Pentru a fi ordine în ţară, o alcătuire a organelor puterii şi a funcţionării lor constituţionale, trebuie concomitent realizată o ordine de drept fermă. Constituirea acesteia, începutul este desemnarea reprezentanţei şi formarea întâiului legislativ constituent. Analistul politic la nivelul acesta se întâlneşte cu clasa politică şi citeşte competenţa ei. Care sunt realităţile după 27 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, o relevă inclusiv starea actuală a activităţii justiţiei şi a managementului amator. Din punct de vedere al cadrelor a fost o continuare comunisto-securistă mascată, cu menţinerea unor nume până în prezent şi păstrare de mentalitate peste tot. Atunci, cum să fie altfel de cum a fost până la Lovitura de stat?
Dar nu numai acestea au fost şi sunt încă pricini ale imperfecţiunilor în stat şi imperfectei justiţii. Ea este clădită pe baze legislative pornind de la Constituţie, şi aceasta e făcută în 1991 de oameni politici maturi ai acelor vremuri, dedicaţi lor, ei au scris-o şi mulţimea a votat-o. Puţinii mari specialişti de iz burghez care mai trăiau n-au fost apelaţi şi nici măcar consultaţi. Clasic este exemplul constituţionalistului Tudor Drăgan din Cluj. Şi a ieşit ceea ce s-a modificat şi se cere în această etapă de încheiere cândva a tranziţiei. Cine mai reconstituie începutul dictaturii proletare din 1944, ’45, ’46 şi ’48, cotitura din 1989, ca să amintească ce a fost şi unde suntem, să se înţeleagă de ce este cum este? Ba nişte naivi, nişte neştiutori şi nişte răuvoitori invocă „Revoluţia” aşa cum pronunţă întâmplarea „Colectivul”: o schimbare sau ca oricare întâmplare. Dar este cum şi cât este în ţară, aşa cum trăim, facem şi cât se poate. Oricum, infinit mai bine ca ieri şi alaltăieri. Ce ne împiedică să fim mai în ziua europeană, să înlăturăm monitorizarea de pe justiţie? S-o reformăm în spiritul democraţiei.
Aşadar, în materie de reforme în justiţie este necesar să se înceapă de la îmbunătăţirea legii fundamentale, de la Constituţie. Cine a făcut-o, să aibă ştiinţa şi conştiinţa s-o perfecţioneze. În tema prezentă referirea este la Curtea Constituţională. Dacă aceasta ar fi expres şi complet consacrată vegherii constituţionalităţii, nu şi-ar asuma competenţe justiţiare. Grave abateri comite când cere aplicări urgente tuturor deciziilor sale. S-au produs atâtea pe parcursul anului calendaristic, câte s-au pronunţat în timpul unei legislaţii trecute. În loc să fie şi să rămână deciziile lecţii de constituţionalitate precum le este rostul. O interpretare forţată a Curţii a aruncat în eroare Parlamentul şi acesta a adoptat o hotărâre cu caracter inclusiv de executiv. Căci nu poate dispune convocări la audieri şi sancţiuni ale cetăţenilor pe baza regulamentelor de ordine interioară, fie acestea şi ale Parlamentului. O să repet afirmaţia până o s-o audă vreun parlamentar şi poate va ajunge la legislativ. Sau la vreun constituţionalist adevărat ca să limpezească ştiinţific pe legiuitori, dacă eu greşesc. În lunile trecute ei au cerut anchetarea de către comisie a Procurorului General şi a Procurorului Şef DNA; pe baza interpretării unor texte şi ale Curţii Constituţionale. Dar cei doi au refuzat anchetarea până în prezent, cât şi predarea unui dosar penal cu un caz aflat în cercetare. Opinia mea este că au procedat legal. Ei prin ale lor funcţii sunt reprezentanţi ai Ministerului Public, profesional se supun legii şi CSM. Autoritatea lor a mers şi mai departe. Ca să demonstreze că sunt aparţinători ai unei justiţii independente, prin DNA au trimis un procuror cu mandat şi însoţit de 10 poliţişti speciali la Guvernul României ca să ancheteze şi să sechestreze din Secretariatul General documente şi acte referitoare la vreo faptă de corupţie (fiind de competenţa lor). Câteva nume sunt în primul plan al celor două puteri care se confruntă, făţiş, dăunător statului de drept, executivul şi politicul cu juridicul: Mihai Tudor – premier, Tudorel Toader – ministru Justiţiei, plus Liviu Dragnea – preşedinte PSD, cu Augustin Lazăr şi Codruţa Kövesi – procurori.
Din punct de vedere al altora, revoluţionar, decembrist, ca să nu mă exprim eufemistic, atunci nu s-a produs reformarea radicală a justiţiei, nici parţială, ci aparentă, formală. Iată că efectuarea la ordinea zilei, chiar presantă. Sunt prea numeroase imperfecţiunile justiţiei şi amestecul altor organe speciale în activitatea instanţelor, cu judecători destui contaminaţi de securism vechi şi nou. În plus, cam la aceiaşi sunt minusuri şi de competenţă, căci la această putere e o caracteristică specifică, lipsa de răspundere pentru activitatea de magistraţi. Să speră ca orice act de reformare atât de aşteptat să pornească cu incriminarea acestor realităţi; puţine din cele au fost şi aici sesizate. Binefăcător ar fi aportul presei, în special, scrise şi să se adune pe astfel de teme, dezvăluindu-le răul la timp.
Teodor Tanco
