Poliţiştii bistriţeni de la Rutieră au reţinut nu mai puţin de 16 permise de conducere în acest weekend, dar şi 11 certificate de înmatriculare. De asemenea, au aplicat peste 400 de amenzi, în valoare de peste 110.000 lei.

 

Polițiștii bistrițeni au acționat, în weekend, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, pe raza întregului județ.

Cu această ocazie, s-au constatat 7 infracțiuni, au fost reținute 16 permise de conducere și 11 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate și aplicate 414 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 115.000 lei„, precizează IPJ BN, într-un comunicat.

 

Astfel, polițiștii din cadrul Poliței orașului Năsăud au depistat, vineri, în trafic, pe raza orașului, un bărbat, de 42 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cercetările continuă de Poliția orașului Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

 

În aceeaşi zi, polițiștii năsăudeni au depistat pe raza orașului, un bărbat, de 43 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

 

Duminică, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi, au identificat în trafic, un bărbat, de 44 ani, din Sîngeorz Băi, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatului i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.