Grupul Playboy va închide biroul de la New York pe 1 mai, urmând să concedieze aproximativ o sută de angajaţi, mişcare ce face parte din operaţiunea de reducere a costurilor.

Playboy a propus mai multor angajaţi din New York să se alăture birourilor din Chicago, dar că majoritatea nu a acceptat oferta şi a preferat să părăsească grupul.

După închiderea biroului de la New York, Playboy va menţine o prezenţă editorială şi comercială minimă în acest oraş american.

În prezent, revista Playboy este publicată în peste 100 de ţări din lume.

Reprezentanţii Playboy Enterprises au anunţat, la sfârşitul lunii februarie, că sunt dispuşi să vândă compania sau să schimbe strategia editorială a cunoscutei reviste.

Recent, Playboy a raportat o pierdere de 145,7 milioane de dolari în al patrulea trimestru al lui 2008, în creştere de la 1,1 milioane de dolari în aceeaşi perioadă a lui 2007. Veniturile companiei de pe urma activităţilor de publishing au scăzut cu 11%, la 22 de milioane de dolari în 2008, responsabilii societăţii declarând că se aşteaptă la o scădere de 27% a veniturilor din publicitate în primul trimestru al lui 2009.

 

 

Mihaela Mocanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.