubina au acceptat să fie incendiat imobilul în cursul anului 2016, deşi cei patru copii minori se aflau în imobil„.

Tot în sarcina celor trei procurorii au mai reţinut infracţiunea la înşelăciune privind asigurările, respectiv complicitate la înşelăciune privind asigurările „pentru că toţi au cunoscut că această înşelăciune din 2016 s-a realizat în scopul obţinerii sumei asigurate, deşi poliţa de asigurare prezenta o valoare care nu era reală, având în vedere modalitatea în care a fost renovat acel imobil în cursul anului 2016„.

Cei trei mai sunt acuzaţi de inducerea în eroare a organelor judiciare şi fals în declaraţii, respectiv complicitatea la inducerea în eroare a organelor judiciare şi fals în declaraţii, deoarece toţi au susţinut în mincinos că au calitatea de persoane vătămate în cauze, deşi cunoşteau cine este adevăratul făptaş.

„Prin urmare, toţi au ticluit probe în cauză. S-a mai reţinut în sarcina inculpatuluiinfracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor pentru că a deţinut fără drept o armă şi infracţiunea de uz de armă fiindcă a executat cu arma respectivă şapte focuri. De  asemenea, în sarcina lui s-a mai reţinut şi acţiunea de dare de mită comisă în cursul anului 2013 pentru că a oferit acelui inspector ISU autoturismul astfel încât să obţină o altă cauză probabilă producerii incendiului din 2013”, a mai precizat Angela Sîngeorzan.

Inculpaţii riscă închisoare de la 7,6 ani la 12,6 ani pentru tentativa la omor calificat, de la 1 la 5 ani pentru înşelăciunea privind asigurările, de la 1 la 5 ani pentru infracţiunile de inducere în eroare a organelor judiciare şi falsul în declaraţii, de la 1 la 3 ani nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar pentru dare de mită de la 2 la 7 ani.

Dănuţ Resvanţă a fost arestat preventiv pe 30 de zile, iar Mihaela Agripina Resvanţă şi Mariana Angelica Ianiş sunt cercetate sub control judiciar pentru 60 de zile.

 

Decizia judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud nu este defintivă şi a fost contestată atât de cei trei inculpaţi, cât şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud în ceea ce le priveşte pe cele compluce ale lui Dănuţ Resvanţă, întrucât procurorii au cerut şi pentru acestea arestarea preventivă pentru 30 de zile.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.