Radu Moldovan, liderul PSD Bistrița despre miniştrii cu probleme penale

216

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat vineri, întrebat dacă este corect ca cei cu probleme penale să facă parte din Guvern, că există o prezumţie de nevinovăţie şi că instanţele de judecată decid asta, şi nu „anumiţi deontologi”.

„Cine are probleme penale? Eu ştiu că în toată lumea asta există o prezumţie de nevinovăţie şi cei care pot decide dacă ai sau n-ai o problemă sunt instanţele de judecată, nu anumiţi deontologi, care ne categorisesc într-un fel sau altul”, a precizat Moldovan, înaintea şedinţei CEx, potrivit mediafax.ro

Întrebat despre propunerile privind viitorii miniştri, Moldovan a spus că anumite organizaţii judeţene au făcut propuneri, dar rămâne ca acestea să fie validate de Comitetul Executiv.

Referitor la opinia preşedintelui Klaus Iohannis, potrivit căreia miniştri cu probleme penale nu au ce căuta în Guvern, Moldovan a precizat că „Domnul preşedinte poate se ocupă mai serios de politica externă, de poziţia României în Europa, în lume, să-şi facă rolul şi să lase instanţele de judecată să stabilească cine are o problemă sau nu”.

Întrebat dacă este corect ca o organizaţie să aibă două portofolii, liderul PSD Bistriţa-Năsăud a răspuns că el nu a auzit de acest lucru.

„Eu nu cred că aici e pe număr, pe organizaţii. Cred că contează foarte mult calitatea oamenilor, capacitatea lor de a manageria anumite ministere, pentru că avem un program de guvernare pentru care oamenii ne-au votat şi este extrem de important ca programul de guvernare să fie pus în practică. Nu cred că trebuie să luăm la fiecare CNP-ul, locul naşterii, e important ce pot să facă oamenii pentru ministere, asta cred eu. Dar eu sunt unul din cei 70 şi ceva de membri ai Comitetului Executiv”, a adăugat Radu Moldovan.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ