Baronul Emil Radu Moldovan(PSD), președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, era în aceeași echipă cu șeful IPJ Bistrița-Năsăud, Ioan Ovidiu Mureșan(arestat pentru 30 de zile), precum și cu primarul din Năsăud, Mircea Romocea, de asemenea de la PSD. Cei trei doreau să își impună o conducere favorabilă la IPJ astfel încât să poată conduce județul după bunul plac. Cu toate acestea, ei au fost interceptați de procurorii DNA încercând să-l schimbe pe adjunctul Ciprian Buta, ”cunoscut ca om de casă” al șefului SIPI BN, Ioan Sidor Bodescu. Trebuiau să îl înlocuiască cu Leon Cloșcă, șeful Poliției din Năsăud, în prezent și el arestat. Mai mult, șeful poliției, Ioan Ovidiu Mureșan, a încercat să detroneze o posibilă preluare a puterii polițienești de către Marius Linul, secretar de stat al MAI, fost șef adjunct al DGIPI, împreună cu Ioan Sidor Bodescu, șeful SIPI, institutie aflata in subordinea DGIPI.

Mai citeste pe aceeasi tema si:

EXCLUSIV Presedintele CJ BN, Radu Moldovan, s-a intalnit cu seful IPJ BN, Ovidiu Muresan, vizat de anchetele DNA

Jocul politistilor si a politicienilor social-democrati a fost dejucat de procurorii DNA, care i-au interceptat și arestat. Va prezentam o parte din informatiile detinute de procurorii DNA in acest caz, dar si o stenograma incendiara in care Ioan Ovidiu Mureșan spune că ar face orice pentru Emil Radu Moldovan, pe care îl numește ”președintele”: 

”La data de 03.10.2014 inspectorul șef Mureșan Ioan Ovidiu a fost căutat de către primarul orașului Năsăud, numitul Romocea Mircea.
Acesta i-a solicitat comisarului șef să intervină într-un dosar penal, în care numitul Teodor Tanco denunțase mai multe ilegalități săvârșite de către reprezentanții Primăriei Năsăud.
Mureșan Ioan Ovidiu acceptă solicitarea ilegală a primarului, spunându-i:”lasă că vorbesc eu cu ofițerul.”
În continuare, Mureșan Ioan Ovidiu încearcă să-l determine pe Romocea Mircea să-și folosească influența politică, pentru a determina schimbarea din funcție a adjunctului șefului IPJ Bistrița-Năsăud, comisarul șef Buta Ciprian și înlocuirea acestuia, în poziția de adjunct, cu inspectorul principal Cloșcă Leon Anton.
Motivul invocat de Mureșan Ioan Ovidiu este acela că Buta Ciprian ar fi „împotriva” primarului, iar Cloșcă Leon Anton ar fi prieten al intereselor acestuia.
Romocea Mircea acceptă solicitarea, spunând: ”asta o să discut și eu. O să-l sun pe ministru.”
Văzând disponibilitatea primarului, inspectorul șef Mureșan Ioan Ovidiu încearcă să îl capaciteze pe aceasta pentru a acționa, prin folosirea influenței politice, împotriva ofițerilor Linul Marius-subsecretar de stat în Ministerul de Interne și Bodescu Ioan Sidor-șeful SIPI Bistrița-Năsăud.
Motivul ostilității inspectorului șef față de numiții Linul Marius și Bodescu Ioan Sidor este comunicat de Mureșan Ioan Ovidiu numitului Romocea Mircea:”Îi subsecretar de stat. Din punctul lui de vedere, eu nu mă apăr, dar…E un dar…cum scrie despre Mureșan Ovidiu, scrie și despre prim-procuror, cum scrie despre primarul din Năsăud, scrie și despre președintele Consiliului Județean. Și eu am văzut asta fizic, scriptic, că mă sună de la București, trebuie să dai explicații..”
[…]
Romocea Mircea se angajează să discute, chiar în după amiaza respectivă, cu ”președintele” despre situația unor ofițeri de poliție percepuți ca fiind ”ostili” grupului de interese reprezentat de cei doi interlocutori.
Mureșan Ioan Ovidiu se angajează să intervină în orice dosar penal, la solicitarea decidenților politic, spunând<dumneavoastră și președintele, orice, absolut orice, dacă pot. Fără niciun fel de reținere….și nu contează, că-i zi, că-i noapte. Fără niciun fel de problemă, cu ce stă în puterea mea, cu…>”, arată procurorii DNA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.