Performanța incredibilă a lui Tibi Ușeriu, primul sportiv din Europa de Est care a câștigat ultramaratonul de la Cercul Polar, a uimit pe toată lumea, inclusiv autoritățile județului.

Consiliul Județean l-a premiat „de îndată” pe Tibi Ușeriu cu 25.000 de lei. Ceea ce nu știe lumea este faptul că președintele CJ BN i-ar fi refuzat finanțarea înainte de cursă.

 

Atenția autorităților locale și județene a fost îndreptată în ultima perioadă asupra sportivului Tibi Ușeriu. Miercuri noaptea, Tibi a fost întâmpinat pe aeroportul din Cluj-Napoca, chiar de către prefectul Ovidiu Frenț, care participă de ani buni la acțiunile Tășuleasa Social, asociație condusă de Tibi Ușeriu.

Cu doar două zile înainte să sosească Tibi, mai exact luni, Consiliul Județean se întâlnea de urgență pentru a vota premierea sportivului, cu premiul de excelență. Singurul bistrițean care a mai avut parte de premiul de excelență a fost Rareș Buhai.

Acest proiect de hotărâre a fost votat în unanimitate de către consilierii județeni. Tibi va primi premiul în data de 31 martie, în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Județean.

Tibi Ușeriu a primit 29.000 de lei, însă va rămâne doar cu 25.000 de lei (adică în jur de 5.000 de euro). Deși a adunat cu greu suma necesară participării la această competiție, bistrițeanul vrea să doneze banii primiți de la Consiliul Județean pentru o cauză umanitară.

Doar participarea la această competiție l-a costat pe sportiv peste 3.500 de euro. La această sumă se adaugă biletele de avion, care ajung și ele la câteva mii de euro, dar și echipamentul necesar și el destul de costisitor.

Cei care au făcut posibilă participarea bistrițeanului la una dintre cele mai dure ultramaratoane din lume au fost, culmea, sponsorii și nu autoritățile județene, care acum l-au transformat pe Tibi într-un erou.

 

RADU MOLDOVAN

Radu Moldovan ar fi refuzat să îl sprijine financiar pe Tibi

Surse Gazeta de Bistrița susțin că Tibi Ușeriu a avut o întâlnire cu președintele de Consiliu Județean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, înainte de cursă, când sportivul încerca să strângă suma necesară participării la competiție. Bistrițeanul a avut însă o surpriză neplăcută când șeful județului a refuzat să îl sprijine cu o sumă de bani.

Radu Moldovan pare să fi „uitat” de această întâlnire, susținând în cadrul ședinței de Consiliu Județean de luni că ultima dată s-a văzut cu sportivul în luna august a anului trecut.

Mai cu jumătate de gură, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean, Bogdan Ivan a scuzat oarecum această întârziere, susținând că până ca Tibi să câștige cursa nu exista bază legală pentru o finanțare și nici nu era bugetată o astfel de mișcare. Culmea, odată ce Tibi a câștigat cursa, s-au găsit rapid banii necesari premierii sale.

„Principalul cuvânt prin care l-aș caracteriza pe Tibi Ușeriu este inspirație. Este un om simplu, un om care inspiră foarte tare și cred că ceea ce a făcut el, nu numai acest maraton dă încă o dată, fiecăruia dintre noi, ocazia să fim mândri că suntem români. El a arătat că limitele umane pot fi depășite atunci când îți dorești și te pregătești pentru astfel de lucruri”, declara în cadrul ședinței de Consiliu Județean, Radu Moldovan.

 

Tibi Ușeriu a câștigat unul dintre cele mai solicitante maratoane din lume

Tibi Ușeriu are 41 de ani și din anul 2008 administrează Asociația Tășuleasa Social. Tot el este responsabil și de maratonul prin Munții Călimani, Via Maria Theresia.

Bistrițeanul este al 20-lea concurent din istoria 6633 Ultra Arctic care reușește să ducă la bun sfârșit această cursă nebună care se desfășoară la Cercul Polar.

Mai mult, acesta a și câștigat cursa, cu 12 ore înainte de termenul dat de organizatori. Pe tot parcursul competiției, încă din prima zi, Tibi a fost în fruntea celor 12 concurenți care au fost acceptați la start.

”Avem un câștigător al ediției din 2016 a 6633 Arctic Ultra: Tiberiu Ușeriu din România a trecut linia de finish la Tuktoyaktuk la 4:44 PM. Tibi a condus de la start și până la finish și este un campion indubitabil al celui mai dur și friguros ultramaraton de pe planetă. Bravo omule!”, au transmis organizatorii, imediat după finalizarea cursei.

Bistrițeanul le-a dat emoții susținătorilor săi în a doua parte a cursei, mai precis în ultimele două zile, când, din cauza frigului s-a ales cu o infecție serioasă la picioare, care l-au mai încetinit. Cu toate acestea, Tibi a reușit să cucerească podiumul, ultimii kilometri alergând efectiv de fericire spre finish.

Următorul clasat a fost un singaporez, alături de care Tibi a alergat în ultima zi. Acesta a ajuns la o oră după bistrițean. În urma cursei, Tibi s-a ales doar cu un trofeu și echipament sportiv. Organizatorii nu au oferit niciun premiu în bani, deși participarea la competiție a fost destul de costisitoare.

Cei 12 concurenți, aleși pe sprânceană de către organizatori, au avut de parcurs 563 de kilometri la Cercul Polar. Distanța trebuie parcursă în 180 de ore, la temperaturi ce ajung până la -50 de grade și pe un vânt care poate ajunge și la 200 de kilometri/ oră.

Deși traseul nu a fost accidentat, drumul fiind în principal drept, temperaturile extreme, ninsoarea, vântul și oboseala, le-au dat bătăi de cap concurenților. La întoarcerea în România, Tibi a povestit că nu știa că există atâtea feluri de frig.

Se pare că mare parte din traseu s-a desfășurat pe un râu înghețat. Când oboseau, sportivii se odihneau chiar pe marginea acestuia. O dată la câteva ore, o mașină trecea pe traseu pentru a se asigura că toată lumea este bine și că nu s-a abătut de la drum.

Dintre cei 12 concurenți, doar 7 au reușit să ajungă la finish în timpul impus de organizatori. Acesta este oricum un record al competiției, având în vedere că în 8 ediții au trecut finishul doar 19 oameni.

„Eu mă așteptam să fie mai dificilă treaba asta, dar a fost pe măsura spuselor. Am răbdat frig de la începutul cursei, cu tot cu antrenamentele mele la copcă și alergatul dezbrăcat. La un moment dat, aveam vreo 5 perechi de pantaloni pe mine și tot îmi era frig”, a declarat în fața presei la întoarcerea acasă, sportivul Tibi Ușeriu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.