Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița și Fundația Societatea de Concerte în parteneriat cu Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, organizează un recital cameral extraordinar susținut de „ANSAMBLUL TEL AVIV BAROQUE”.

Membrii ai acestui ansamblu, care vor încânta auditoriul, sunt:
Drora Bruck – flaut drept
Ella Toovy – violoncel
Marina Minkin – clavecin

Evenimentul are loc la data de 18 octombrie, de la ora 18:00, la Sinagogă.

Program se desfășoară sub genericul „Bartok – Inspirations”.

Înfiinţat în 2006, Tel Aviv Baroque Ensemble se dedică în mare parte, după cum îi spune şi numele, repertoriului Barocului sau celui inspirat din această fundamentală epocă muzicală. Drora Bruck şi Marina Minkin fiind, ele însele, şi interprete de muzică contemporană, au comandat compozitorilor israelieni diverse lucrări pentru trio, aceştia asumându-şi provocarea de a scrie muzică nouă pentru instrumente de epocă. Până în anul 2009, ansamblul a cântat în Israel, Canada şi SUA. Ca urmare a plecării violoncelistului Orit Messer, Drora şi Marina au cântat în duo până în acest an, când li s-a alăturat Ella Toovy, recreând astfel ansamblul original, acum cu accent pe muzica contemporană şi cu specificul unor programe prin care se intersectează diferite perioade şi stiluri din istoria muzicii.

12116003_533697610122688_2495955103199085022_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.