PSD s-a şters la fund cu Legea administraţiei locale

215

În urmă cu o lună preşedintele Iohannis a promulgat o propunere legislativă prin care se aduc schimbări esenţiale Legii administraţiei locale 215 din 23 aprilie 2001. Propunerea a fost iniţiată de un grup de deputaţi liberali şi cuprindea doar două amendamente, însă pe parcurs, Comisia juridică a Senatului a făcut o serie de alte propuneri care îi fac pe şefii primăriilor sau consiliilor judeţene să tragă tunuri după tunuri fără a fi traşi la răspundere. Amendamentele adoptate dau o putere discreţionară baronilor locali, în contextul în care Ministerul Dezvoltării a adoptat, tot în urmă cu o lună alocări în valoare de 30 de miliarde de lei în cadrul Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 2 care vizează edificarea a aproape 10.000 de obiective (şcoli, grădiniţe, etc).


Pe 15 iunie, Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o serie de amendamente prin care Legea Administraţiei Locale a fost schimbată, iar Ministerul Dezvoltării a aprobat aproape 10.000 de cereri de finanţare venite în cadrul Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, în judeţul Cluj fiind vizate investiţii în valoare de peste 267 de milioane de lei.

Cele două evenimente au legături între ele pentru că prin amendamentele adoptate la legea Administraţiei Locale, ”baronii” de judeţ sau cei locali pot dispune, aproape discreţionar, de aceşti bani fără a fi traşi la răspundere.

Iniţiatorii propunerii legislative au dorit să introducă două amendamente: primarii, viceprimarii, preşedinţii de consilii judeţene sau vicepreşedinţii să răspundă în faţa legii dacă actele pe care le emit nu au avize de legalitate. Cel de-al doilea amendament îi viza pe secretari sau pe cei angajaţii din cadrul birourilor juridice care erau vizaţi de răspundere în faţa legii pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor care le revin. În septembrie 2016 propunerea a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi trimisă la Senat.

Aici, propunerea de devenit o struţo-cămilă legislativă cu ajutorul membrilor din comisia juridică a Senatului, comisie în care majoritari sunt membrii PSD.

Emanaţiile juridice ale lui Şerban Nicolaie, şeful acestei comisii, şi ale colegilor lui au făcut ca , spre exemplu, actele emise de primari şi preşedinţii de CJ-uri să producă efecte juridice depline chiar şi fără note de fundamentare, semnături şi avize de legalitate! În mod bizar, opoziţia minoritară nu a reclamat nimic!

 

Alocări de fonduri cu gargară

Articolul 1 din Legea 140/2017 publicată în Monitorul Oficial pe data de 20 iunie, prevede că „actele autorităţilor administraţiei publice locale aprobate sau emise fără a fi fundamentate, semnate, contrasemnate sau avizate din punct de vedere tehnic sau al legalităţii produc efecte juridice depline, iar în cazul producerii unor consecinţe vătămătoare este angajată exclusiv răspunderea juridică a semnatarilor” (alineatul 5).

Adică, se pot aloca fonduri, se pot repartiza lucrări din bani publici fără să mai fie nevoie de niciun fel de semnătură, notă de fundamentare, aviz tehnic sau de legalitate din partea aparatului de specialitate din primărie/CJ.

Potrivit modificărilor adoptate de senatori, aceştia pot fi constrânşi să avizeze actele emise de primari/şefi de CJ-uri sub ameninţarea răspunderii civile sau penale. „(6) Refuzul funcţionarilor publici şi al personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean de a semna, respectiv de a contra-semna ori aviza actul administrativ, precum şi eventualele obiecţii cu privire la legalitate se fac în scris, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii actului, şi se înregistrează într-un registru special destinat acestui scop. (7) Persoanele prevăzute la alin. (6) care refuză să semneze, respectiv să contrasemneze ori să avizeze sau care prezintă obiecţii cu privire la legalitate, fără acoperire susţinută de temeiuri juridice, răspund administrativ, civil sau penal, după caz, în condiţiile legii”, se arată în paragrafele următoare.

Procurorii sau inspectorii curţii de conturi nu prea mai au ce face dacă, din întâmplare, ar descoperi vreo neregulă. „Aprecierea necesităţii şi oportunitatea adoptării şi emiterii actelor administrative aparţin exclusiv autorităţilor deliberative, respectiv executive şi nu pot face obiectul controlului altor autorităţi. Întocmirea rapoartelor prevăzute de lege, contrasemnarea sau avizarea pentru legalitate şi semnarea notelor de fundamentare angajează răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, a semnatarilor, în cazul încălcării legii, în raport cu atribuţiile specifice”, se mai arată în alin. 3 al Legii pentru modificarea art. 128 din Legea administraţiei publice locale.

Acelaşi act specifică şi că funcţionarii care refuză să semneze sau care prezintă obiecţii cu privire la legalitate, „fără acoperire susţinută de temeiuri juridice“, răspund administrativ, civil sau penal, după caz, în condiţiile legii.


Iniţiatorii propunerii legislative

Ichim Paul – senator PNL; Luchian Ion – senator PNL; Paşca Liviu-Titus – senator PNL; Rădulescu Cristian – senator PNL; Calimente Mihăiţă – deputat ALDE; Ciurariu Florin – deputat PNL; Coman Gheorghe – deputat PP-DD; Cozmanciuc Corneliu-Mugurel – deputat PNL; Crăciunescu Grigore – deputat PNL; Doboş Anton – deputat PNL; Dobrinescu Traian – deputat PNL; Dolha Nechita-Stelian – deputat PNL; Guran Virgil – deputat PNL; Hărău Eleonora-Carmen – deputat PNL; Lupu Mihai – deputat PNL; Motreanu Dan-Ştefan – deputat PNL; Niculae Aurel – deputat Independent; Oltean Ioan – deputat PNL; Oros Nechita-Adrian – deputat PNL; Palăr Ionel – deputat PNL; Popa Octavian-Marius – deputat PNL; Săpunaru Nini – deputat PNL; Surdu Raluca – deputat PNL; Surugiu Iulian-Radu – deputat PNL; Tămâian Ioan – deputat PNL; Teju Sorin – deputat PNL; Teodorescu Cătălin-Florin – deputat PNL; Toader Mircea-Nicu – deputat PNL; Zlati Radu – deputat PNL.


Membrii Comisiei juridice care au schimbat drastic Legea Administraţiei Locale

Şerban Nicolae, Robert Cazanciuc, Liviu Tit Brăiloiu, Adrian-Nicolae Diaconu şi Marian Pavel – PSD.

Alina Gorghiu, Daniel Fenechiu şi Nicoleta Pauliuc – PNL.

George-Edward Dircă – USR.

Csaszar Karoly Zsolt – UDMR.

Ionuţ Sibinescu – ALDE.


Răzvan Robu

1 COMENTARIU

  1. Ba nu s-a sters la fund ci se incearca cat de cat, sa-l aduca pe rimar , acolo unde de fapt i-ar fi LOCUL, deoarece , degeaba promite el ceva in campania electorala, ca va „face si va drege ” daca va fi ” uns primar „… ca nu este decat o „marioneta sociala ” in mainile consilierilor de la C.L. … care „aia ” dicteaza ce si cum ” coroborat cu banii pe care-i primeste de la bugetul de stat, repartizat de catre ” cei aflati la butoane ” … dupa … criterii politice exclusiv .
    Cel mai firesc si normal ar fi modificarea legii administratiei publice locale, astfel incat primarii, sa fie atat ordonatori de credite, dar si inafara sedintelor de consiliu local, sa poata avea dreptul de decizie, in a muta banii publici, dintr-un cont in altul, pentru satisfacerea nevoilor urgente si strict necesare al comunitatii pe care o pastoreste, indiferent in ce faza a executiei bugetare se afla, deoarece nimeni nu poate anticipa cazurile fortuite, cand … daca primarii nu au bani alocati special… efectiv nu pot interveni si nu pot face absolut nimic si mai ales, daca consilierii locali nu-i sunt majoritari… din aceiasi „grupa ” de interese politice .
    Practic, ar trebui modificata si legea electorala si oamenii sa-i „aleaga ” doar pe consilieri, iar functia de primar, sa fie ocupata prin concurs pe criterii exclusiv de competenta profesionala de tip financiar-administrativ .
    Asa, cum este astazi facuta legea administratiei publice, primarul, efectiv este doar „o marioneta sociala ” si nu poate face absolut nimic din ceea ce a promis electorilor sai , pe timpul campaniei de alegeri !

LĂSAȚI UN MESAJ