HALEP

Jurnalistul și comentatorul de tenis Cristian Tudor Popescu a comentat, în emisiunea Jurnalul de Seară, caricatura publicației de satiră Charlie Hebdo, după ce Simona Halep a câștigat turneul de la Roland Garros. „Inddivizii ăștia nu au talent. Nu mă fac să râd. Nu au umor. Sunt niște melteni francezi”, spune editorialistul.

Nu că aș fi dorit eu vreodată să vorbesc despre această foaie, dar dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat, atunci am fost silit să vorbesc. Dar am scris și eu ceva despre această creațiune, această  producțione a celor de la Charlie Hebdo. Și mi-am dat seama, ascultând dupa aceea oameni mult mai intelectuali decât mine, oameni filosofi, care știu ce e aceea ironie, știu ce e aceea literatură satirică, eu nu știu lucruile astea, eu sunt mai cioplit cu barda așa, mai ghiolban, nu pricep lucruri. Ascultând, m-am adăpat și eu din fântâna gândirii dânșilor și am înțeles un lucru. Eu credeam că în caricatura asta se spune: „O româncă a câștigat, câștigă Roland Garros”. M-am gândit la un titlu „Charlie Hebdo câștigă Roland Garoi”.

Ce văd eu aici (în caricatură, n.red.) e o corcitură de om cu cioroi dințos, carnivor, care ridică deasupra capului cupa Suzanne Lenglen și strigă „Fiare vechi”. Ce poate fi această ființă decât o țigancă semiumană? Eu așa văd, că eu sunt mai limitat, nu pricep ironiile astea. Ce înseamnă strigătul ăsta? E vorba de ocupația multora dintre cei de etnie romă de a cumpăra și vinde fier vechi, acest fiind mai mult sau mai puțin vechi și mai mult sau mai puțin de furat. La asta este redusă campioana, româncă, de la Roland Garros. Am înțeles că e de mare finețe faptul că nu s-a spus numele Simonei Halep, se spune „o româncă”. Eu așa înțeleg mesajul, ce să fac? Chiar dacă e campioană la Roland Garros, o româncă, în Franța, nu poate să fie decât o țigancă, o cioroaică și strigă „Fiare vechi!”, fiind gata să vândă cupa Suzanne Lenglen. De aici mi-au rezultat trei lucruri. 1. Țiganii sunt ciori. 2. Românii sunt țigani. 3. Românii țigani sunt niște hoți cretinoizi, capabili să vândă cupa pe post de fier vechi. 

Ascultându-i pe filosofi am înțeles cum a fost pedepsit pe nedrept omul ăla de la PSD care se ocupa de online, Harababură ăla, sau cum îl cheamă, care a lansat, cu toate organizațiile PSD și toate cele… Oamenii ăștia nu aveau nicio vină. Era o ironie fină. Am auzit că s-a spus aici: „păi caricatura asta nu era adresată românilor, ci francezilor”. Imediat am avut viziunea a zeci de mii de francezi care au primit palma asta morală a caricaturii și au spus: „Vai, noi spunem despre români că sunt țigani? Așa spui și tu? Și eu! Și că fură fier și îl vând. Vai de mine! Mă simt groaznic!”. I-a biciuit, i-a ironizat caricatura pe francezi, da? Faptul că francezilor s-ar putea să li se rupă de această caricatură e o ipoteză, zic și eu. Deocamdată ce rezultă din caricatura aia e o cruntă bătaie de joc la adresa acestei fete. Nu ar trebui ca personajul caricaturii să semene cât de cât cu cel real? E vorba despre români, cum sunt văzuți.  Țigani! Cum spuneau alții din presa franceză mai serioasă: „Gheorghe Hagi et sa bande de tsigans!”(Gheorghe Hagi și banda sa de țigani, n.red.), nici măcar gitans (țigani). Sau ăla cu salutul românesc. Toate au fost ironii la adresa francezilor care au respingerea lor față de meteci, față de venetici. Era o ironie fină și aia.

Revin la omul ăla de la PSD. La omul asta cu fake news la PSD. A spus că oamenii au huiduit-o pe Halep. Era o palmă morală, o ironie fină. Nu se adresa susținătorilor care o iubesc pe Halep și au fost nevoiți să fluiere, având în vedere ce li s-a oferit alături de Halep pe scenă. Nu lor, ci doamnei Firea i s-a dat o palmă. Lui Țuțuianu, care i-a facut naziști și fasciști pe oamenii ăia din tribună.

Cosmin Prelipceanu: Paginile PSD nu sunt foi satirice.

Așa le intepretez eu. Interpretez acest fake news așa. A fost o fină ironie, cum să o huiduie pe Halep? Am pus-o acolo ca să îi dau eu o palmă morală doamnei Firea. De ce l-au dat afară pe omul ăla, când el a facut o ironie atât de fină? Am aplicat și eu ce am văzut aseară la televizor. Omul ăla e dotat cu finețe, e păcat că a fost dat afară de Dragnea.

Problema cu indivizii ăștia de la Charlie Hebdo e că nu au talent. Nu mă fac să râd. Nu au umor. Sunt niște melteni francezi. Nu au pic de umor. Îl înlocuiesc cu bășcălia asta grețoasă, jignesc în mod ordinar pentru că nu știu ce înseamnă ironia, umorul. Sunt schilozi lipsiți de har. Asta e principala mea problemă, nu una politică. Acești inși au folosit forțările astea groase în lipsă de ceva mai bun să își crească tirajul. Nu consider că libertatea de expresie înseamnă libertate totală. Îi jignesc pe țigani, pe români, pe Simona Halep, și mie mi se spune la televizor că ei au dat o palmă morală franțuzilor.

Să fac și eu o caricatură. E un sentiment puternic frica. Gândiți-vă la un țigan care nu mai prinde avionul pe Otopeni, care pleacă la Paris. Țiganul stă puțin, după care începe fâl-fâl și se ia după avion. Ce ziceți de chestia asta? E o ironie la adresa stereotipurilor astea rasiste. Nu e o bătaie de joc la adresa romilor și țiganilor. Stârnește un râs gros. Ce vedeți acolo și ce v-am spus eu acum stârnește un râs gros al brutelor rasiste și imbecile.

Au fost multe victorii la Roland Garros. Asta e una memorabilă. A fost o vibrație acolo. Vin ăștia și fac chestia asta și eu trebuie să o fac pe structuralistul și să zic că e o ironie fină. Dă-o dracu’!

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.