Ratele pentru Prima Casă au crescut la începutul acestui an, deoarece dobânzile aplicate în cazul lor sunt recalculate de bănci în creştere.

Indicele ROBOR, cel care influenţează costul creditelor în lei, s-a majorat faţă de nivelul minim din toamnă. Totodată, specialiştii estimează că dobânzile vor continua să crească şi le recomandă celor care vor să facă împrumuturi să aleagă credite cu dobânzi fixe.

Creşterea ratelor vine după ce indicele ROBOR la trei luni a ajuns la 0,9%, faţă de minimul istoric de 0,7% din octombrie 2016.

Cu toate acestea, indicele ROBOR e departe de maximul istoric de 15%, înregistrat acum opt ani, aşa că împrumuturile Prima Casă rămân cele mai ieftine.

Avantajul major este avansul de doar 5%, iar costurile – dobânda este foarte bună, cu marja la dobânda peste ROBOR la 3 luni de maxim 2%, deci practic şi băncile la rândul lor ar putea să vină cu o diferenţiere până în această marjă”, a declarat specialistul financiar Irina Chiţu, conform Digi 24.

Băncile au variante şi pentru cei care vor să se pună la adăpost de fluctuţiile dobânzilor.

„Este necesar ca cei care se orientează către un program de creditare ipotecară să ia în considerare variantele de dobândă fixă, acesta este un element foarte important – cu o ofertă de dobândă fixă poţi preveni fluctuaţiile de preţ”, purtătorul de cuvânt al unei bănci, Ionuț Stanimir.

1 COMENTARIU

  1. Chestia cu „prima casa ” este praf in ochii prostilor . Nimeni dintre „cei tineri ” nu-si por lua „prima casa ” daca n-au serviciu si impreuna ( sot si sotie ) n-au cel putin 20 de milioane de lei salar lunar si n-au avansul solicitat de bancile care-i crediteaza .
    De ce nu face statul apartamente din fondul sau ( gen ANL-uri ) , sa repartizeze cate o locuintza solicitantilor, unde acestia, pana indeplinesc conditiile de creditare, sa poata locui in ele in calitate de chiriasi si sa poata sa-si cumpere locuintza repartizata, la un pretz modest ? Poate ca asa… hai… mai treaca mearga… si pentru cei cu venituri mici si care cu adevarat au nevoie de „prima casa ” .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.