Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, intenţioneză să „corecteze” noile coduri împreună cu cei care au lucrat la ele, informează Digi24. Ea a dat şi un exemplu, potrivit căruia autorul unor furturi multiple poate primi, prin aplicarea sporului de pedeapsă conform noilor reglementări, mai mulţi ani de închisoare decât autorul unei infracţiuni de omor.

Ministrul Raluca Prună spună că  prin efectele noilor coduri, numărul celor se află în supravegherea unui consilier de probaţiune a crescut foarte mult.

Noi nu avem pedepse foarte mari, noi avem un nou Cod penal care a scăzut pedepsele la cele mai multe dintre infracţiuni şi rezultatul noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală este că, deşi nu într-un mod spectaculos, populaţia carcerală a scăzut. (…) În acelaşi timp, tot prin efectele noilor coduri, cei care se află în probaţiune – se află în supravegherea unui consilier de probaţiune -, numărul acestora a crescut foarte mult„, a declarat Raluca Prună, joi, la Digi 24.

Ea a precizat că, tot prin efectele noilor coduri, numărul celor se află în supravegherea unui consilier de probaţiune a crescut foarte mult.

 Ce avem noi ca problemă şi trebuie discutat cu cei care au contribuit, specialişti în drept execuţional penal, cu cei care au lucrat la aceste Coduri şi care au avut o filosofie probabil atunci când au adoptat Codurile, este sporul. Şi dau un exemplu ca să-l înţeleagă toată lumea. Dacă, de exemplu, eu, mâine, mă apuc să fur oglinzi din parcări şi timp de două săptămâni fur 100 de oglinzi, codul va reţine că am făcut 100 de fapte de furt. Şi să zicem că primesc pentru fiecare faptă de furt un an, care e pedeapsa minimă. Se reţine pedeapsa cea mai mare, să zicem un an, pedeapsa minimă, plus 99 de ani de la cele 99 de fapte şi iau o treime din aceşti 99 de ani, pe care îi adaug la anul acela. Deci primesc un an plus 33, 34 de ani de închisoare, dar în realitate voi primi 30 pentru că ăsta e maximum prevăzut de codul penal. Pe de altă parte, pentru o faptă de omor, sub acelaşi cod penal, pot primi 18 ani de închisoare.

Avem această situaţie, în care mai multe fapte de furt care sunt, deci, un concurs de infracţiuni, generează, ca rezultantă, o pedeapsă mult prea mare faţă de pedeapsa pentru o singură faptă de omor”, a precizat Prună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.