Rectorul UMF a declarat că scandalul de la examenul de rezidențiat din București a fost provocat de o eroare tehnologică. El a combătut ideile exprimate pe Facebook de fostul ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, cel care a sugerat că în spatele acestui scandal e o crasă lipsă de profesionalism. „Îi știm competențele fostului ministru”, a declarat ironic rectorul UMF București, potrivit Digi24.

„Domnul Bodog trebuie să explice de ce s-a întâmplat asta doar la Bucuresti, unde, teoretic, ar fi trebuit sa ajungă o copie identica a grilelor de corectare distribuite în țară. Iar până la finalizarea investigației și demiterea celor vinovați, dacă nu au atâta onoare (și știm că nu au), se cere suspendarea imediată a acestora din funcții și respectarea metodologiei de examen. Este publică, este asumată de Minister și de toți cei implicați, și nerespectarea ei poate avea consecințe grave pentru mii de absolvenți. Autoritățile trebuie să le spună clar tuturor celor afectați ce s-a întâmplat și ce măsuri clare au fost luate pentru ca viitoarele generații să nu riște asemenea situații, penibile și cu potențiale consecințe extrem de grave. Sigur, asta doar dacă vrem ca statul să nu mai fie paralel cu așteptările propriilor cetățeni, și cu atât mai mult cu ale celor pe care spunem că vrem să îi păstrăm în țara asta care are nevoie de ei”, a scris pe Facebook fostul ministru al sănătății, Vlad Voiculescu.

 

„Oare e doar o crasă lipsă de profesionalism și responsabilitate… sau o metodă să iasă punctajele unora așa cum trebuie??? Sau amândouă, că doar așa stă treaba peste tot în România?”, se întreabă fostul ministru al sănătății într-o altă postare:

„Îi știm competențele fostului ministru Voiculescu. Este regretabil că în timpul mandatului n-a făcut absolut nimic, de aceea doar îi critică pe alții care l-au înlocuit și care încearcă să facă treburile corect. Nu încearcă și nu poate nimeni să scoată pe nimeni la concurs în plus, că nu e posibil acest lucru. Știm foarte bine că tehnologia informatică nu este mereu perfectă. Când dvs trimiteți un mail cuiva, e posibil să ajungă incomplet”, a declarat prof. univ. dr. Ionel Sinescu, la Digi24. „Este exact ce s-a întâmplat ieri. A fost o eroare tehnologică, pe care am sesizat-o la vreme și am reparat-o încă de ieri, corectând de două ori cu grila-master tezele candidaților”, a explicat dr. Sinescu.  „Orice fel de comentarii sunt de prisos, nu fac altceva decât să inducă panică, să inducă neîncredere, nejustificată”, a mai declarat rectorul UMF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.