După ce a vrut să vândă prin licitaţie castelul de la Comlod, care a aparţinut familiei nobiliare Teleki, în speranţa că ar putea fi salvat de la pierire, imobil care s-a dovedit că nu-l vrea nimeni, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud încearcă acum o ultimă soluţie pentru salvarea monumentului istoric. Primul pas făcut de administraţia judeţeană a fost de a trece din nou imobilul în proprietatea publică a judeţului Bistriţa-Năsăud, după ce în martie 2015, acesta a fost trecut din domeniul public în domeniul privat al judeţului. Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud intenţionează să găsească soluţii în vederea salvării monumentului istoric printr-o eventuală concesionare a acestuia.

 

Printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud din martie 2015 s-a aprobat trecerea imobilului ”Castel Teleki”, din domeniul public în domeniul privat al judeţului Bistriţa-Năsăud, motivată de „necesitatea asigurării cadrului legal pentru vânzarea imobilului prin licitaţie publică deschisă, cu asigurarea condiţiilor privind transparenţa decizională, tratamentul egal pentru toţi ofertanţii, libera concurenţă, publicitatea naţională şi internaţională”.

„Desfăşurarea, în condiţiile legii, a procedurii privind organizarea licitaţiei publice deschise în vederea vânzării imobilului, nu a avut finalitatea dorită, ofertele investiţionale depuse neîndeplinind criteriile din caietul de sarcini.

Drept urmare, rămâne de actualitate în sarcina Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud de a lua măsurile necesare pentru protejarea, restaurarea, punerea în valoare a monumentului istoric şi integrarea lui social-economică şi culturală în viaţa colectivităţii locale”, se arată în raportul Direcţiei Economice din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

 

Castelului nu i s-a mai dat mult „de trăit”

În urmă cu circa doi ani, specialiştii avertizau că monumentul istoric de la Comlod – Castelul Teleki – nu va rezista mai mult de un an doi, astfel că administraţia judeţeană a încercat să grăbească lucrurile în ceea ce priveşte vânzarea imobilului prin licitaţie pentru a fi reabilitat şi introdus în circuitul turistic, mai ales că şi presa din Bistriţa s-a aplecat mult asupra acestui subiect.

În toamna anului respectiv s-au organizat mai multe runde de licitaţii în încercarea de a vinde castelul care a aparţinut familiei nobiliare Teleki. Niciuna dintre licitaţii nu s-a finalizat cu valorificarea monumentului istoric.


„Imobilul scos la vânzare este compus din clădire în regim de înălţime beci +parter şi teren aferent cu următoarele caracteristici:

  • – beci cu 3 camere având aria desfăşurată (Ad) de 230 mp şi aria utilă(Au) de 157,5 mp;
  • – parter cu 14 camere având aria desfăşurată(Ad) de 400 mp şi aria utilă(Au) de 270,30 mp;
  • – teren intravilan în suprafaţă de 7.843 mp”, se arăta în caietul de sarcini.

Expertizele tehnice întocmite până atunci susţineau că sunt necesare intervenţii de urgenţă pentru oprirea procesului de degradare a structurii de rezistenţă a clădirii, lucrările de construcţie, restaurare şi conservare fiind estimate la peste 600.000 de euro şi care ar fi putu ajunge undeva spre milionul de euro.

Conform documentaţiei, uzura fizică a clădirii este dominantă la structura de rezistenţă, la şarpantă, învelitoare şi închideri după cum urmează:

  • – prăbuşirea parţială a bolţii subsolului, având consecinţe asupra întregii construcţii, necesită intervenţii urgente în vederea stopării fenomenului pentru partea rămasă din planşeul peste subsol, care în prezent este în consolă şi riscă să se prăbuşească în totalitate;
  • – planşeul peste parterul sălii mari a castelului este parţial prăbuşit;
  • – prăbuşirea parţială a şarpantei acoperişului, datorită putrezirii unor elemente de structură (longeroane, grinzi, căpriori, cosoroabe, etc.);
  • – fisuri locale de profunzime în pereţii portanţi ai construcţiei;
  • – învelitoarea acoperişului prezintă ţigle şi coame lipsă, deplasate de la poziţie, fisurate şi îmbătrânite.
  • – streşinile sunt distruse şi apele pluviale se infiltrează în pereţi;
  • – tinichigeria este ruginită sau lipseşte şi apele sunt deversate la baza clădirii degradând fundaţiile.
  • – instalaţiile interioare aferente clădirii sunt învechite şi nefuncţionale. Clădirea nu are instalaţii de apa şi canalizare funcţională.

 

Costurile imense de reabilitare au speriat cumpărătorii

Se pare însă că potenţialii cumpărători nu au fost speriaţi de preţul de pornire al licitaţiei, de peste 111.000 de euro, ci suma imensă necesară pentru reabilitare.

„Judeţul Bistriţa-Năsăud, în calitate de proprietar, nu are resursele financiare şi umane să întreţină, să folosească şi să exploateze imobilul cu respectarea prevederilor legii nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se arăta, în urmă cu doi ani, în caietul de sarcini al licitaţiei organizate de Consiliul Judeţean.

De atunci încoace, Castelul Teleki de la Comlod a ieşit din atenţia presei, dar şi din cea a administraţiei judeţene, până de curând.

 

Şi totuşi… cineva îl vrea

Se pare totuşi că s-a găsit o soluţie pentru a mai salva ceva. Potrivit vicepreşedintelui CJ BN, administraţia judeţeană a primit cu ceva timp în urmă o solicitare pentru concesionarea imobilului de la Comlod.

„M-am uitat peste sumele alocate în buget pentru conservare şi încetinirea fenomenului de degradare şi am venit cu o propunere către colegii mei din conducere. Am discutat mai mult timp pentru găsirea unei soluţii şi cum Doamne-Doamne ajută oamenii, a venit în întâmpinare  o solicitare din partea unei case de avocatură din Bucureşti şi ni l-au cerut în concesiune. Trebuia însă rezolvată situaţia patrimonială, ştiţi că era transmis, în baza unei hotărâri, din domeniul public în domeniul privat. Acum trebuie trecut înapoi în domeniul public, iar din această stare vom solicita angajarea unei instituţii de profil care să ne sprijine cu întocmirea unei documentaţii în vederea concesionării. (…) La ora aceasta sunt convins sută la sută că suntem pe drumul bun”, a spus Ioan Ţintean în ultima şedinţă din acest an a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Radu Moldovan, preşedintele CJ BN, a subliniat necesitatea trecerii imobilului înapoi în domeniul public în vederea urgentării întocmirii documentaţiei necesare pentru concesionarea acestuia.

„Concluzia este că am încercat să vindem, am organizat nenumărate licitaţii, dar nu s-au prezentat niciunul din mai mulţii doritori care au depus solicitări înainte de a veni eu în faţa dumneavoastră şi a vă cere să îl trecem (n. r. Castelul Teleki de la Comlod) din public în privat. Onor Ministerul Dezvoltării nu a operat hotărârea noastră de consiliu, deci trebuie să îl trecem în domeniul public şi sigur urmează întocmirea documentaţiilor de rigoare, conform legii, pentru a concesiona ceea ce în momentul de faţă mai este acolo, mai mult brandul, decât ceva din punct de vedere fizic”, a precizat preşedintele CJ BN, Radu Moldovan.

castel-teleky-din-comlod

Construit acum peste 260 de ani

Castelul din Comlod a fost construit în 1756 de către Istvan Wesselenyi de Hadad şi soţia sa Polixenia Daniel de Warygas, ulterior intrând în proprietatea familiei Teleky şi a fost una dintre cele mai frumoase din cele 12 foste reşedinţe ale nobililor de pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud. Din păcate această adevărată bijuterie arhitecturală se numără şi printre castelele aflate în starea cea mai avansată de degradare, ba chiar aproape de dispariţia fizică. Cu diverse instituţii ale statului pe post de proprietari, castelul de la Comlod a început să se degradeze încă de după Revoluţie, după ce pentru o perioadă a fost şi depozit pentru cereale în perioada comunistă.

Acum castelul este clasificat ca şi monument istoric de categoria A, însă cu toate acestea Ministerului Culturii nu îi pasă de soarta acestuia.

1 COMENTARIU

  1. Mai lasati-le dr.acului de ele „branduri”… si nu mai investiti atatia bani in niste daramaturi, in timp ce exista atata populatie, care efectiv nu are o locuinta … ! Bine a facut Ceuasescu cand a daramat toate giarsele si a facut cladiri noi, moderne … si a asigurat oricarui „copil” o scoala, un loc de munca … si o tzaruca de „locuintza” … asa rea-buna cum a fost . Astazi, ce „asigura” regimurile de dupa „palitura de stat ” … ( stanga ori dreapta egal…) ?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.