Se cunosc fapte în timp de reformare a justiţiei, care au marcat începutul altei epoci politice. Ele au fost radicale şi fundamentale pe toată durata acelui regim politic dictatorial comunist. Legea organizării justiţiei în 1948 din România, este exemplul rău, cu urmări până astăzi în mentalitatea învechită a unor magistraţi. Atunci s-a pornit prin îndepărtarea mai a tuturor celor din justiţie, iar puţinii care au rămas au fost dublaţi de „asesori populari” cu drept de vot la hotărârile şi sentinţele profesioniştilor: Treptat înlocuiţi cu absolvenţi ai unor şcoli juridice de un an, pe urmă de doi ani şi apoi de absolvenţi aleşi sau reprezentanţi cu origine socială muncitorească dintre promoţiile facultăţilor, preferaţi membrii de partid şi uteciştii. Controlul şi mai direct al partidului comunist se făcea prin cenzurarea pronunţărilor instanţelor. Pe practicarea acestor controale s-au dezvoltat tot felul de intervenţii politice şi presiuni înfăptuite de asesori şi organele de partid asupra judecătorilor. Oamenii lor de încredere au fost securiştii, agenţii, colaboratorii, turnătorii pe care i-au recrutat dintre toate colectivele de muncă şi de viaţă specială; unii dintre ei s-au dovedit atât de fideli şi necesari încât au fost făcuţi ofiţeri şi li s-au dat pistoale. În decembrie 1989 doar puţini şi-au predat armele. Şi unul singur a recunoscut public că şi-a predat pistolul la Procuratură, marele artist Radu Beligan, faptă după care începe clemenţa poporului (ca şi în cazul celor doi care şi-au dezvăluit faptele de turnători din proprie iniţiativă).

În timpul şi după aşa-zisa revoluţie din decembrie, nu a fost adoptată vreo lege care să anuleze efectele legii din 1948 şi aparatul judecătoresc. Dimpotrivă. În Justiţia românească au găsit adăpost cei mai tainici comunişti şi securişti şi cu pregătire juridică. Nu există un curs sau lecţii care să dezvăluie studenţilor de la drept cine au fost înainte în domeniul viitoarei lor profesii şi ce fel de colegi şi maeştri vor avea în justiţie.

Reiterez apăsat că e necesară reformarea sistemului judiciar, dar începând de la nuanţări şi în câteva principii din Constituţie. Dacă se va reţine de către un singur teoretician şi va fi fructificată careva din aceste sugestii, cu scopul şi l-au ajuns rândurile de presă.

Cadrul şi fundamentul legal corespunzător etapei şi calităţii de stat aparţinător Europei comunitare, trebuie cel dintâi asigurate; nu se înfăptuiesc de vreme ce Justiţia este monitorizată. Respectarea lor riguroasă porneşte de la iniţiatorii şi înfăptuitorii normelor, la executorii legilor şi până şa obligaţiile cetăţenilor statului. Nu toate normele au caracter general şi sunt izvor de drept; altele au caracter restrâns la un domeniu numit sau grup determinat. Este deosebire totală între o lege şi un regulament, deşi amândouă sunt emanate de acelaşi organ legislativ, Parlamentul României. În acest punct se găsesc conflictual organe ale puterilor în stat, blocându-se reciproc activităţile lor; implicându-se incompetentă Curtea Constituţională, tot mai servilă politicului în vremea din urmă.

Luate confruntările lor pe faze, pe bucăţi, pe partide guvernamentale şi opoziţie, nu au nici un înţeles ştirile şi analizele mass-media. Dar, acestea nu ar fi presă dacă nu le-ar răscoli şi transmite tendenţios, mai supunându-le în studiouri şi redacţii la tot felul de analize şi opinii subiective sau de „bun simţ”. Nu am cu ce exemplifica afirmaţia generalizată faţă de o minoritate ce constituie inversa excepţie. Noilor promoţii care împrospătează presa şi mass-media le lipseşte, evident, terminologia gazetară şi total informarea juridică. Colegialitatea asta cu ei în care mă implică crezul de o viaţă mă supune şi asumării profesionalismului ei. Se simte şi activitatea cotidiană cât este de legată de politic, fiindcă îi lipsesc ştirile de senzaţie, iar informaţiile pe surse îi sunt rare, cât şi corectările şi scuzele pentru neadevărurile şi atacurile la persoană, lipsesc din mass-media. Apatia e peste tot în vara asta toridă în natură. Uimitoare este liniştea din frământările şi gălăgioasa problemă a reorganizării sau reformării Justiţiei. Dintr-o actualitate iminentă a ajuns cenuşăreasa politicii guvernamentale, iar opoziţia liberală continuă a fi tot o voce neauzită.

Teodor Tanco

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.