Reprezentantii Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Bistrita-Nasaud (DJCCPCN BN) nu respecta legea. Motivul este unul de interes public – reactualizarea declaratiei de avere, care atrage numeroase sanctiuni în cazul neactualizarii acesteia în timp util.

Saraci sau nepasatori

Suntem obisnuiti cu vesnica problema a declaratilor de avere. Din indiferenta, lipsa de timp sau din simplul motiv ca averea lor este mult prea mare pentru a fi transpusa pe hârtie, numeroase persoane publice nu si-au reactualizat declaratia de avere sau mai grav nu au actualizat-o. Managerii de spitale, directorii, dar si membrii în consiliul consultativ au obligatia de a depune pâna la data de 15 iunie a fiecarui an declaratia de avere actualizata pentru precedentul an fiscal. Averile dobândite în timpul exercitarii unei functii publice au ca scop depistarea averilor nejustificate totodata de a putea vedea si muritorul de rând ce salarii primesc anual cei care „ne vor binele”. Lipsa declaratiei de avere contravine Legii nr. 115/1996 privind declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, functionarilor publici si a unor persoane cu functii de conducere si conform modificarilor facute în cadrul Ordonantei de Urgenta Nr. 14 din 3 martie 2005. Amenzile riscate de acestia sunt cuprinse între 100-500 de lei. O suma destul de mica pentru multi dintre mai marii orasului Bistrita care au salarii impresionante. Nu întelegem de ce nici macar cei care “se plâng” ca nu câstiga considerabil având în vedere munca depusa nu-si actualizeaza declaratia de avere. Scuza ca “am uitat” sau ”am actualizat-o anul trecut” este deja cunoscuta si mult prea folosita. Motivul ca declaratia a fost actualizata cândva în timpuri demult apuse nu mai tine si reamintim functionarilor publici bistriteni ca legea este facuta pentru a fi respectata, nu pentru a fi încalcata. Mai mult, acestia au fost încadrati în diverse functii tocmai pentru a îmbunatati si completa lipsurile orasului, respectiv ale cetatenilor. Multi dintre ei, si cunoastem numeroase cazuri, nu respecta legea.

Declaratii de avere date uitarii

Pe lânga multe alte persoane publice, care nu si-au actualizat declaratia de avere si care de altfel au fost amintite în mai multe numere ale Gazetei de Bistrita, se alatura si reprezentantii Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Bistrita-Nasaud. Directia este serviciu public deconcentrat al Ministerului Culturii si Cultelor, cu personalitate juridica. Declaratiile de avere de pe site-ul DJCCPCN BN sunt saracacioase, multe dintre acestea fiind mai mult albe decât completate.

Ioan Burcusel, directorul executiv al DJCCPCN BN, si-a actualizat declaratia de avere în data de 15 ianuarie 2007, declaratie care cuprinde averea acestuia pentru precedentul an fiscal adica 2006. Acesta avea obligatia sa-si ”reînnoiasca” declaratia pâna la data de 15 iunie a acestui an, altfel risca sa fie tras la raspundere de Agentia Nationala de Integritate (ANI). Potrivit declaratiei de avere, Ioan Burcusel detine un teren agricol în comuna Bichigiu, în suprafata de 0,6 ha, dobândit prin mostenire în anul 2001. Valoarea de impozitare a acestui teren fiind de 2.400.000 lei vechi. Pe lânga acesta, Burcusel mai are în proprietate un apartament, cumparat în anul 1992, având o suprafata de 65 mp.În plus, acesta mai detine si o casa taraneasca în comuna Bichigiu, mostenita în anul 2001, în suprafata de 90 mp.

Tot potrivit declaratiei sale de avere, Ioan Burcusel detine si doua autoturisme: o Dacia 1310, din 1996 si un Ford Fiesta, autoturism din 2006.

Cât priveste salariul anual al directorului executiv al DJCCPCN BN, acesta nu prea are cu ce se mândri având în vedere functia care o detine. Venitul anual încasat de acesta este de 30.410lei.

Dintre consilierii superiori ai DJCCPCN BN, Camelia Târnovan este singura care si-a actualizat declaratia de avere în data de 15 ianuarie 2007. Aceasta a omis însa sa o reactualizeze anul acesta. Averea Cameliei Târnovan consta într-un apartament dobândit prin donatie în anul 2002, cu o suprafata de 36 mp si valoare de impozitare fiind de 24.955lei. De asemenea aceasta mai detine si un autoturism marca Wolkswagen cumparat în 2006. Din neatentie probabil Camelia Târnovan si-a trecut venitul anual încasat, care este dealtfel în valoare de 12.036 lei într-o alta rubrica (mai exact la datorii), decât cea special destinata veniturilor.

Din lista declaratiilor de avere lipsesc, însa, cea a Mihaelei Somesan si cea a Mihaelei Haiduc, ambele ambele consiliere superioare în cadrul DJCCPCN BN. Din aceeasi grupare face parte si Ioan Greab, consilier în aceeasi institutie.

Daca împotriva acestor functionari publici se vor lua masuri sau nu, aceasta depinde de Agentia Nationala de Integritate care este un mecanism eficient de control al averilor dobândite în timpul exercitarii unei functii publice, al conflictelor de interese si al incompatibilitatilor. Înfiintarea ANI are ca scop lupta anticoruptie, dupa ce România a instituit, în anul 2005, cele mai detaliate declaratii de avere din Europa, având caracter public si fiind disponibile online.

Ce aduce ANI în plus

Desi obligativitatea declararii averilor exista înca din anii 90, mecanismele de control al averilor dobândite pe timpul mandatului au aparut mult mai târziu si au fost concepute pentru a fi foarte greu de utilizat. În acelasi timp, controlul conflictelor de interese era fragmentat si lacunar, nefiind exercitat în mod sistematic. Odata cu înfiintarea Agentiei aceste deficiente urmeaza a fi înlaturate, ANI fiind un organism care va monitoriza permanent declaratiile de avere/interese, conflictele de interese si regimul incompatibilitatilor. Spre deosebire de mecanismele anterioare, ANI va actiona în mod pro-activ pentru detectarea si sanctionarea celor ce nu respecta legea, existând posibilitatea ca sesizarile sa se faca si din oficiu.

Sanctiunile ANI

În cazul averilor nejustificate, daca inspectorii de integritate constata ca exista o diferenta vadita între averea dobândita si veniturile câstigate, ei se vor adresa instantei solicitând confiscarea partii dobândite în mod nejustificat (art. 4 alin. 2 lit. a) Ca pedeapsa complementara deciziei de confiscare, se aplica interdictia dreptului de a mai exercita o functie sau o demnitate publica, cu exceptia celor elective pe o perioada de trei ani (art. 47 alin. 2) În cazul conflictului de interese, actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încalcarea legii, sunt lovite de nulitate absoluta (art. 45 alin. 1); sanctiunile disciplinare pot merge pâna la eliberarea din functie (art. 47), iar persoana care a încalcat obligatiile legale privind conflictul de interese va avea interdictia de a exercita o functie sau o demnitate publica pe o perioada de trei ani (art. 47 alin. 2). În cazul incompatibilitatilor, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate, constituie temei pentru eliberarea din functie (art. 47 alin. 3).

Peste 200.000 de „întârziati”

Presedintele Agentiei Nationale de Integritate, Catalin Macovei, a anuntat cu ceva timp în urma ca, din totalul de 300.000 de declaratii de avere ce trebuiau depuse pâna la data de 15 iunie a.c., lipsesc aproximativ 200.000. Persoanele care au încalcat legea vor fi amendate, probabil cu aplicarea cuantumului maxim de 500 de lei. Toti inspectorii de integritate au si calitatea de agenti constatatori, având dreptul de a aplica amenzi. ANI investigheaza, iar în urma rezultatelor vor trimite în instanta dosare instrumentate de inspectorii institutiei.

Cristina Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.